Poliția Animalelor are organigrama aproape completă. Lucian Bode o vrea funcțională „cât mai curând cu putinţă”

62144226
Pro TV

Echipa de la Poliția Animalelor este aproape completă, a anunțat ministrul afacerilor interne, Lucian Bode. 90% din posturile prevăzute în organigramă au fost ocupate, a anunțat ministrul.

 

Lucian Bode afirmă că îşi doreşte ca această structură să devină funcţională „cât mai curând cu putinţă”. Unele posturile au fost ocupate în urma organizării unor concursuri, altele prin transferuri din alte structuri ale MAI.

„Sunt undeva la aproximativ 500 de locuri, pentru jumătate dintre acestea au fost organizate concursuri şi, din datele pe care le reţin, au fost ocupate, din 260-270 în jur de 220 de posturi în urma acestor concursuri, iar celelalte două sute şi ceva de poziţii au fost ocupate prin transfer de la celelalte structuri ale MAI”, a declarat ministerul Afacerilor Interne, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă la Sălaj, întrebat fiind despre stadiul în care se află Poliţia Animalelor, potrivit news.ro.

Au fost scoase la concurs 264 de funcţii, fiind ocupate 220 de posturi, astfel: 59 de funcţii de către medici veterinari, 32 de către ofiţeri de poliţie şi 129 de funcţii ocupate de către agenţi de poliţie. Pentru celelalte 44 de funcţii vacante vor fi organizate de asemenea concursuri, a precizat Bode, menţionând că aceste concursuri vor fi organizate în cursul lunii martie.

Conform ministrului, la nivel central a fost înfiinţată Direcţia pentru protecţia animalelor care funcţionează la nivel central are 16 funcţii, în timp ce serviciul de profil organizat la nivelul Poliţiei Municipiului Bucureşti are 21 de funcţii.

Ministrul a explicat că există 10 cadre care se vor ocupa de Poliţia Animalelor la nivelul fiecărui inspectorat judeţean şi că şi-a propus ca Poliţia Animalelor să îşi desfăşoare activitatea ”cât mai repede cu putinţă”.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62133715
Podul rutier de la Cernavodă va fi reabilitat. Nu vor fi impuse restricţii de circulaţie în timpul sezonului estival

Podul rutier de la Cernavodă va fi reabilitat, valoarea lucrărilor fiind de aproape 67 de milioane de lei, iar perioada de execuţie de 24 de luni. Autorităţile au anunţat că nu vor fi impuse restricţii de circulaţie în timpul sezonului estival.

62172181
Recomandări pentru botez primite de preoți, în protoieria Curtea de Argeş, după tragedia de la Suceava

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ia măsuri, în contextul tragediei de la Suceava, unde un bebeluș a murit după botez.

62173965
Temperaturile au scăzut cu 25 de grade peste noapte la Întorsura Buzăului. „Nu e frig ca altădată”

După un scurt episod de primăvară nefirească, România s-a trezit aruncată în iarna aprigă. Saltul termic a fost de 25-30 de grade, în decurs de 24 de ore.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.