Ploșnițele de pat au devenit o problemă națională în Franța. Dezbatere în Parlament după o psihoză colectivă

Ploșnițele de pat au devenit o problemă națională în Franța. Dezbatere în Parlament după o psihoză colectivă
Shutterstock

Ploșnițele de pat au ajuns să fie fobia francezilor, în țară dezvoltându-se o adevărată psihoză în rândul populației. Acest lucru a generat chiar o dezbatere în parlament.

Unsprezece la sută dintre gospodăriile franceze au fost invadate oficial de aceste insecte. Dar ploşniţele de pat nu au luat cu asalt doar gospodăriile pariziene. Utilizatorii reţelelor sociale au publicat imagini cu insectele care se târăsc în trenurile de mare viteză şi în metroul din Paris. Ar fi fost văzute şi în cinematografe şi chiar pe aeroportul Charles de Gaulle. Rapoartele au ajuns la cele mai înalte niveluri ale guvernului, iar marţi ploşniţele de pat au fost subiectul unei dezbateri în parlament, transmite news.ro.

Într-un raport publicat în iulie, agenţia de sănătate Anses a declarat că, între 2017 şi 2022, ploşniţele de pat au infestat mai mult de una din zece gospodării franceze. „Toată lumea intră în panică", a declarat Sacha Krief, managerul unui magazin de dezinsecţie. „Oamenii pot deveni cu adevărat deprimaţi, chiar paranoici din cauza asta", spune el.

Cu mai puţin de un an înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, autorităţile franceze vor să se asigure că ploşniţele de pat nu vor face probleme sportivilor şi au demarat o campanie de exterminare a acestor dăunători.

Statul trebuie să pună urgent în aplicare un plan de acţiune împotriva acestui flagel, în condiţiile în care Franţa se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice şi Paralimpice în 2024", a declarat viceprimarul capitalei, Emmanuel Gregoire, într-o scrisoare adresată săptămâna aceasta premierului Elisabeth Borne. De asemenea, el a cerut asigurătorilor să includă acoperirea împotriva ploşniţelor de pat în poliţele de asigurare a locuinţelor, deoarece persoanele cu venituri mici au rareori mijloacele necesare pentru a apela la firme de dezinsecţie.

Citește și
plosnita
Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe

După ce au apărut imagini cu astfel de insecte prezente pe scaunele din trenuri, ministrul transporturilor, Clement Beaune, a declarat vineri că va discuta această problemă cu operatorii de transport.

În Gare de Lyon din Paris, călătorii spun însă că se îndoiesc că autorităţile vor reuşi să rezolve problema. „Sunt îngrijorată de acest lucru. Îmi voi ţine bagajele închise pentru a împiedica (insectele) să intre în casa mea. Odată ajunsă acasă, va trebui să-mi spăl toate hainele", a declarat pentru Reuters Laura Mmadi, o vânzătoare care se îndrepta spre sudul Franţei.

Venind la Paris de la Nisa, Sophie Ruscica spune că şi-a inspectat cu atenţie scaunul pentru a vedea dacă există vreo urmă a acestor insecte care se hrănesc cu sânge uman şi care pot trăi într-o gamă largă de habitate, inclusiv în paturi. „M-a stresat foarte tare. Trebuia să iau trenul şi mă întrebam dacă voi găsi ploşniţe de pat. Dar, mai nou, se pot găsi în cinematografe şi cam peste tot", spune ea.

În aceste condiţii, grupurile politice din Adunarea Naţională s-au întrecut, marţi, în faţa presei, pentru a încuraja autorităţile publice să ia măsuri în faţa anxietăţii crescânde provocate de aceste insecte, relatează AFP.

Insectele supraviețuiesc unor substanțe extrem de puternice

După cel de-al Doilea Război Mondial, ploşniţele de pat - ca şi mulţi alţi dăunători - au fost reduse masiv prin utilizarea pe scară largă a DDT-ului. Dar, de-a lungul anilor, DDT-ul şi multe alte substanţe chimice au fost interzise din cauza efectului lor asupra oamenilor.

Paraziţii care au supravieţuit DDT-ului sunt strămoşii rasei de astăzi, care sunt, prin urmare, mult mai rezistenţi.

La fiecare sfârşit de vară observăm o creştere a numărului de ploşniţe de pat", spune Jean-Michel Berenger, entomolog la spitalul principal din Marsilia şi cel mai mare expert francez în materie de ploşniţe. "Acest lucru se datorează faptului că oamenii s-au deplasat în lunile iulie şi august şi le aduc înapoi în bagaje. Şi, în fiecare an, creşterea sezonieră este mai mare decât cea de anul trecut", spune expertul.

Pe de altă parte, potrivit lui Berenger, în lumea dezvoltată oamenii sunt predispuşi să intre în panică mai repede în legătură cu ploşniţele de pat, deoarece au pierdut memoria colectivă a acestora. În alte părţi ale lumii, aceste insecte sunt încă ceva obişnuit şi oamenii păstrează proporţiile ameninţării.

Adevărul este că ploşniţele de pat sunt într-adevăr o ameninţare - dar pericolul este mai mult psihologic decât fizic. Cimex lectularis poate fi o prezenţă revoltătoare, dar, din câte se ştie, nu poate transmite boli. Muşcăturile sale sunt supărătoare, dar nu durează foarte mult.

Ploșnița de pat îşi pierde exoscheletul la intervale regulate; lasă fecale sub formă de puncte negre (sânge digerat); şi poate rezista un an fără hrană. Dar adevăratul prejudiciu este pentru sănătatea mintală a unei persoane infestate.

În urmă cu un an, fiul meu în vârstă de 29 de ani a găsit ploşniţe de pat în apartamentul său din arondismentul 20. Şi-a aruncat patul; şi-a spălat toate hainele; a frecat locul de sus până jos. Dar tot nu a putut să doarmă. A început să-şi imagineze lucruri care se târau pe pielea lui. A devenit o obsesie. Abia după un tratament costisitor cu aburi al apartamentului său, efectuat de o companie respectată de combatere a dăunătorilor, a reuşit să respire din nou. Unii agenţi de combatere a dăunătorilor folosesc câini de detecţie pentru a le depista", transmite corespondentul BBC de la Paris.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Invazie de ploșnițe de pat la o pensiune din Maramureș. Turiștii au fugit a doua zi, proprietarul spune că le-au „plantat”
Invazie de ploșnițe de pat la o pensiune din Maramureș. Turiștii au fugit a doua zi, proprietarul spune că le-au „plantat”

Mai mulți turiști care s-au cazat la o pensiune din Maramureș s-au plâns că și-au găsit noaptea camerele invadate de ploșnițe de pat.

Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe
Lovitură de imagine pentru Paris, unde vor avea loc Jocurile Olimpice de Vară 2024. Metroul parizian, invadat de ploșnițe

Parisul se confruntă cu o problemă ce duce cu gândul la problemele de sănătate publică din Evul Mediu.

Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO
Avertisment pentru turiști. Capitala europeană în care ploșnițele au luat cu asalt transportul în comun și spitalele | VIDEO

Franța se confruntă cu o invazie de ploșnițe de proporții. Insectele au fost filmate în autobuze din Paris.

Ceferiști și pasageri ciupiți de ploșnițe în vagoanele de dormit. Problema, rezolvată abia după pățania unui deputat
Ceferiști și pasageri ciupiți de ploșnițe în vagoanele de dormit. Problema, rezolvată abia după pățania unui deputat

Zeci de ceferiști au fost ciupiți de ploșnițe în cușetele CFR Călători în ultima perioadă. Situația a fost raportată șefilor ierarhici, însă au fost luate măsuri abia când a pățit-o un deputat care a călătorit cu trenul de la București la Timișoara.

Cum combatem infestarea cu ploșnițe. Mai multe zone din țară sunt afectate de răspândirea insectelor
Cum combatem infestarea cu ploșnițe. Mai multe zone din țară sunt afectate de răspândirea insectelor

Mai multe zone din țară sunt infestate cu ploșnițe, spun importatorii de insecticide și firmele de curățenie. Comenzile pentru diverse soluții de combatere a ploșnițelor s-au dublat, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.