Cel mai rău este în Prahova, unde pompierii intervin în mai multe localități, să-i ajute pe oameni. Pericolul inundațiilor rămâne crescut, până joi după-amiază.

În Prahova, pompierii au fost chemați să scoată apa din case și grădini în 10 localități. Într-o curte din Păulești, militarii au spart gardul de beton cu barosul pentru a face loc apei să se scurgă. Iar la Plopeni, un pasaj s-a inundat și a fost închis circulației.

Localnic: „Se adună din cauza aluviunilor care se adună acolo și n-are putere de a trage apa.”

Reporter: „Adică înfundă canalizarea?”

Localnic: „Da.”

La Ploiești, pârâul Dâmbu s-a revărsat în zona Gării de Nord și mai multe case au fost inundate. Acum, pompierii amplasează saci cu nisip, pentru a înălța malurile.

Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Era un dig care este surpat. A cedat acel dig. Ce vedeți dumneavoastră, practic, este nivelul Dâmbului la acest moment, colegii ajută să punem saci cu nisip. Aici, în această zonă, sunt oameni afectați.”

Alți oameni de pe străzile învecinate urmăresc cu îngrijorare nivelul apei.

Localnic: „Era bine să fi venit cineva să ne pună și nouă niște nisip, ceva. Să mai ridice, dacă pleacă pe aici, ce facem, ne ia cu totul.”

Autoritățile din Bușteni, localitate grav afectată de viitură duminică, s-au pregătit de această dată pentru codurile de vreme rea anunțate. În zona Telecabinei au pus saci cu nisip, ca să protejeze casele în cazul unor noi șuvoaie venite de pe versanți.

Corespondent Știrile ProTV: „Corespondent PRO TV: „Autoritățile locale încearcă să decolmateze cât mai repede albia părăului Jepilor, aici, la acest pod, unde apa riscă să se reverse. Buldoexcavatorul pe care-l vedeți lucrează de câteva zile, însă trebuie mutate din loc cantități uriașe de aluviuni, aduse de viitura. Mai jos, pe strada Telecabinei, intrările în case, magazine și unități de cazare au fost protejate cu saci de nisip. Iată aici un morman, pregătit pentru a fi dus unde este nevoie. 

Oamenii din întreg județul Prahova au fost avertizați printr-un mesaj Ro Alert să evite deplasările și să nu se aventureze în apropierea cursurilor de apă. Iar ploile vor continua și în următoarele ore, anunță meteorologii. 

Bună parte din Oltenia, Muntenia, dar și sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și Dobrogea sunt sub cod portocaliu de vreme rea până la ora 18. Apoi aversele se restrâng în sud-estul țării”.