Platformă informatică comună IML-Poliție, pentru rezultatele analizelor antidrog și alcool ale șoferilor. Guvernul a decis

62390809

O platformă informatică dedicată comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de Poliţie. va fi realizată conform normelor de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind suspendarea permisului de conducere.

Hotărârea de guvern adoptată joi finalizează pachetul de reglementări privind siguranţa circulaţiei rutiere, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, va dezvolta o platformă informatică dedicată comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de Poliţie. Prin această platformă, rezultatele analizelor toxicologice vor fi puse la dispoziţia unităţilor de Poliţie în termenul maxim de 72 de ore de la prelevarea probelor biologice.

„Săptămâna trecută a fost adoptată ordonanţa de urgenţă ce include prevederi privind suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare. Hotărârea este propusă de Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi conţine normele privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge sau a prezenţei sau absenţei în organism a substanţelor psiho-active, în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier", a explicat Mihai Constantin.

Hotărârea stabileşte modalitatea de organizare a activităţilor la nivelul Poliţiei Române şi al instituţiilor medico-legale în vederea respectării termenului de 72 de ore prevăzut în OUG 97/2024, adoptată săptămâna trecută.

Totodată, la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al MAI se va institui o comisie care va stabili instituţiile medico-legale care efectuează analizele toxicologice, arondarea unităţilor teritoriale de Poliţie şi programul de asigurare a permanenţei în zilele libere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62449678
Intră din nou bani pe cardurile „Sprijin pentru România”. Marcel Ciolacu a anunțat o nouă tranșă, și alte ajutoare
O nouă tranșă de 250 de lei va intra pe carduri pentru persoanele defavorizate, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu, în cadrul programului „Sprijin pentru România”. Executivul va suplimenta și sumele pentru producătorii agricoli.
62465126
Incendiu de vegetație în Chiajna. Este mobilizare de forțe la fața locului
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, joi, pe strada Sergent Ilie Petre, din Chiajna, județul Ilfov.  
60158665
Activiștii de mediu, luptă fățișă cu Hidroelectrica. Cer Guvernului să oprească construcția hidrocentralei Răstolița
Activiștii de mediu au repornit lupta împotriva construirii barajului hidroenergetic de la Răstolița.