Planul UE pentru a ajuta țările membre, în contextul pandemiei. Cum pot beneficia de el românii

×
Publicitate

Uniunea Europeană a pus la punct un plan de măsuri pentru a ajuta țările membre să treacă mai ușor peste criza economică generată de pandemie.

Despre banii care ajung în România au discutat marți, într-o conferință online, parlamentarii europeni români. Pe lângă fondurile alocate pentru sănătate și cele pentru afacerile afectate, vor fi luate măsuri prin care să fie ajutați și fermierii.

Criza din sănătate i-a afectat și pe agricultori. Ovidiu Tănăsache cultivă legume și cereale, iar peste noapte s-a trezit că nu mai are cu cine să muncească pământul.

Ovidiu Tănăsache, agricultor comuna Vânători, județul Galați: „Cu această pandemie, lumea nu a mai venit la lucru. A stat lumea în casă, chiar dacă a fost în agricultură. Am avut lipsă de personal, lipsă de irigatori. Problemele au venit una după alta."

Și seceta le provoacă pierderi serioase. Pentru că în multe zone ale țării nu a mai plouat suficient din luna noiembrie a anului trecut, apa se duce adânc în pământ și nu rămâne în stratul de 30 de centimetri de la suprafață, unde se dezvoltă plantele.

Citește și
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge

Sicuța Murgu, agricultor: „Ne zbatem să supraviețuim, udăm cât putem, acolo unde sistemul n-a fost distrus. Unde este distrus, ne uităm cum pier culturile de primăvară. Am pierdut răpiță, 40 de hectare. Dacă n-o să plouă în perioada următoare, de cel puțin o săptămână, pierd și floarea soarelui și porumb. Acum este, poate, marea noastră șansă să avem niște oameni care să știe ce să ceară și unde să ajute."

O speranță pentru fermieri vine, așadar, de la Uniunea Europeană. Sunt deja discuții în Parlamentul European pentru ca această criză sanitară să nu se transforme într-una alimentară.

Dacian Cioloș: „Subvențiile pentru agricultorii români trebuie să continue să crească, așa cum se întâmplă din 2015. Suntem convinși că vom găsi o majoritate în Parlamentul European, ca bugetul pentru politica agricolă comună să nu scadă. Sprijinul cel mai concret, care poate veni de la UE, și o să mă bat și eu pentru asta, este să obținem finanțare pentru investiții în sistemul de infrastructură pentru irigații.”

Uniunea Europeană a luat deja măsuri și a acceptat condiții mai flexibile pentru utilizarea banilor. În România, Ministerul de Finanțe a alocat din fonduri europene peste un miliard de euro pentru finanțarea sistemului medical, din care 350 de milioane pentru echipamente medicale și 120 de milioane de euro pentru plata unor sporuri pentru medici și asistenții care îngrijesc pacienți cu Covid-19. Alți bani merg către afacerile afectate.

Din fondurile europene pe care le poate folosi România pentru a trece mai ușor peste această criză, o mare parte este alocată deja pentru plata șomajului tehnic, adică peste 300 de milioane de euro. Guvernul a anunțat că va acorda aceste ajutoare până la 1 iunie și după această dată doar companiilor care vor rămâne închise, din cauza restricțiilor impuse de autorități.

Vestea bună este că mulți dintre angajații care au intrat în șomaj tehnic au fost deja rechemați la muncă. Din cei peste un milion de oameni care au avut la începutul crizei contractele suspendate, acum mai sunt doar 600.000 de angajați în șomaj tehnic.

În plus, companiile pot primi bani ca să își revină.

Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European: „Se folosesc liniile de finanțare existente. Orice întreprinzător, care până acum accesa fonduri europene, este rugat să meargă la aceleași surse. Începând cu 4 mai există fonduri europene pentru IMM-uri din sudul României. Între 200.000 de euro și 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere și mai există fonduri de până la 10% din cifra de afaceri.”

Săptămâna viitoare urmează să fie prezentată propunerea Comisiei Europene de buget a Uniunii Europene pentru următorii șapte ani. În paralel, se discută planul de redresare economică prin care să fie făcute investiții de 2.000 de miliarde de euro în tot spațiul comunitar. Asta în condițiile în care toate economiile sunt puternic lovite de pandemie.

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge

Un şofer de 37 de ani a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce i-a fost depistată o concentraţie de 3,23 g/l alcool pur în sânge. Din cauza stării avansate de ebrietate, nu a putut fi testat cu etilotestul.


România va interzice fumatul pentru cei sub 18 ani. Nici dispozitivele electronice cu tutun nu vor mai fi perimse
România va interzice fumatul pentru cei sub 18 ani. Nici dispozitivele electronice cu tutun nu vor mai fi perimse

Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede că persoanelor care au vârsta sub 18 ani le va fi strict interzis fumatul. Camera Deputaţilor este decizională.

Bucureștenii s-au reorientat spre transportul public după scumpirea carburanților. Traseele unde sunt creșteri
Bucureștenii s-au reorientat spre transportul public după scumpirea carburanților. Traseele unde sunt creșteri

Scumpirea carburanților i-a făcut pe mulți să îşi lase maşinile acasă. În Bucureşti, societatea de transport a înregistrat creșteri semnificative în vânzarea de bilete şi abonamente.

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei
Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei

Liderii coaliției de guvernare au decis reducerea accizelor la carburanți. Mecanismul propus prevede o scădere treptată, în funcție de evoluția prețurilor, cu evaluări periodice.

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.