Petreceri în plină pandemie, „sparte” de polițiști. Amenzi de zeci de mii de lei

×
Publicitate

Nici situația la zi, nici dramele din spitale și nici măsurile luate de autorități nu par să-i sperie pe unii dintre români.

Chiar dacă evenimentele private sunt strict interzise, nu există seară la final de săptămână în care poliția să nu descopere petreceri.

Numai sâmbătă noapte, în Capitală, echipajele care au mers în control au dat amenzi de peste 74.000 de lei.

La un botez, organizat la restaurant, în Sectorul 3 al Capitalei, muzica s-a oprit brusc în jurul orei 21. Poliția a dat nu mai puțin de 73 de amenzi, iar administratorul localului s-a ales cu dosar penal. Un eveniment similar a fost întrerupt și în localitatea 1 Decembrie, din Ilfov.

În schimb, într-un penthouse din București, era în toi o petrecere restrânsă, cu 11 persoane. Printre participanți, interpreții Adrian Minune şi Tzanca Uraganu'. Și aici au venit amenzile, 38.500 de lei, în total. Totuși, nu s-a lăsat cu dușmănie. Tzanca Uraganu' a profitat chiar de ocazie și s-a fotografiat cu agenții.

A postat, apoi, pe Instagram un nou mesaj către poporul care-l urmărește online. Scris sub fotogafia în care apar și el și Adrian Minune, fără mască, alături de doi poliţişti şi un jandarm - bucuroși că sunt surprinși cu două persoane atât de cunoscute.

Șefii celor trei oameni ai legii au avut însă altă părere despre fotografie și au deschis o anchetă internă. Fraternizarea cu o persoană care încalcă legea flagrant nu poate fi tolerată, au precizat aceștia.

În urmă cu doar câteva zile, același Tzanca, invitat la un eveniment privat în județul Bacău, le făcea morală în direct, pe Facebook, gazdelor.

„Cei care aveţi nunţi, amânaţi mă, fraţilor, că nu se mai poate face absolut nimic! N-au intrat zilele în sac, este timp destul, lăsaţi-o pentru la anul! Sunt şi eu Tzanca Uraganu' şi mi-am făcut botezul în casă!”

În București, poliția a intervenit și într-un local din Sectorul 5, unde era în desfășurare o aniversare.

Ar trebui să amânăm aceste petreceri deocamata, a transmis, astăzi, premierul Ludovic Orban.

Nunţile, botezurile și alte evenimente private sunt interzise în România. Statele europene care au luat decizii aspre deja au trecut chiar mai departe, oprind inclusiv vizitele la rude. În Belgia, o singură persoană are voie, săptămânal.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum se desfășoară o degustare de vinuri online. Ideea inedită a unor tineri din Timișoara

În asemenea vremuri este plăcut să descoperim că unii românii își păstrează creativitatea și transformă un eșec anunțat într-o experiență inedită.

Ce spune un criminolog despre cazul femeii incendiate în Giurgiu

La aproape 48 de ore de la descoperirea în Giurgiu a trupului arzând al unei femei, anchetatorii nu au încă informații despre identitatea ei.

Sean Connery suferea de demenţă, a dezvăluit soţia actorului

Actorul scoţian Sean Connery, decedat la vârsta de 90 de ani, suferea de demenţă şi s-a stins ''paşnic'', potrivit soţiei artistului, citată duminică de tabloidul The Mail, informează AFP.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.