Peștele cu cele mai scumpe icre. Kilogramul costă chiar și 13.000 de euro, iar braconierii români fac ravagii în Dunăre

×
Publicitate

Pentru al șaptelea an consecutiv, țara noastră este pe primul loc în topul statelor riverane Dunării unde se braconează cei mai mulți sturioni.

Mai bine de 20 de procente din peștele pescuit ilegal din Dunăre este sturion. Datele apar într-un raport realizat de Fondul Mondial pentru Natură.

Pe piața neagră, kilogramul de icre negre se vinde cu cel puțin 500 de euro, dar poate ajunge și la 13.000 de euro.

Câțiva pescari au fost surprinși cu sturioni în barcă, pe unul dintre canalele Deltei. S-au ales cu dosare penale pentru braconaj.

Andrei Corlan, comisar general Comisariatul Naționale al Gărzii de Mediu: "Am confiscat peste 24 de km de setci, respectiv utilaje folosite în braconaj. Am confiscat o jumătate de tonă deținut ilegal".

Un document oficial arată că exemplarele de sturion capturate de specialiști în ultimii șase ani erau - în proporție de 90% - masculi. Reiese că femelele purtătoare de icre negre cad pradă braconierilor. Cifrele n-au avut însă vreun impact în rândul organismelor de control, deși sunt cunoscute.

Reporter: Cum vă explicați că sturionii capturați pentru cercetare sunt exclusiv masculi, nicio femelă?

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: "Concluzia unor specialiști, care mi-a fost comunicată, este aceea că există un risc apreciabil ca exemplarele de femelă să fi fost braconate pentru icre negre și în hârtii la minister când a trebuit să și plătim aceste activități să fi ajuns doar masculii care au fost mai norocoși".

Un raport al fondului Mondial pentru natură arată că în țara noastră a fost înregistrat, în ultimii 7 ani, cel mai mare numar de sturioni braconați.

Tudor Ionescu, specialist Centrul pentru Biodiversitate Acvatică: "Au analizat raportările autorităților și, într-adevăr, România, ținând cont de numărul de cazuri identificate de braconaj la sturioni, suntem peste vecinii noștri, Ucraina sau Bulgaria".

România a investit aproape cinci milioane de euro în proiecte de repopulare a Dunării cu sturioni. În plus, țara noastră s-a alăturat celorlalte state riverane și a instituit prohibiția la sturioni pe termen nedeterminat, începând cu anul 2021.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Reacția unui general în rezervă după ce România a donat Ucrainei un sistem Patriot. Vom rămâne cu două operaționale

România va dona Ucrainei un sistem Patriot, pentru că vecinii de la est să facă față atacurilor masive ale Federației Ruse, în special asupra civililor. Decizia a fost luată joi la Palatul Cotroceni, de Consiliul Suprem de Apărare a țării.

Un băiețel de 10 ani a fost ”înghițit” de apele râului Siret. Trupul său a fost găsit la 500 m de unde își lăsase hainele

Un băiețel de 10 ani, din Suceava, a dispărut, joi, în apele râului Siret. Localnicii i-au găsit hainele pe mal și, pentru că băiatul era de negăsit, au sunat după ajutor.

Noi detalii despre accidentul în urma căruia un copil de 9 ani a ajuns în comă la spital. "Nu se vede nicio frână"

Început de vacanță cum nu se poate mai rău pentru un băiețel de 9 ani. A fost lovit de o mașină chiar în fața casei bunicilor, într-o localitate bistrițeană, unde venise în vizită cu părinții săi.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.