Peste 1,8 milioane de sticle de bere au fost retrase de ANPC de la vânzare. Ce nereguli au fost descoperite

62476353
Shutterstock

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au decis retragerea de la comercializare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc care au rugină pe capac sau pe gât.

Reprezentanţii ANPC au transmis, luni, că au desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.

bere

Au fost verificate cele patru fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, precum şi distribuitorii acestuia.

”Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 şi 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite.

Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare”, au transmis reprezentanţii ANPC.

ANPC a amendat operatorul economic cu 65.000 de lei şi a dispus retragerea de pe piaţă a produselor cu abateri (cele patru loturi) şi a cerut să fie prezentată şi dovada retragerii (a cantităţii retrase) şi a distrugerii acesteia.

Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piaţă, către producător, 323.795 sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora.

„ANPC avertizează consumatorii ca, în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziţionată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia.

În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamaţie la ANPC”, au mai precizat reprezentanţii ANPC.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62476341
Apartamentul unei familii din București a fost cuprins de flăcări. Un bărbat a murit, iar soția și copilul lor au fost răniți

Tragedie în Capitală, din cauza unui incendiu! Un bărbat a ars de viu, iar soția și copilul lor au fost salvați în ultima clipă. Locatarii au fost scoși din imobil, în siguranță.  

62476339
O tânără de 18 ani din Neamț a fost înjunghiată de soțul ei, apoi a refuzat să depună plângere. Bărbatul a fost arestat

Caz șocant într-un sat din județul Neamț. O tânără de 18 ani a fost înjunghiată de soțul ei, după un conflict în familie. Individul a ajuns după gratii.

62265093
Sute de blocuri din Bucureşti rămân fără apă caldă în următoarele zile. Când ar trebui să se remedieze problemele

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă oprirea apei calde la sute de blocuri situate în toate sectoarele Capitalei, pentru efectuarea unor lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.