Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă și a soției sale, a celor trei băieți ai săi, dar și a unei colaboratoare. Ședința de judecată urmează să înceapă la ora 10:00.
Considerat în ultimii 20 de ani un bun samaritean, Viorel Pașca este acuzat de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat.
Avocatul său a respins acuzațiile și spune că Viorel Pașca este nevinovat, iar în adăposturile asociației sale din Bihor bolnavii au primit șansa la o viață mai bună.
„Când am timp, vorbesc! Nu mă lasă!” a spus el jurnaliștilor, la audieri.
După aproape o jumătate de zi petrecută la DIICOT, Viorel Pașca, soția lui, cei trei băieți și o apropiată care conducea filialele asociației Dumbrava – Dumnezeu poartă de grijă – au fost reținuți pentru 24 de ore.
Anchetatorii le reproșează că ar fi exploatat oameni cu nevoi speciale pe care i-au adăpostit în locuințele asociației, dar numai pentru a câștiga bani de pe urma lor, chiar dacă le ofereau hrană și îngrijire medicală. Procurorii susțin că nu aveau personal calificat pentru aceste activități.
„Controlul exercitat asupra victimelor nu se realizează ca în majoritatea situațiilor prin agresiune fizică/psihică, ci prin dependență totală și ținerea persoanelor vulnerabile în stare de aservire, întrucât acestea nu sunt capabile să se gestioneze singure.* (Sursa: DIICOT)
Apărarea: Oamenii au fost bine îngrijiți
Avocatul familiei Pașca susține că acuzațiile sunt nefondate.
Răzvan Doseanu, avocatul familiei Pașca: „Poziția domnului Pașca și a celorlalți este că acei oameni nu erau neglijați. Veneau, aduși de autorități, pentru că autoritățile nu le asigurau niciun fel de locație, de mijloace de subzistență.”
Procurorii DIICOT îl acuză pe Viorel Pașca de faptul că, la adăpostul unor acțiuni caritabile, ar fi profitat de pe urma unor persoane fără discernământ, care nu ar fi avut posibilitatea să decidă singure unde sunt adăpostite și în ce condiții.
Răzvan Doseanu, avocatul familiei Pașca: „Dacă statul și-ar fi făcut treaba, nu ar fi fost o problemă la domnul Pașca și nu ar fi venit autoritățile publice la un privat să aducă oameni în stadii terminale, care puteau muri pe străzi.”
13 milioane de lei ar fi prejudiciul estimat în acest caz. Procurorii DIICOT susțin că persoanele cu nevoi speciale adăpostite de asociația Dumbrava, gestionată de familia Pașca, ar fi dus la atragerea unor fonduri financiare uriașe – pe de o parte din donații, pe de alta din ajutoarele financiare oferite de stat, după ce bolnavilor li se întocmeau acte de identitate, de domiciliu sau medicale de către angajații asociației. Viorel Pașca este acuzat și că ar fi avut acces la cardurile și conturile bancare în care le erau virate pensiile celor adăpostiți, asta după ce fiecare persoană semna o declarație de consimțământ.
„Persoanele admise în locațiile sale declarau că sunt de acord cu predarea bunurilor personale pe durata adăpostirii și sunt de acord ca sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie, indemnizație ș.a. să fie încasate și folosite efectiv de membrii grupului.* (Sursa: DIICOT)
DIICOT susține că Viorel Pașca deține în prezent și controlează 14 proprietăți unde oferă asistență medicală și socială, inclusiv un bloc cu 12 apartamente, unde ar fi urmat să adăpostească femei abuzate.
Răzvan Doseanu, avocatul familiei Pașca: „Ar fi interesant să ni se prezinte, raportat la acele sume care ni se prezintă pe mulți ani de zile, să vedem cheltuielile. Din datele care există în acest moment, ar fi trecut 3.000 de persoane.”
Ce spune preotul din Dumbrava
Peste o mie dintre cei care au trecut prin așezămintele asociației Dumbrava sunt înmormântați în cimitirul din localitate, iar preotul paroh spune că atunci când erau în viață au fost bine îngrijiți.
Iulian Terec, preot paroh Dumbrava: „Mâncare la timp, îngrijiți, spălați... Deci când se ducea acolo – pentru că am asistat la un caz – se spăla, îi lua hainele și îi dădea haine noi.”
Corespondent PROTV: „Monumentul pe care îl vedeți a fost ridicat de familia Pașca la intrarea în cimitirul greco-catolic, în memoria celor care au murit în acele cămine, iar tăblițele montate pe el conțin răspunsuri la unele întrebări ale zilei. De pildă, se precizează că 90% dintre pacienți au fost trimiși aici de spitale sau alte instituții ale statului din toate județele.”
Între timp, Ministerul Sănătății a anunțat că, după perchezițiile din Bihor, au fost evaluate peste 400 de persoane adăpostite de asociația familiei Pașca. 18 au fost internate în spital, iar restul au fost preluate de mai multe direcții județene de asistență și protecție socială.
Corespondent PROTV: „Procurorii DIICOT au trimis la Tribunalul București propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar ședința de judecată a fost fixată de judecătorul de drepturi și libertăți pentru mâine dimineață,(joi, n.r.) la ora 10:00. Așa că cei șase suspecți, inclusiv Viorel Pașca, și-ar petrece noaptea următoare în arestul poliției.
De altfel, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a celor șase suspecți – Pașca, soția sa, cei trei băieți ai săi, dar și colaboratoarea – cu multe, multe probe, o sumedenie de probe, dar și cu relatări făcute de investigatori sub acoperire care au fost trimiși la acele adăposturi pentru a vedea cum decurg lucrurile și pentru a strânge probe și dovezi.”
Apărarea susține în continuare și clamează nevinovăția celor șase suspecți. Susține că în acest caz procurorii ar trebui să țină cont de valul de simpatie de care se bucură omul de afaceri, cel care s-a ocupat practic de cazarea acestor oameni cu probleme, dar mai ales ca procurorii DIICOT să își îndrepte atenția și împotriva autorităților statului, care ar fi tolerat ani la rând această situație.