Perioada de autorecenzare a fost prelungită până pe 27 mai. Când are loc recenzarea prin interviu față în față

×
Publicitate

Opt milioane de chestionare au fost completate până acum pe platforma de recensământ. Iar în ultimele zile a fost înregistrat un număr record de cetățeni care au accesat site-ul.

Platforma se mai blochează, așa că au apărut cozi, inclusiv celebrele liste de așteptare la punctele unde se poate face recenzarea asistată de un specialist.

Ca să fie sigură că nu pierde rândul, o doamnă verifică riguros listele de așteptare. La prânz, erau peste 160 de oameni. Primii și-au notat numele pe liste cu trei ore înainte să se deschidă centrul de recenzare.

Listele cu cei care vor să fie ajutaţi să completeze chestionarele sunt lungi. Coada a apărut pentru că platforma s-a blocat frecvent în ultimele zile din cauza numărului mare de accesări.

Până în acest moment, peste 40 la sută din populația României a fost recenzată, peste țintă asumată inițial de autorități. Interesul crescut pentru auto-recenzare a determinat autoritățile să prelungească perioadă cu încă două săptămâni, până pe 27 mai. Iar perioada 31 mai - 17 iulie vor avea loc interviurile față în față.

Amenzile se acordă persoanelor care nu răspund corect la întrebările din recensământ. De exemplu, completează o altă adresă decât cea unde locuiesc. Sau oferă informații greșite despre locul nașterii, ultimele studii sau informații despre locul de muncă. Persoanele care nu răspund recenzorilor care vor veni și vor bate la ușa apartamentelor în ceea de a doua etapă a recesământului riscă să fie amendate. Pe de altă parte, recenzorii sunt obligați să vină de două, trei ori la aceeași adresă și să anunțe când vor avea loc vizitele.

Între timp, autoritățile din diferite județe încearcă să mobilizeze populația să completeze chestionarele, pentru că bugetele viitoare se vor acorda în funcţie de numărul de locuitori din comunitate. Oficialii îi roagă inclusiv pe românilor plecați în străinătate să se recenzeze.

Andrei Tudorel, preşedinte INS: „Dacă este plecată mai mult de 12 luni nu poate să fie inclusă în populație după reşedinţă. Nu uitați că în prima etapă noi am folosit surse administrative și există suficiente informații pentru a valida dacă o persoană își declară această dată în mod fictiv și nu corespunde realității. Există amenzi între o mie și 3 mii de lei.”

În medie, în ultimele zile au fost completate în jur de 450 de mii de formulare de recensământ.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62259559
Un bărbat supărat că fusese concediat a luat ostatic un coleg, într-un depozit din Mogoșoaia
Luare de ostatici în depozitul din Mogoşoaia al celei mari companii de mobilă din Europa. Un tânăr care colecta deşeurile din hala brandului suedez l-a ameninţat cu două arme albe pe un angajat al companiei.
62255296
Ciucă: Guvernul va dubla alocaţia zilnică a fiecărui elev pariticipant la olimpiade naţionale
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu lotul olimpic de matematică al României, clasat pe locul I la cea de-a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori (BMO 2022), scrie News.ro. 
62259551
Zilele de sărbătoare legală care se suprapun cu cele de sâmbătă și duminică ar putea deveni concediu după weekend
Zilele de sărbătoare în care angajatorii sunt obligați prin lege să dea liber vor fi reportate dacă se întâmplă să cadă în weekend.