Pericole mortale pe autostrăzile din România. Semnele rutiere te ”ajută” să intri în stabilopozi

×
Publicitate

România continuă să se facă de ruşine la capitolul autostrăzi. Chipurile, avem șase, însă multe sunt neterminate şi cu probleme.

De pildă, pe A4 Constanța - Ovidiu sunt montate semne rutiere care îi îndeamnă pe şoferi să folosească bretele inexistente ori îi îndrumă pe trasee care se opresc în stabilopozi - ziduri de beton - sau pe câmp. Dacă s-ar lua după aceste semne, susţin experţii în siguranța rutieră care ne-au însoţit la un experiment, şoferii ar putea provoca zilnic, tragedii.

A4 a fost dată în folosinţă în 2012 şi ar trebui să lege Constanța de Tulcea. Până acum, însă, autorităţile au deschis doar sectorul Constanța - Ovidiu. Deşi de cinci ani se circulă pe această șosea, constructorii nu au finisat nicio bretea. În schimb, au apărut mai multe indicatoare bulversante.

IRHAN KUSEP, expert în siguranţă rutieră: „Atât indicatorul lateral ne arată că mai avem un kilometru către ieşirea spre Poiana, cât şi cel de deasupra autostrăzii.”

Reporter: „Practic un şofer care nu cunoaşte zona ce face în acest moment?”

Expert: „Frânează şi caută să se încadreze spre ieşirea către Mamaia şi Poiana."

De aici, potrivit semnelor rutiere, mai e doar un kilometru până la ieşirea înspre localitatea Poiana sau staţiunea Mamaia. 

IRHAN KUSEP, expert în siguranţă rutieră: „Ne continuăm deplasarea, dar bănuiesc că o să ne oprim, dar în nişte parapeţi. Avem un indicator pe dreapta, care ne spune că este drum închis şi nimic mai mult."

BOGDAN, şofer profesionist: „Dacă nu eşti de prin zonă şi ai viteză mare şi te iei după indicatoare, poţi să păţeşti ceva. Din câte văd, sunt fel şi fel de obstacole; ieşi cu maşina pe câmp."

NICOLAE, şofer: „Până aici sunt patru indicatoare, care îţi arată că poţi face dreapta către Mamaia şi Poiana. Drumul nu există. Nu există de când s-a făcut şoseaua asta nu există drumul. Sunt indicatoare, dar ajungi pe câmp, prin arătură. Uitaţi ce este acolo."

Cei de la Compania de Autostrăzi susţin că indicatoarele au fost ascunse sub benzi adezive, dar vântul din ultima vreme le-a descoperit. Astăzi, drumarii au repetat manevra.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61922900
O mașină a luat foc în centrul Capitalei

Un autoturism a luat foc în trafic, sâmbătă seară, în centrul Capitalei, pasagerii reuşind să se salveze înainte ca flăcările să cuprindă în totalitate maşina.

61922913
Proiectul pentru care am putea da banii înapoi UE. Primarul Robu l-a inaugurat cu mare fast

După ce că suntem codași la absorbția de fonduri europene, suntem pe cale să dăm înapoi și ce am primit.

61922889
Vulpi, filmate în apropierea gospodăriilor din Brașov

Parcă presimțind apropierea iernii grele, vulpile își fac provizii și coboară, până aproape de gospodăriile oamenilor.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.