A fost deschis în acest caz un dosar penal pentru delapidare și alte infracțiuni.

În comuna Socond din județul Satu Mare, s-au făcut opt percheziții domiciliare și s-au ridicat mai multe documente.

Anchetatorii bănuiesc că pentru școala din comună erau achitate mai multe meniuri decât numărul elevilor prezenți în clase. Edilul comunei susține că deconturile le face lunar pe baza raportărilor primite de la școală.

Nicolae Cornea, primarul comunei Socond: „Nu mă duc să număr elevii la școală. Noi primim o situație lunară pe care o decontăm. Atât.//Momentan nu ni s-a adus nicio acuzație, doar au venit și au ridicat niște documente: avize, prezență, facturi, plățile făcute către firma de catering”.

Citește și
Sute de locuri de muncă în străinătate pentru români. Cele mai multe joburi sunt în Danemarca, Malta și Norvegia

Potrivit procurorilor se fac cercetări pentru obținerea ilegală de fonduri, delapidare şi fals intelectual.

Bărbat: „Au verificat hrana de la copii. Cine a făcut comanda ei o să dea de seamă, după câte porții au făcut atâția elevi”

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Satu Mare susțin că la audieri nu ar fi fost chemate cadre didactice.

Ruxandra Monica Chivulescu, inspector școlar general ISJ Satu Mare: „Inspectoratul școlar își arată toată deschiderea în a colabora cu instituțiile abilitate astfel încât situația să se clarifice. Prioritatea noastră rămâne în continuare copiii”.

Cercetările continuă în acest caz.