Percheziții în Constanța. Mai multe persoane sunt acuzate că au exploatat sexual timp de şapte ani peste 20 de tinere

62456825
Pro TV

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, 12 percheziţii la locuinţele unor presupuşi proxeneţi şi traficaţi de persoane.

Cinci bărbaţi şi două femei sunt acuzaţi că au exploatat sexual, timp de şapte ani, peste 20 de tinere pe care le-au obligat să se prostitueze în ţări europene, profitând de situaţia lor vulnerabilă şi agresându-le fizic şi psihic, spun anchetatorii.

În prezent, suspecţii sunt audiaţi la Structura Centrală a DIICOT.

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Hârşova, Năvodari, Feteşti şi Gura Ialomiţei, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, informează DIICOT.

În perioada 2018 – mai 2025, la diferite intervale de timp, şapte persoane (cinci bărbaţi şi două femei), profitând de starea de vulnerabilitate a peste 20 de persoane vătămate, le-ar fi exploatat sexual, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale, mai spun anchetatorii.

Astfel, persoanele cercetate, inducându-le în eroare şi profitând, totodată, de starea de vădită vulnerabilitate, ar fi recrutat, din judeţul Constanţa, peste 20 de persoane, pe care le-ar fi transportat şi adăpostit ilegal în diferite locaţii de pe teritoriile mai multor ţări (Marea Britanie, Germania, Grecia, Danemarca, Austria) şi, exercitând presiuni fizice şi psihice, le-ar fi obligat să întreţină relaţii sexuale contra-cost.

Sumele de bani obţinute din activitatea infracţională, estimate la peste 100.000 de euro, ar fi fost însuşite de către persoanele cercetate.

Audierile se desfăşoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa - Poliţia Oraşului Hârşova şi jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62542811
Șase persoane au fost reținute în dosarul angajărilor false din Vâlcea. Prejudiciul ajunge la aproape două milioane de lei
Şase persoane au fost reţinute în dosarul care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals cu prejudiciu de 1,8 milioane de lei.
62491712
Prima reacție de la Cotroceni, după ce Trump a numit un nou ambasador la București
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat numele viitorului ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg.
62545331
Accidentele cu minori pe trotinete au crescut alarmant. Pregătire cu instructori și polițiști, într-o școală din Timiș
Tot mai mulți adolescenți circulă cu trotinete electrice, dar a crescut și numărul accidentelor.