Perchezitii DIICOT la Carpatica Asigurari. Compania ar fi ascuns ca nu avea bani pentru plata daunelor

×
Publicitate

Carpatica Asigurari este vizata de un nou scandal cu iz penal. Procurorii DIICOT au perchezitionat sediile companiei, dar si locuintele mai multor persoane, inclusiv ale omului de afaceri, Ilie Carabulea, si ale fiului sau.

Anchetatorii spun ca persoane cu functii de conducere din cadrul societatii ar fi ascuns situatia financiara fata de Autoritatea de Supraveghere Financiara, pentru ca altfel ar fi fost suspendata activitatea companiei. Concret, rezerva de dauna ar fi avut un deficit de 106 milioane de lei - ceea ce insemna ca nu mai indeplinea conditiile de solvabilitate. La audieri vor fi aduse 27 de persoane in acest dosar instrumentat de procurorii DIICOT.

Perchezitiile vin la cateva zile dupa ancheta DNA in care Ilie Carabulea, seful Carpatica, e acuzat ca l-ar fi mituit pe Daniel Tudor, fostul sef al ASF.

Potrivit Agerpres, treisprezece perchezitii sunt efectuate miercuri in Sibiu si Bucuresti, la domiciliile si sediile SC Carpatica SA, intr-un dosar in care se cerceteaza fapte de constituire a unui grup infractional organizat, instigare la abuz in serviciu, delapidare, spalare de bani, instigare la fals informatic si abuz in serviciu.

Potrivit anchetatorilor, la sfarsitul anului 2014 - inceputul anului 2015, Oprea Carabulea (imputernicitul lui Ilie Carabulea), Daniel Micu, Georgeta Crideanu, Ana Popa si Angela Toncescu au constituit un grup infractional organizat in scopul savarsirii unor infractiuni prin care se urmareau protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asigurari si evitarea suspendarii autorizatiei de functionare de pe piata asigurarilor din Romania.

"Astfel, la sfarsitul anului 2014, s-a efectuat inventarierea anuala a elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii si a tranzactiilor privind activitatea de asigurare, constatandu-se un deficit de rezerva de dauna de 106.643.850,85 lei si provizioane ce trebuiau constituite de 12.155.256 lei. Deficitul de rezerva a fost comunicat conducerii societatii, insa, la solicitarea unor administratori, s-a decis reluarea procesului de inventariere. Din cauza faptului ca inregistrarea rezultatului inventarierii efectuate conducea la majorarea necesarului de capital pe care actionarul trebuie sa-l aduca pentru ca societatea sa atinga valorile prevazute de lege, numitul Carabulea Oprea, impreuna cu ceilalti membri ai grupului, ce detineau functii in Consiliul de Administratie al societatii Carpatica Asigurari, au tergiversat inregistrarea rezultatelor inventarierii, in scopul eludarii normelor ASF privind reglementarea pietei asigurarilor din Romania", au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, inculpatii au efectuat demersuri de natura sa tergiverseze si sa influenteze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) fata de societatea de asigurari detinuta si controlata indirect de Ilie Carabulea, astfel incat sa nu reiasa deficiente grave, impiedicand in mod repetat inregistrarea rezultatului inventarierii rezervei de dauna.

De asemenea, la nivelul Departamentului IT, prin intermediul directorului Ana Popa, au fost efectuate demersuri pentru a denatura situatia financiara a societatii prin modificarea sumelor ce reprezentau rezerva de dauna, mai arata sursele citate.

Astfel, au fost introduse date nereale sau operate modificari in programul "Iris", cum ar fi nepreluarea de plati, operarea cu date viitoare, nediminuarea rezervei cu plata efectuata, neinchiderea dosarelor de dauna cu plata finalizata, scopul acestor alterari de date informatice fiind cel de a influenta indicatorii financiari ai companiei, astfel incat societatea Carpatica Asigurari sa atinga valorile indicatorilor financiari prevazute de lege pentru a putea functiona pe piata asigurarilor, sustin sursele judiciare.
 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
DNA cere aviz pentru retinerea si arestarea lui Cristian Rizea. Cine i-ar fi dat spaga 300.000 de euro deputatului PSD

Procurorii anticoruptie cer avizul Camerei Deputatilor pentru retinerea si arestarea lui Cristian Rizea, parlamentarul care vrea sa candideze la primaria sectorului 5.

Barbatul care a murit la metrou s-ar fi sinucis. Autoritatile incearca acum sa-i afle identitatea

Calatorii aflati in statia de metrou Izvor au asistat miercuri dimineata la scene de groaza. Un barbat de aproximativ 60 de ani a cazut in fata trenului care tocmai intra in statie.

Gabriel Oprea, urmarit penal de DNA in dosarul "Audi + jacuzzi". Fostul ministru a venit la DNA cu trei garzi de corp

Fostul ministru de interne Gabriel Oprea a fost pus oficial sub acuzare pentru abuz in serviciu, in al doilea dosar de la DNA. Senatorul a primit vestea chiar in biroul anchetatorilor, unde a ajuns insotit de trei bodyguarzi destul de agresivi.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.