Oamenii acuză că banii depuși la o casă de ajutor reciproc nu le-au mai fost returnați. Prejudiciul estimat ajunge la aproape 180.000 de lei.
Casierul asociației este principalul suspect, cercetat acum pentru delapidare.
Până acum, 17 persoane au depus plângeri și reclamă că nu și-au mai recuperat economiile. Printre ele se numără și această pensionară, care a pus deoparte, timp de doi ani, câte 50 de lei pe lună.
Elena Rotaru, păgubită: „Nu mi i-a dat înapoi și nici nu am mai dat la CAR. A zis că nu am dat, păi cum nu am dat, dacă eu dădeam în continuu cotizație? Luam banii și dădeam pe lună, ca să am când mă îngroapă.”
O altă femeie spune că a depus, în total, peste 5.000 de lei - inclusiv bani din indemnizația de handicap a soțului. Când a avut nevoie de ei, pentru o intervenție medicală, nu i-a mai primit.
Maria Moisuc, păgubită: „Nu mi-a aprobat, a zis că nu are fonduri. Mai bine puneam în bancă.”
CAR-ul din Ruginoasa a fost înființat în anii '90, iar localnicii spun că, la început, era un sprijin important pentru comunitate. Însă, în timp, au apărut probleme.
Femeie: „Nu a mai dat banii înapoi. I-a cheltuit, cred că, dacă nu le-a dat chitanțe, nu nimic, cum să dea banul.”
Bătrâna: „Era acolo în centru, avea un chioșc acolo.”
Casierul asociației, un bărbat de 64 de ani, respinge acuzațiile. Spune că de vină sunt chiar membrii, care nu și-ar fi plătit cotizațiile.
Dan Rotaru, casier CAR: „Eu sunt curat, nu am luat niciun ban, nici salariul nu îl luam, că nu erau bani. Dacă nu vin cu banii la timp, nu ai de unde face plăți. Lumea nu înțelege cum funcționează unitatea. Și eu întotdeauna le-am explicat.”
În prezent, asociația are aproape 100 de membri, iar cotizația lunară obligatorie este de 15 lei, spune același casier.
Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru delapidare. Au făcut percheziții la sediul asociației și la locuința suspectului, de unde au ridicat documente, un telefon și carduri de memorie. Dacă va fi găsit vinovat, casierul riscă până la 7 ani de închisoare.