Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă

×
Publicitate

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul Bucureştiului, s-a încheiat după trei zile în care peste 33 .000 de oameni au trecut pe la racla sfântă.

 

La distanță unii de alții și cu buletinul de București în mână, credincioșii au stat la coadă până la miezul noptii.

Pelerinajul găzduit la Catedrala Patriarhală din București s-a incheiat tarziu, în noapte. Într-o atmosfera solemnă, crendincioșii au stat la coadă pentru a ajunge la racla sfântă.

Reporter: "Cu ce gând veniți la sfintele moaște?" 
Credincioasă: "Cu încredere în Dumnezeu. Să fim mai buni, mai înțelegători, să dispară virusul".

Credincioasă: "Am venit să ne rugam la Sf Dimitrie pentru sănătate, sanatate la copii, pentru o viață mai bună, pentru poporul asta, să scăpam de pandemia care ne macină".

Racla a fost reinrodusă în catedrală, dar se poate vizita, potrivit orgnizatorilor, până când ultimul pelerin părăsește locul. Au fost 3 zile în care zeci de mii de credincioși au venit să se închine sfintelor moaște.

Legenda spune că Sfântul Dimitrie cel nou a fost un pastor foarte milostiv care, atunci când a călcat din greşeală pe un cuib de păsări şi a strivit un pui, s-a pedepsit şi a mers desculţ trei ani de zile.

Şi-a ales mormântul între două stânci, însă trupul său a fost luat de apele unui râu şi găsit de o tânără fată, pe care Sfântul a îndrumat-o în vis.

Oamenii au descoperit atunci că rămăşiţele sale erau intacte. Acum două secole au fost depuse la Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi de atunci au protejat oraşul, spun credincioşii. În 1814 au oprit epidemia de ciumă.

Acum, în 2020, credincioşii care au venit să se roage la moaştele Sfântului au păstrat distanţa şi au purtat mască.

Traian berbeceanu, prefectul Capitalei: „Toate măsurile sunt respectate, nu sunt evenimente deosebite, oamenii se comportă exemplar”.

Protestatar: "La Dumnezeu intri cu pile?"

 

Nu au lipsit însă excepţiile. Luni, câteva persoane, venite din alte judeţe, nu au purtat mască de protecţie şi ar fi vrut să participe la slujbă.

Jandarm: „E un număr de locuri acolo...”
Credincios: „Număr de locuri? Dumnezeu nu dă număr. La Dumnezeu intri cu pile? Intri cu buletin de Bucureşti?”

Protestatară: „Dacă eu vreau să mă ating cu buzele mele de sfinţenia aceea, mie trebuie să mi se acorde dreptul acesta şi care nu vrea, nu vrea”.

Jandarmii i-au amendat pe turbulenţi.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București: „Au fost constatate 10 contravenţii şi aplicate în valoare totală de peste 5.000 de lei acelor persoane care au refuzat să poarte masca de protecţie şi să respecte celelalte reguli de protecţie sanitară”.

Exemplul bun a venit din partea celor mai mici dintre credincioşi.

Fetiţaă: „Masca este ca să ne protejeze de tot ce este rău şi venim la biserică să fim binecuvântaţi de Sfântul Dimitrie”.

Fetiţă: „Eu ştiu că e o boală”.
Reporter: „Şi de ce trebuie să ne protejăm?”
Fetiță: „Ca să nu ne îmbolnăvim”.

La un moment dat, unei femei din mulţime i s-a făcut rău şi a avut nevoie de ajutorul medicilor de la SMURD.

Din cauza pandemiei, acesta a fost cel mai scurt pelerinaj de Sfântul Dimitrie organizat în Capitală. A durat doar trei zile şi nu o săptămână, la fel cum se întâmpla până acum. La miezul nopţii, Sfintele Moaşte vor fi duse la locul lor, în Catedrală, după ce şi ultimul credincios s-a rugat la ele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Zeci de percheziții la hoții de lemne din Vaslui. Incredibil ce au descoperit polițiștii

Cantități importante de lemne au fost confiscate, iar cei bănuiți de tăieri ilegale au fost duși la audieri, după 22 de percheziții în trei comune din județul Vaslui.

Profesorii de la un liceu din Eforie ”refuză cu vehemență ”să predea online. Reacția elevilor

Un elev de clasa a VII-a din cadrul Liceului Teoretic ”Carmen Sylva” din Eforie Sud a sesizat că mai mulţi profesori refuză să predea online, într-o săptămână fiind făcute doar 14 dintre cele 32 de ore din programa şcolară.

Primarul ales al Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat când va depune jurământul. ”O să intrăm în mandat”

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că joi la prânz va depune jurământul alături de consilierii generali şi de atunci se va intra în mandat.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.