Forțele ucrainene au reușit o nouă ofensivă-fulger, străpungând frontul din sud. Kievul, câștiguri mari și în regiunea Harkov

×
Publicitate

Forțele ucrainene au reușit o nouă ofensivă-fulger, străpungând frontul din sud și avansând 40 de kilometri într-o singură zi, de-a lungul râului Nipru.

Avansul reflectă tacticile care au adus Kievului câștiguri majore și în regiunea Harkov, din estul Ucrainei. Au atacat liniile de aprovizionare rusești, au tăiat calea unor eventuale întăriri și au silit trupele inamice să se retragă.

Faptul că am străpuns frontul sudic înseamnă că armata rusă a pierdut capacitatea de a ataca și, azi, mâine, va pierde și capacitatea de a se apăra”, a declarat un analist militar de la Kiev. Însă, există riscul ca aceste eșecuri să-l împingă pe Vladimir Putin să ia decizii nesăbuite precum folosirea armelor nucleare tactice în Ucraina.

Ce ar putea face NATO

Dacă Vladimir Putin va decide să folosească o armă nucleară tactică în Ucraina, NATO ar putea riposta, nimicind trupele de ocupație din Ucraina, inclusiv din Crimeea, și distrugând flota rusă din Marea Neagră. Declarația îi aparține lui David Petraeus, general american în retragere și fost șef al CIA.

Pentru responsabili de la Washington, amenințarea nucleară a crescut nu atât din cauza unor informații concrete, ci mai degrabă ca urmare a retoricii lui Vladimir Putin. În ultimele ore au circulat, totuși, speculații despre posibile mișcări, interpretate drept semnale deliberate de intimidare din partea liderului rus.

Potrivit presei italiene, NATO ar fi avertizat țările membre că Rusia ar fi pus în mișcare submarinul Belgorod, echipat cu o dronă, capabilă să declanșeze un tsunami radioactiv apocaliptic. Submarinul ar fi părăsit baza de la Cercul Arctic și ar putea fi pe drum către Marea Kara, cu misiunea de a efectua un nou test al dronei Poseidon.

Se crede că aceasta poate să parcurgă distanțe considerabile pe sub apă înainte să detoneze un tsunami colosal, capabil să atingă zonele de coastă ale inamicilor.

De asemenea, tabloidul britanic „The Sun” publica imagini care ar surprinde un convoi feroviar cu echipamente pentru forțele nucleare ale Rusiei. Nu știm, însă, unde a fost filmat trenul și nici direcția de deplasare.

Trupele ucrainene avansează rapid

În acest timp, liniile frontului se tot mișcă. Surse cu precădere rusești vorbesc de un avans rapid și semnificativ, de zeci de km, al trupelor ucrainene în regiunea Herson, din sud. Rușii s-ar fi retras la 40 km în aval de locul în care au luptat, sâmbătă, cu trupele ucrainene.

Noua reușită vine după ce ucrainenii au preluat controlul deplin în orașul Lîman din Donetzk. Rușii au fugit cu miile încă de vineri.

Soldat: S-au urcat în transportoarele lor, le cădeau și bagajele în graba retragerii. Așa au fugit de aici”.

Lîman, oraș de importanță strategică pentru avansul spre est pe câmpul de luptă, este cel mai important câștig pentru forțele ucrainene în ultimele săptămâni.

Soldat:Am lovit în locurile unde erau concentrate trupe. Știam de multă vreme unde sunt, cine sunt și cum acționează. Rutele lor logistice au fost, de asemenea, întrerupte”.

Yulia Kirienko, corespondent: Aici a fost distrusă o întreagă formație mecanizată. Transportoare blindate, mai multe tancuri, vehicule de infanterie... Aici am numărat șase vehicule militare ale inamicului, pe care ocupanții le-au plasat pur și simplu în curțile oamenilor”.

Ucrainenii au interceptat o discuție dramatică între un soldat rus din Lîman și iubita lui.

„-Ce faci?

-Bine, bine. Slavă cerului că am dat de tine.

-De ce ai rămas fără suflare?

-Suntem încercuiți, Lyb. În curând vom fi morți.

-Nouă ne-au spus că rezistați acolo. Aveți ordin să mențineți pozițiile până la moarte?

-Lyuba, Lyuba, te-am sunat doar ca să-ți spun la revedere.

-Nu! Nu! Nu”!

Minciunile regimului

Lipsa de comunicare între unități, greșelile comandanților și așa-numiții „refuznici”, soldați contractuali care părăsesc câmpul de luptă, ar fi cauzele retragerii, potrivit rușilor luați prizonieri. Dar, mai presus de toate astea, deputatul rus Andrei Guruliov, fost comandant adjunct al districtului militar de sud al Armatei Ruse, dă vina pe minciunile regimului.

Andrei Guruliov:Indiferent de cât de eroic au luptat, există un calcul elementar al capabilităților militare care arăta dacă Lîman poate fi menținut sau nu. Problema noastră este furnizarea constantă de „rapoarte pozitive” sau le putem numi minciuni constante. Sistemul acesta nu merge de jos în sus, ci de sus în jos”.

Previzibil, intervenția lui Andrei Guruliov a fost întreruptă subit, chipurile, de pierderea legăturii.

Maxim Yustin, analist de politică externă:Nu-mi amintesc precedentul în istoria lumii când teritorii pe care nici măcar nu le controlăm au fost absorbite de țară. Odată ce vom lua și restul regiunii Zaporojie”.

Pe de altă parte, violențele și schimbările constante de putere sunt prea mult pentru unii localnici, într-o zonă unde trăiesc și mulți rusofoni.

Localnic: Vrei adevărul? Îți pui pălăria, îți scoți pălăria... Ce viață e asta? Am 72 de ani. Trăiesc ca șobolanii într-o pivniță. Oamenii suferă. Azi ne lovește unul, mâine ne lovește altul... Și noi plângem”.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Citește și...
Cât costă anvelopele de iarnă anul acesta. Șoferii trebuie să se aștepte la scumpiri

Suntem la începutul sezonului rece, care ne obligă să schimbăm cauciucurile de vară.  

„e-Estonia, model pentru viitor”. Micul stat nord-european, în topurile mondiale privind digitalizarea sectorului public

Visul românilor de a scăpa de dosarul cu șină și de cozile de la ghișee a devenit realitate, dar nu la noi, ci în Estonia. În micuțul stat fost sovietic din nordul Europei, toate serviciile publice pot fi accesate online.

Când se va ajunge la cota de siguranță la barajul Tăul Mare. Motopompele evacuează apele din barajul în pericol de surpare

Pericolul este încă uriaș la Roșia Montană. 300.000 de metri cubi de apă stau să se reverse peste casele oamenilor.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus, care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.