Panourile solare vor fi prezente pe fiecare clădire publică și în spațiile comerciale din România. Ținta Comisiei Europene

×
Publicitate

Toate clădirile publice din România și spațiile comerciale cu acoperișuri mai mari de 250 de mp, vor fi obligate să folosească energie solară în următorii ani.

Iar în viitorul apropiat, obligația va fi extinsă și la construcțiile rezidențiale, nou construite - transmit reprezentanții Comisiei Europene. Reglementările sunt cuprinse într-un document al executivului comunitar, care are drept țintă să obţinem mai multă energie regenerabilă.

Peste 500 de panouri fotovoltaice urmează să fie montate pe acoperișul unui magazin de bricolaj de la marginea Bucureștiului. De luna viitoare, vor produce mai mult decât consumă magazinul de 1.400 de mp. Investiția a fost făcută de companie, pentru că facturile la electricitate sunt tot mai mari.

Cristian Găvan, directorul unui magazin de bricolaj: „Costul pe kw este 1000 de euro. 187 de kw ne costă 187.000 de euro, iar în maximum cinci ani vom amortiza această investiție, pentru că nu vom mai plăti la firma de electricitate factura care a crescut de la 8.000 de lei, în medie, la 15.000 de lei pe lună.”

Comisia Europeană propune ca în următorii ani mai toate clădirile de acest tip, inclusiv cele publice, să aibă panouri fotovoltaice.

Toate clădirile noi vor avea obligatoriu, până în 2026, panouri fotovoltaice dacă au o suprafață utilă mai mari de 250 de mp. Este vorba atât de instituții publice, cât și de clădiri de birouri sau spații comerciale. Obligația se aplică și celor construite deja, însă până în 2027. Iar din 2029, toate clădirile rezidențiale care se vor construi vor avea de asemenea panouri fotovoltaice, conform propunerii Comisiei Europene. Iar legislația ar urma să fie gata anul viitor.

Cristian Bușoi, președinte Comisia pentru industrie și energie din Parlamentul European: „Există o puternică decizie la nivel european, de a accelera pe cât de mult posibil aceste măsuri. România, dar și alte state membre, vor putea folosi bani europeni pentru a produce electricitate din regenerabile.”

Momentan, în România, doar câteva instituţii au montate pe acoperișuri panouri solare.
De exemplu, clădirea baroului de avocați din Constanța.

Cătălin Filișan, decan Baroul Constanța: „În zilele cu mult soare, cum este astăzi, asigură întreaga energie electrică pe care o consumă pe zi Baroul Constanța.”

În Ciugud - Alba - panourile montate pe acoperișul parcării primăriei asigură peste jumătate din consumul anual de energie al instituției. Investiția a fost de 75.000 de euro, bani europeni.

Dan Lungu, purtător de cuvânt Primăria Ciugud: „Am pregătit sediul școlii, de anul acesta vrem ca fiecare clădire din Ciugud să aibă un astfel de sistem de panouri fotovoltaice.”

Comisia Europeană a anunțat pentru 2030 și o ţintă mai ambițioasă privind ponderea energiei din surse regenerabile, care a fost majorată de la 40, la 45%. Aproape 300 de miliarde de euro au fost alocate pentru a grăbi tranziția la energie curată. Încurajate sunt și investițiile private în parcuri fotovoltaice sau eoliene, o șansă uriașă pentru România.

Mihai Bălan, expert energie verde, EPG: „Estimarea noastră este că e nevoie de o triplare față de capacitatea actuală instalată care este undeva la 4,5 GW, atât eolian cât și fotovoltaic.”

Sistemele fotovoltaice, au asigurat anul trecut, în sistemul național, mai puțin de 3% din totalul de energie.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62260998
Incendiu într-un bloc din Brașov. Locatarii au fost evacuați cu scara

Zeci de oameni au fost evacuați cu auto-scara, în urmă cu câteva momente, dintr-un bloc din Brașov, unde a izbucnit un incendiu violent.

61974121
Autostrada Soarelui se va închide pe timpul nopții. Șoferii care se întorc dinspre mare, cei mai afectați

În ziua în care hotelierii au anunțat reduceri pe litoral și de 70% pentru următoarea lună, drumarii au hotărât să închidă Autostrada Soarelui pe timpul nopții.

62260951
Norul de fum ridicat deasupra Ucrainei, în urma incendiului din zona Cernobîl, se îndreaptă spre Rusia

Norul ridicat deasupra Ucrainei, în urma incendiului izbucnit într-o pădure de lângă Cernobîl, se îndreaptă spre Rusia.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.