Oțet falsificat descoperit de ANPC în magazinele marilor lanțuri de retaileri

×
Publicitate

Peste 11.000 de litri de oţet falsificat au fost retraşi de la vânzare în urma unor controale ale ANPC în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora din Bucureşti şi Ilfov, fiind aplicate amenzi de 20.000 de lei.

”Echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, au realizat o serie controale în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora, care au avut ca temă verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oţetului existent pe piaţă. În acest sens, controalele s-au desfăşurat cu prelevări de eşantioane de oţet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare”, anunţă Autoritatea, potrivit News.ro.

În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum şi ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eşantioanele prelevate din oţetul existent la comercializare pe piaţa din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vişine, este, de fapt, un produs obtinut dintr-o materie primă preponderentă diferita de cea declarata in denumirea produsului”, precizează ANPC.

Ulterior, reprezentanţii ANPC au explicat că probele analizate conţineau fie acid acetic diluat cu apă şi adăugat colorant, fie acid acetic adăugat pentru corecţie, legislaţia interzicând acest lucru.

Cantitatea de 11.500 litri de oțet, oprită de la comercializare

În urma acestor controale, a fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oţet şi au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei.

”S-a dispus încetarea imediată a acestor practici înşelătoare faţă de consumatori. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de acelaşi tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziţie de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora”, precizează ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, şi continuă acţiunile de verificare pe tema acestui produs.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62218586
Mecanismul European de Protecție Civilă a fost activat. În România au sosit 50 de concentratoare de oxigen din Polonia

România așteaptă cu înfrigurare noile cifre referitoare la epidemia COVID-19, după ce marți s-a înregistrat cea mai neagră zi din punct de vedere al deceselor, pacienților în stare gravă și a numărului de persoane infectate.

62214860
Toate școlile din Ilfov se vor închide începând de luni, la solicitarea DSP

Şeful DSP Ilfov a cerut Inspectoratului Şcolar Ilfov trecerea în online a tuturor şolilor din judeţ pentru o perioadă de 14 zile, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19.

62196588
Coronavirus România, bilanț 13 octombrie. Evoluția infectărilor cu SARS-COV-2, în ușoară scădere

Coronavirus România, bilanț 13 octombrie. Numărul cazurilor de infecție cu SARS-COV-2 este în ușoară scădere pe teritoriul României și a ajuns la cifra de 15.733 de persoane. Cu o zi înainte, au fost 16.743 cazuri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.