Ospătarii și administratorii de terase se plâng de măsurile de protecție impuse de autorități

×
Publicitate

Sunt încă multe semne de întrebare legate de redeschiderea teraselor - deși numărăm orele până când acest lucru va fi posibil.

Dincolo de măsurile sanitare, administratorii nu au cum să îi verifice pe clienți. Le este interzis să le ceară actele, așa că nu se pot asigura că la o masă chiar iau loc doar membrii unei familii. În Centrul Vechi nu sunt rezervări, iar patronii se tem că și câteva săptămâni de funcționare în aceste condiții i-ar putea duce la faliment.

Centrul Vechi s-a animat brusc peste weekend, odată cu anunțarea normelor după care vor funcționa terasele. După ce au măsurat distanţa între scaune şi mese şi au dezinfectat totul în jur angajaţii teraselor au dat testul mănușilor.

"Uitaţi cât ne chinuim cu mănuşile. Am băgat două perechi ca să pot să reuşesc să fac aşa ceva. Vă daţi cât de incomod este pentru ospătar să lucreze în felul ăsta. După fiecare client trebuie să faci treaba asta."

Meniul, solniţa şi oliviera sunt cele mai solicitate. Drept urmare, trebuie dezinfectate după fiecare client.

Administratorii au problemă delicată. Trebuie să le ceară clienților datele personale. Cel puțin un nume și un număr de telefon. Și să îi întrebe, când este cazul, din ce țară vin.

Teoretic, nu au voie să ceară documente la intrare. La aceeași masă se pot așeza, deci și doi, trei sau patru oameni din afara categoriilor specificate de Ordin: familii și cetățeni cu același domiciliu.

Dincolo de hopuri, toată lumea așteaptă cu nerăbdare momentul redeschiderii.

Chiar și cu legea în mână, poliția pare să meargă pe principiul "văzând și făcând". Nu au putut preciza, de exemplu, ce se va întâmpla când se vor strânge mai multe grupuri de oameni în zona teraselor.

De luni, şi în restaurantele de tip fast-food clienţii vor putea sta la terase. Angajaţii au făcut modificări. Într-un local de exemplu, din 78 de locuri au rămas doar 18.

La intrarea în restaurantele de tip fast food au fost create culoare unice. Clienţii vor intra, aşadar, pe o singură uşă şi vor purta obligatoriu şi măşti de protecție. Înăuntru, un angajat ne va îndruma să ne dezinfectăm mâinile, după care vom urma culoarul unic până la punctul de comandă. Putem opta să luăm mâncarea la pachet sau să primim comanda pe terasă. Trebuie doar să selectăm acest lucru în aplicaţie şi să introducem acest indicativ pe care îl găsim lângă acest chioşc electronic. Odată ajunşi la masă putem să renunţăm şi la masca de protecţie.

Potrivit patronilor, lumea nu s-a înghesuit să facă rezervări.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62128467
Termenul limită până când mai pot fi contestate amenzile primite în timpul Stării de Urgență
Amenzile primite în timpul Stării de Urgență mai pot fi contestate doar până marți, pe 2 iunie. După, variantele sunt ori plata lor, ori executarea silită.
62128464
VIDEO. Un polițist american îi trage masca unui protestatar și îi pulverizează spray lacrimogen în ochi
Un nou videoclip postat pe rețelele de socializare arată momentele în care un ofițer din NYPD îi trage masca unui protestar pentru ca mai apoi să îi pulverize spray lacrimogen, scrie Daily Mail.
62119471
Nelu Tătaru: Avem cele mai puține cazuri noi de coronavirus de la începutul pandemiei
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat că România a înregistrat duminică, cel mai mic număr de cazuri de infectare cu coronavirus, precizând că suntem pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.