Președintele Iohannis îi cere demisia lui Tudorel Toader, după opinia Comisiei de la Veneția: „Și-a compromis credibilitatea”

61912304

Președinele Klaus Iohannis a reacționat, vineri, cu privire la opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneția privind modificările aduse Legilor Justiției și codurilor penale.

Astfel, șeful statului a notat că aspectele „foarte grave” prezentate de Comisia de la Veneția „reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare și majoritatea parlamentară trebuie să țină cont pentru a nu împinge România pe o direcție incompatibilă cu valorile Uniunii Europene.”

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

„Punerea în pericol a independenței procurorilor și judecătorilor, afectarea încrederii în justiție, impactul negativ asupra eficienței actului de justiție în materie penală în combaterea diferitelor infracțiuni, inclusiv a infracțiunilor de corupție, a celor săvârșite prin violență sau a celor de criminalitate organizată sunt aspecte esențiale asupra cărora Comisia de la Veneția atrage atenția în analiza sa.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că, prin concluziile prezentate public, Comisia de la Veneția constată că modificările aduse legilor justiției și legislației penale bulversează întregul sistem judiciar și generează efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecințe directe asupra unor proceduri și dosare penale în care sunt implicați oameni politici.

Președintele României consideră că este inacceptabil ca întreaga legislație din acest domeniu esențial pentru orice democrație autentică să fie dramatic alterată, doar pentru a-i proteja pe unii lideri politici care au probleme cu justiția.

În ceea ce privește modificările aduse legislației penale, multe dintre aspectele vizate de Comisia de la Veneția au fost punctate și în obiecția de neconstituționalitate ridicată de către Președintele Klaus Iohannis.

Viteza nejustificată a adoptării, absența consultărilor reale și lipsa de transparență sunt elemente care afectează în mod negativ calitatea legislației și generează incertitudine. Mai mult, unele modificări ignoră convenții internaționale la care România este parte sau depășesc cu mult unele hotărâri ale Curții Constituționale.

Președintele României consideră că, din dorința de-a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliția PSD-ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept și încrederea cetățeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcția sau poziția pe care o are în societate, ci și toate eforturile unei întregi națiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile.

Președintele Klaus Iohannis condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiției care sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneția în cuprinsul Ordonanței de Urgență 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni.

Președintele României menționează că acesta este un nou episod dintr-un lung șir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiției și-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-și prezenta demisia din funcție.

Președintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului României să țină cont de opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneția și să reevalueze cu maximă celeritate modificările aduse legilor justiției, dar și Codurilor Penale și de Procedură Penală pentru ca impactul negativ asupra justiției și a statului de drept să înceteze.

Președintele României consideră că reevaluarea în ansamblu a modificărilor în discuție va trebui să se realizeze printr-un proces amplu și real de consultare, astfel încât să rezulte o legislație îmbunătățită, care să se bucure de un larg sprijin al societății românești și, totodată, să garanteze respectarea statului de drept și a tuturor standardelor internaționale în materie.”

Comisia de la Veneţia a transmis vineri după-amiază opinia oficială asupra modificărilor propuse de majoritatea PSD-ALDE la codurile penale.

În opinia adoptată vineri, Comisia de la Veneţia „îşi exprimă îngrijorarea cu privire la modificările propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, care slăbesc serios eficienţa sistemului judiciar în lupta împotriva corupţiei, faptelor de violenţă şi criminalităţii organizate”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Fabrica de arme de la Cugir va semna un contract de zeci de milioane de dolari cu americanii

Fabrica de Arme Cugir, Filială a C.N. ROMARM SA, pregătește semnarea unui contract cu o firmă din Statele Unite, a anunţat Ministerul Economiei într-o postare pe Facebook, de vineri.

Comisia de la Veneţia a emis opinia oficială privind modificarea Codurilor Penale. "Slăbeşte lupta anti-corupţie"

Comisia de la Veneţia a transmis vineri după-amiază opinia oficială asupra modificărilor propuse de majoritatea PSD-ALDE la codurile penale.

Grindeanu: Abia am reuşit să o conving pe soţie că am salariu 8.000 lei şi nu 10.000 euro

Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat, la Timişoara, că salariul său lunar este de 8.000 de lei şi nu 10.000 de euro, aşa cum s-a scris în presa naţională. De asemenea, el a declarat că i-a fost greu să o convingă pe soţia sa pe această temă.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.