Omul de afaceri turc care a ucis o prostituată, condamnat la 22 de ani de închisoare. Cum au descris judecătorii fapta

×
Publicitate

Omul de afaceri turc acuzat că ar fi ucis, în 2023, o femeie de 30 de ani, care practica prostituția și apoi i-a profanat cadavrul, a fost condamnat.

A primit în primă instanță o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, pe care o va executa într-un penitenciar de maximă siguranță.

Pentru crima pe care ar fi comis-o acum doi ani, chiar înainte de ziua femeii, în vila omului de afaceri din cartierul Rahova, cetățeanul turc a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Judecătorul de la Tribunalul București nu a putut să treacă peste modul extrem de violent în care a fost săvârșită fapta. Victima a fost adusă acasă, poftită la masă, iar atacatorul s-ar fi înfuriat după o discuție legată de o datorie neplătită.

„Un alt aspect care conturează periculozitatea extremă a inculpatului este modalitatea în care acesta a acționat după uciderea victimei, respectiv faptul că pentru a ascunde fapta, a procedat cu sânge rece” - Sentința Tribunalului București.

Bărbatul a aruncat cadavrul victimei

La cei 20 de ani pentru omor, judecătorul a adăugat trei ani de închisoare pentru profanarea cadavrului femeii, pe care individul l-a abandonat apoi pe un câmp lângă autostrada A1, în județul Dâmbovița.

De altfel, inițial bărbatul a recunoscut totul, apoi a dat declarații contradictorii. Iar judecătorul notează în sentința de condamnare că: „Atitudinea în fața instanței relevă fără dubiu că inculpatul nu pare a fi înțeles gravitatea faptelor săvârșite și că acesta nu are o minimă busolă morală, care să îl determine să se raporteze corect la normele firești de conviețuire socială.”

În pedeapsa finală, de 22 de ani de închisoare, se regăsește și condamnarea pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Asta după ce anchetatorii i-au găsit în mașină un pistol cu gloanțe de calibru 6.35 milimetri.

Avocatul cetățeanului turc susține că vinovăția lui a fost stabilită justificat, dar pedeapsa este prea mare.

Grigore Marian Gabriel, avocatul omului de afaceri: Potrivit probelor existente la dosar, sigur că el a săvârșit această faptă. Numai că eu am apreciat-o în raport de împrejurări și de modalitatea de săvârșire ca fiind o lovitură cauzatoare de moarte.

Instanța a hotărât această condamnare în raport de probele existente la dosar, numai că nu a ținut cont de situația medicală.

Corespondent Știrile ProTV: Prin aceeași sentință a Tribunalului București, omul de afaceri turc care a fost arestat la câteva zile după crimă și, de atunci, nu a mai fost eliberat, a fost obligat de judecător să le plătească fratelui și sorei victimei 220 de mii de euro daune morale.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62467154
Motivarea condamnării lui Wiz Khalifa: A transmis publicului larg un mesaj de normalizare a unei conduite ilicite

Curtea de Apel Constanţa a motivat condamnarea rapperului american Wiz Khalifa la nouă luni de închisoare cu executare, după ce a fumat o ţigară cu cannabis pe scena Festivalului Beach Please.

62580374
Veste proastă pentru Sorin Oprescu pe final de an. Decizia luată de ÎCCJ în privința fostului primar fugit în Grecia

Salvat de justiția din Grecia, care a refuzat acum trei săptămâni să îl trimită la închisoare în România, fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit o veste proastă.

62571551
CSM: Instanțele din România au gestionat peste 3,5 milioane de dosare în 2025. Lipsa judecătorilor a ajuns la aproximativ 20%

CSM a anunţat că în 2025 instanţele din România au gestionat peste 3,5 milioane de dosare în condiţiile unui deficit de judecători care a fluctuat în cursul anului în jurul procentului de 20%.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.