Oficialii MApN au descoperit pe teritoriul României „elemente care ar putea fi asimilate dronelor”. Surse: O dronă mai veche

62372320

Atacurile Rusiei din ultima perioadă asupra regiunii ucrainene Odesa, respectiv asupra portului Izmail de pe fluviul Dunărea, situat în apropiere de graniţa cu România, are efecte directe asupra teritoriului țării noastre.  

O echipă de specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale a efectuat marți seară o serie de cercetări în zona localității Plauru din județul Tulcea și a descoperit ”elemente care ar putea fi asimilate dronelor”.

Reprezentanții MAPN au transmis că în prezent are loc ”un proces amplu, în curs de desfășurare”, iar mai multe informații vor fi anunțate la finalul operațiunilor.

Potrivit unor surse guvernamentale, resturile metalie au fost găsite la aproximativ 100 m de apă.

”Acum se defrișează zona cu vegetație. Se pare că ar fi o dronă mai veche. Investigațiile sunt în desfășurare” - au precizat sursele guvernamentale pentru Știrile Pro TV.

Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat pentru Agerpres că ministrul Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu şi şeful Forţelor Aeriene Române, Viorel Pană au fost la Ceatalchioi şi se îndreaptă spre Chilia Veche.

Purtătorul de cuvânt al MApN a subliniat că nu se poate face o legătură de cauzalitate între aceste resturi şi atacurile anterioare asupra ţintelor ucrainene de la graniţa cu România.

În acest context au loc discuţii privind întărirea posibilităţii de monitorizare şi de securizare a spaţiului aerian din zonă.

Portul Izmail a mai fost atacat de Rusia, iar Ministerul Afacerilor Externe din România a condamnat la acea vreme acțiunea rușilor, afirmând că este vorba de încălcări flagrante ale dreptului internaţional, care pun în pericol securitatea alimentară globală şi siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră.

De când Moscova s-a retras în iulie dintr-un acord de cereale care a permis Ucrainei să-şi exporte grânele în pofida războiului, Rusia a intensificat bombardarea infrastructurii portuare ucrainene.

La rândul său, Kievul a vizat - cu ajutorul dronelor sale - flota rusă, un petrolier şi chiar podurile care duc spre Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.

Ucraina a organizat, de asemenea, un coridor maritim pentru "Joseph Schulte", o navă cargo care a ajuns săptămâna trecută în Turcia fără a fi atacată de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Răsturnare de situație. Fostul polițist care a ucis în accident o femeie în Popești Leordeni nu consumase droguri

Răsturnare de situație în cazul fostului șef în poliție care a ucis o femeie în Popești-Leordeni. Autoritățile au anunțat că, în urma analizelor, s-a constatat că acesta nu consumase droguri în ziua producerii accidentului rutier.

Un tânăr de 19 ani din Satu Mare a murit, iar o femeie din Sibiu a fost grav rănită, în urma unui accident de scuter în Bali

Un tânăr de 19 ani din județul Satu Mare care se afla în vacanță în Bali, Indonezia, a murit, iar o doctoriță din Sibiu a fost grav rănită, în urma unui teribil accident de scuter. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru cei de acasă.

Femeie salvată cu elicopterul, după ce a căzut într-o prăpastie în Piatra Craiului. Gestul salvator al soțului ei

O româncă stabilită în Suedia, revenită în țară pentru o scurtă vacanță, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut într-o prăpastie din munții Piatra Craiului.  

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.