Oficial din Timiș, reținut pentru luare de mită. Ar fi cerut bani pentru retrocedarea unor terenuri

61963466
iStock

Un oficial local din județul Timiș a fost reținut vineri sub acuzația de luare de mită și trafic de influență într-un dosar privind retrocedarea unor terenuri, conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Gheța Florin, secretar al Primăriei orașului Gătaia din județul Timiș, a fost pus sub acuzare și reținut pentru 24 de ore. În același dosar mai sunt judecate alte două persoane, pentru trafic de influență.

În perioada august-octombrie 2019, inculpatul ar fi cerut 20.000 de euro unei persoane „pentru a-și exercita influența pe care pretindea că o are față de funcționari din cadrul Primăriei Gătaia cu atribuții în derularea procedurilor de retrocedare a unor terenuri”.

Gheța Florin ar fi primit inițial suma de 14.000 de euro, urmând ca restul banilor să fie primiți după rezolvarea cererilor de retrocedare.

În perioada iunie-octombrie 2019, ceilalți doi inculpați în dosar ar fi cerut de la aceeași persoană suma de 40.000 de euro.

„La data de 12 octombrie 2019, cei trei inculpați au fost prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se menționează în comunicatul DNA.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62073312
Raport OLAF: România, pe primul loc la fraude cu fonduri europene în intervalul 2014-2018

România este pe primul loc la nivelul Blocului comunitar în ceea ce privește fraude cu fonduri europene, în perioada 2014-2018, conform unui document de lucru al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF).

62084209
10.000.000 de țigări de contrabandă într-o navă reținută în Portul Giurgiu

10.000.000 de ţigări de contrabandă au fost găsite de poliţişti într-o navă sub pavilion bulgăresc, ambarcaţiunea fiind reţinută în Portul Giurgiu.

62084182
Bărbat bătut cu sălbăticie în Arad. Conflictul ar fi pornit de la o femeie. VIDEO

Incident violent în Arad, între doi bărbați, din cauza soției unuia dintre ei. Un tânăr a fost bătut cu sălbăticie, având nevoie de îngrijiri medicale.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.