Oficial din Departamentul de Stat al SUA, despre o posibilă invazie rusă în Republica Moldova: „Ne pregătim în consecinţă”

62380271
Profimedia

SUA nu au încredere în ceea ce spune liderul de la Kremlin şi preferă să privească la acţiunile sale, precauţia fiind atitudinea cea mai potrivită atunci când este vorba de Putin, a declarat marţi un oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat.

„Cred că am văzut cu toţii sau am auzit de interviul recent al jurnalistului american (Tucker Carlson - n.r.) în care Putin a pretins cu mare uşurinţă că nu are nicio intenţie de a merge în Polonia şi Lituania. Cred că este foarte important să ne reamintim că la fel a fost şi asigura că nu are nicio intenţie de a merge în Ucraina şi iată unde am ajuns”, a declarat într-un briefing de presă Yuri Kim, adjunctul principal al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, scrie News.ro.

„M-aţi întrebat dacă suntem îngrijoraţi. N-aş spune că îngrijoraţi este cuvântul potrivit, dar suntem precauţi şi se cuvine să fim atenţi, în propriul nostru interes. Încă o dată, se cuvine să privim foarte atent la acţiunile lui Putin, nu la cuvintele sale şi să ne pregătim şi să ne mişcăm în consecinţă”, a spus Yuri Kim, răspunzând la întrebarea News.ro dacă SUA sunt îngrijorate de o eventuală extindere a războiului în Republica Moldova sau de încercările de amestec al Moscovei în alegerile care vor avea loc în această ţară.

Trebuie privită „imaginea de ansamblu”

Ea spune că statele trebuie să țină cont că Vladimir Putin conduce un regim care a dus la o invazie nemiloasă și că vecinii țării „dorm acum cu un ochi deschis”.

„Din nou, vreau doar să subliniez că, mai degrabă decât să ne concentrăm asupra unor cazuri specifice, trebuie să privim imaginea de ansamblu şi să ţinem cont de faptul că Putin conduce un regim care a desfăşurat un atac nemilos şi nejustificat împotriva unui vecin, că toţi vecinii Rusiei, sincer, dorm acum cu un ochi deschis, aşa cum ar trebui”, a declarat Yuri Kim ca o concluzie a briefingului său pe care l-a susţinut marţi cu ocazia împlinirii, în curând, a doi ani de război în Ucraina.

„Vedeţi impactul acestui lucru de peste tot, din Armenia până în Kârgâzstan”, a adăugat ea. „Aşa că eu cred că ar trebui să ne concentrăm asupra acestui aspect”, a subliniat diplomatul american.

„Al doilea lucru pe care trebuie să-l reţinem este că trebuie să ne implicăm cu adevărat în apărarea libertăţii ţărilor individuale şi să luăm măsuri atunci când ţări precum Rusia şi tirani precum Putin se angajează într-un program de ucidere a taţilor, de violare a mamelor şi de furt de copii. Acest lucru este ceva ce nicio ţară nu ar trebui să accepte şi nu ar trebui să creadă că nu-i afectează propriile interese naţionale”, a punctat oficialul cu rang înalt din Departamentul de Stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62427315
Străinii, atrași de școlile de pilotaj din România. Cât costă să obții brevetul de pilot și câți bani poți câștiga după aceea

Mulți străini care vor să obțină brevetul de pilot de linie vin la cursuri în România, pentru că taxele sunt mai mici, iar instructorii vorbesc foarte bine limba engleză.  

62410348
Putin, mesaj pentru SUA despre arma Rusiei care a băgat spaima în liderii de la Washington: „Poziţia noastră este clară”

Președintele rus Vladimir Putin susține că nu intenţionează să desfăşoare o armă nucleară spaţială, așa cum acuză Statele Unite.

62427362
„Cred că sunt mai mulți sâni, niște burți”. Mamaia încearcă din nou să își aleagă un logo cu care să atragă turiștii

Mamaia, cea mai mare stațiune de pe litoralul românesc, își caută un logo și un slogan cu care să atragă turiști.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.