Oameni din toate colțurile țării s-au mobilizat să doneze sânge pentru victimele exploziilor din Crevedia

×
Publicitate

Spitalele din București, unde sunt tratați răniții, au mare nevoie de sânge.

Duminică, centrele de transfuzie din toată țara au fost deschise în mod excepțional, pentru ca cei care vor să ajute victimele, să poată veni să doneze. Medicii fac apel la donatori să vină și în perioada următoare, când va fi din nou nevoie de sânge pentru victimele care vor suferi intervenții chirurgicale.

Centrul de Transfuzie Sanguină din București s-a deschis în regim de urgență, iar donatorii au stat la coadă chiar și câteva ore.

Donator: Pentru asta am venit, să ne ajutăm semenii. S-a întâmplat ce s-a întâmplat... Nenorocirea, tragedia... Puteam fi noi în locul lor, nu știu”.

Donator:Am văzut dezastrul de la noi, cum a fost, am văzut imagile. Foarte, foarte emoționant”.

Printre donatori au fost și locuitori din Crevedia. Îndurerați, au vrut să îi ajute pe cunoscuți și salvatori.

Donator:Știu pe cineva care a fost rănit, care... Îmi pare și rău, a și decedat aseară. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat”.

Donator: Stăm la un kilometru de unde s-a petrecut tragedia. La noi s-a simțit foarte urât. S-au spart geamuri, am plecat de acasă”.

Dacă într-o zi obișnuită vin în jur de 250 de persoane la Centrul de Transfuzie Sanguină București, acum au donat sânge peste 500. Numărul celor care au venit și au vrut să doneze a fost, însă, mult mai mare, dar din cauza aglomerației, oamenii au fost redirecționați către alte centre deschise, la fel, în afara orelor de program, la Spitalul Militar, Spitalul Municipal și Gerota.

Nevoie mare de sânge va fi, însă, și în perioada următoare.

Doina Goșa, directorul centrului de transfuzie sanguină din București:Au nevoie de trombocite și de plasmă. Cu trombocitul avem o problemă, pentru că are o durată scurtă de viață, expiră în cinci zile. Acum noi ne-am refăcut stocurile de trombocite, dar gândiți-vă că după cinci zile, ele nu mai pot fi folosite. Pacienții arși vor avea nevoie cam două săptămâni de sânge. De aceea, încurajez oamenii să vină și în perioada următoare”.

Și centrele din țară au primit donatori. La Timișoara, printre cei veniți au fost zeci de angajați ai ISU sau personal medical pentru colegii salvatori, care au fost răniți.

Andrei Bușoi, pompier ISU Timiș: Cu toții am empatizat, ne-am pus în locul lor și e greu să ne imaginăm acele momente ce sunt culminante”.

Gabriela Dine, asistentă medicală: Orice picătură de sânge contează”.

Și la Iași, oamenii au dat dovadă de solidaritate.

Bogdan Tănasă, donator:Acești salvatori vor să facă bine, același lucru vreau să îl fac și eu, la rândul meu”.

Adrian Codreanu, pompier ISU Iași:Suntem colegi și nu poți să rămâi indiferent”.

Cozi au fost și la Brașov.

Donator:Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost să vin să donez. Am venit și am stat la coadă”.

Donator:Sunt fericită că am putut să aduc un plus, poate un strop de viață cuiva”.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Câți răniți au rămas în spitalele din România după tragedia din Crevedia. Numărul celor intubați

În mijlocul flăcărilor și al norilor de fum, zeci de ambulanțe au luat răniții din Crevedia. 12 spitale de urgență au fost pregătite să îi primească.

Cronologia exploziilor de la Crevedia. Martor: Nu ne-a dat nimeni nicio informație

După exploziile violente produse la stația GPL din Crevedia, care funcționa ilegal, România s-a trezit într-un nou coșmar colectiv.

Aplicația pentru parcare în București în 2023: ce opțiuni ai și de unde o descarci

Știai că există o aplicație de parcare în București? Șoferii nu mai sunt nevoiți să caute un aparat de taxare, ci pot să plătească parcarea direct de pe telefonul mobil, din aplicație.  

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.