Cisternă cu etanol răsturnată pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier cu o mașină. Pericol major de explozie | FOTO

×
Publicitate

O tragedie a fost la un pas să se întâmple ieri, pe Valea Oltului, după ce un șofer bulgar a intrat pe contrasens și a izbit o cisternă încărcată cu etanol.

Substanțele chimice s-au împrăștiat pe șosea, iar pericolul de explozie era mare, așa că traficul a fost imediat oprit și redirecționat. 

Mai bine de 10 ore, pompierii au răcit vehiculul răsturnat, cu apă și spumă. La fața locului a ajuns, în final, altă cisternă, care a preluat etanolul și abia apoi cea răsturnată a fost repusă pe roți. 

Drumul Național 7 a fost blocat pentru 14 ore, timp în care traficul s-a desfășurat cu dificultate pe rutele alternative. 

Iar pentru că șoferii și-au pierdut răbdarea, au avut loc mai multe tamponări ușoare, dar și un accident serios, în care au fost implicate 6 mașini. 

Sâmbătă seara, la ora 22.00, circulaţia a fost reluată total pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, după mai mult de 13 ore după răsturnarea cisternei încărcate cu etanol în zona localităţii Zamfireşti, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

ISU Argeș

Cisterna se răsturnase și prezenta scurgeri pe la un racord, după prima evaluare.

ISU Argeș

Pompierii nu au identificat victime. Traficul în zonă a fost oprit.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62380484
Garda de Mediu: Se observă o creştere a concentraţiei de particule de PM10 în urma exploziei la o stație GPL
Pe zona de nord se observă în prezent o creştere a concentraţiei de particule de PM10, respectiv în Baloteşti, Voluntari, Otopeni şi Buftea, în urma exploziei urmată de incendiu care s-a produs, sâmbătă seara, la o staţie GPL.  
62274314
O persoană a fost dată dispărută în Vama Veche, după ce a intrat în mare şi nu ar mai fi ieşit
O persoană a fost dată dispărută în Vama Veche sâmbătă seara, după ce a intrat în mare şi nu ar mai fi ieşit la mal, scrie News.ro.
62380487
Fără fonduri pentru pacienți. „Nu înțeleg cum CNAS poate să-și stabilească un buget neștiind exact câți pacienți sunt”
Fondurile de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt pe terminate, iar conducerea a făcut cerere pentru suplimentarea bugetului.