Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Cei doi abia înfiripaseră o relație, când tânăra de 20 de ani a aflat că bărbatul de care era îndrăgostită are deja o soție. A urmat o ceartă violentă, mai ales ca amândoi consumaseră alcool.

Nervos, individul a pus mâna pe o armă albă și a lovit-o de mai multe ori pe femeie. Tânăra s-a ales cu răni serioase la față, dar și la brațul cu care a încercat să se apere. Are o fractură la maxilar și și-a pierdut doi dinți.

Medicii au stabilit că va avea nevoie de circa 25 zile de îngrijiri medicale, însă ea a refuzat internarea în spital.

Agresorul a fost reținut și este cercetat pentru loviri și alte violențe. Deși în cazul acestei infracțiuni, acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea victimei, folosirea unei arme este o circumstanță agravantă, ceea ce le permite anchetatorilor să formuleze direct acuzația și să ceară arestarea preventiva a inculpatului. Ceea ce s-a și întâmplat.