O profesoară din Brașov și-a înjunghiat fiul bolnav și apoi s-a aruncat în fața trenului, după un scandal uriaș

62347756
Shutterstock

O profesoară de matematică din Brașov a recurs la un gest extrem, după o ceartă cu fiul ei, care suferă de probleme psihice. Femeia l-ar fi înjunghiat, iar apoi ar fi încercat să se sinucidă, conform brasov.net.

În urmă cu câteva zile, ar fi izbucnit un scandal între profesoara de 60 de ani și fiul ei de 34 de ani, în apartamentul în care locuiesc. Într-un moment de disperare, mama și-ar fi atacat fiul cu un cuțit, scrie presa locală.

După ce și-ar fi înjunghiat fiul cu un cuțit, femeia ar fi încercat apoi să își pună capăt zilelor și s-a aruncat în fața unui tren, fiind rănită grav.

Martorii care au asistat la momentul șocant au alertat autoritățile.

„Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă și era conștientă, i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului de către personalul medical, iar ulterior aceasta a fost transportată la spitalul județean Brașov”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Fiul femeii a anunțat la 112 că a fost înjunghiat și a fost preluat de o ambulanță.

„Plăgi la nivelul abdomenului, antebraț și mână stângă. Pacientul părea cu un retard psihic, nu a putut să dea detalii, era singur, aflat la domiciliu”, a spus Steluța Coțiu, director medical la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.

Încă nu este clar ce s-a întâmplat în apartament și de la ce ar fi pornit conflictul. Nici profesoara și nici fiul ei nu au putut fi încă audiați de polițiștii din cauza stării de sănătate precare.

Bună Ziua Brașov scrie că, potrivit primului raport medical, femeia s-a intoxicat cu medicamente, înainte de a face gestul necugetat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62369267
„E urgie”. Două persoane au fost rănite după un incendiu masiv care a distrus o casă din Iași

A fost mobilizare de forțe, joi dimineață, la Iași. O casă a luat foc, iar flăcările și fumul au cuprins rapid întreaga construcție și au creat panică și printre vecini.  

62174466
Alertă la Spitalul din Roman. Un bărbat a căzut de la etaj. Trupul lui a fost găsit între schelele unei clădiri

Un bărbat de 54 de ani a decedat, miercuri seară, după ce a căzut de la primul etaj al unei clădiri ce aparţine Spitalului Municipal Roman.

 

62377238
Accident într-un parc din București. O fată a ajuns la spital, după ce o masă de ping-pong s-a rupt și i-a căzut pe picior

Sunt tot mai frecvente incidentele la locurile de joacă.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.