O nouă companie aeriană românească. Când va începe să opereze curse

62250143

Prima aeronavă a companiei româneşti AirConnect a aterizat joi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, iar următorul avion al acestei companii va sosi în luna august, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti .

Aeronava este tip ATR-72, cu 68 locuri, înmatriculată YR-ACA.

Compania Air Connect urmează să înceapă în scurt timp operarea de curse charter şi regulate, interne şi regionale, de pe aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa - Aurel Vlaicu. Un alt avion al aceleiaşi companii urmează să sosească în cursul lunii august, iar alte două în 2023.

Potrivit directorului general al noii companii aeriene, Tudor Constantinescu, AirConnect îşi face apariţia într-un context dificil pentru piaţa aviatică din Europa, respectiv din România, în contextul în care peste 7.000 de zboruri au avut întârzieri sau au fost anulate, anul acesta, pe aeroportul Otopeni, din cauza lipsei de personal şi a problemelor cu rotaţia aeronavelor.

"Poate nu întâmplător, AirConnect îşi face apariţia într-un context dificil pentru piaţa aviatică din Europa, respectiv din România. Suntem o echipă de profesionişti, cu experienţă relevantă în domeniul aviaţiei şi, cu siguranţă, vom ajunge un jucător important în industrie. Mizăm pe servicii de calitate, la preţuri accesibile, pentru a deveni prima opţiune de călătorie a turiştilor, pe segmentul de zboruri regionale", a declarat Tudor Constantinescu, într-un comunicat al companiei aeriene citat de Agerpres.

Până la finalul lunii iulie, aeronava ATR 72-600 a AirConnect, cu o configuraţie de 68 de locuri, va începe să opereze zboruri charter către Grecia, Turcia, Bulgaria şi Egipt. Compania are deja semnate contracte cu touroperatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanţe.

Flota companiei se va mări, în august 2022, cu încă un ATR 72-600, iar anul viitor cu alte două aeronave. Din toamnă, AirConnect va lansa zborurile interne, ce vor conecta aeroporturile regionale cu hub-urile din proximitate. Primele oraşe din România vizate sunt Bucureşti, Oradea, Arad, Timişoara, Craiova, Târgu Mureş, Sibiu şi Baia Mare.

Fondatorii AirConnect au mizat pe aeronave ATR 72-600, pentru că reprezintă cea mai eficientă soluţie regională din punct de vedere al consumului de combustibil, datorită structurii uşoare, vitezei optimizate şi motorului conceput pentru sectoare scurte.

"Aceste caracteristici conduc la costuri de operare mai scăzute, dar şi la diminuarea emisiilor de CO2. Aeronavele oferă un confort optim pasagerilor, cu un zgomot redus în interior, presiune plăcută în timpul zborului şi o lăţime de aproape 50 cm între cotiere", se menţionează în comunicat.

Conducerea executivă a AirConnect este formată din Dorin Ivaşcu, preşedinte al Consiliului de Administraţie, Tudor Constantinescu, director general şi Florin Necula, director operaţional.

AirConnect este o companie aeriană românească, înfiinţată în 2022, cu obiectivul de a opera curse interne şi zboruri de tip charter. Flota AirConnect include, în primul an de activitate, două aeronave ATR 72-600, iar în 2023, va ajunge la patru. Compania îşi propune să devină lider de piaţă pe segmentul de zboruri regionale.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62269921
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin în Egipt a fost filmat de un turist

Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată și ucisă de un rechin în Egipt a fost surprins de un turist, care a filmat ultimele clipe ale româncei de 44 de ani.

62263034
IPJ a deschis un dosar pentru agresiune sexuală în cazul a trei elevi aflaţi într-o tabără

IPJ Cluj a deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală în cazul a trei elevi şi, totodată, a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.

62265983
Infectarea cu variola maimuţei nu a cauzat niciun deces în Europa (oficiali din domeniul sănătăţii)

Infectarea cu variola maimuţei nu a cauzat niciun deces în Europa, conform datelor puse la dispoziţia Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC) şi Biroului Regional European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează dpa.

Recomandări
examen bacalaureat scoala elevi
Guvernul a anunțat un set de măsuri urgente împotriva violenței în școli. Profesorii vor avea un rol vital

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 39 39
Imagini false cu jandarmi care ar fi cedat în fața protestatarilor, distribuite pe TikTok. Reacția oficială a Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română avertizează asupra unor imagini false, generate cu ajutorul inteligenței artificiale, care circulă pe rețelele de socializare și în care apar presupuşi jandarmi îngenuncheați în fața unui grup de protestatari. 

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.