O ieșire în oraș, o aventură riscantă pentru nevăzători. Situație revoltătoare în Capitală

×
Publicitate

Oficial, trăim într-o țară europeană, însă nu respectăm reguli elementare.

Asta spun, cu tristețe, nevăzătorii, care se deplasează cu dificultate când traversează strada prin locuri în care dispozitivele de avertizare sonore ale semafoarelor nu funcționează.

Unele s-au stricat și nu au fost reparate, dar revoltător este că altele au fost furate sau chiar distruse, pentru că oamenii din zonă erau deranjați de zgomotul făcut.

În România trăiesc o sută de mii de nevăzători. Pentru ei, o plimbare scurtă într-un oraș este o aventură periculoasă.

Este nevăzător de la 12 ani și a învățat să se descurce într-o lume numai cu zgomote

 

 

Costel Andronic are 42 de ani și este tipograf. Și-a pierdut complet vederea la 12 ani și de atunci a fost obligat să învețe să se descurce într-o lume doar cu zgomote și să se ghideze cu ajutorul bastonului alb.

Parcurge zilnic drumul spre casă și spre serviciu cu transportul în comun. Are noroc, totuși, că este în București, unde s-au mai făcut lucruri și pentru nevăzători, dar tot în stil românesc.

Costel Andronic: „O ora jumate fac, în fiecare zi. Același drum, acum l-am învățat, dar, din patru treceri de pietoni prin care trec, doar una are semnale acustice. Astăzi, stațiile nu au fost anunțate în mijlocul de transport în comun și un nevazator nu are cum să știe unde să coboare și tot întreabă”.

Deși legea spune că semafoarele trebuie să aibă sisteme audio care să îi ajute pe nevăzători, în centrul Capitalei, la Piața Unirii, nu există nici măcar un semafor cu așa ceva.

Primăria Capitalei spune că în București există aproape 300 de astfel de dispozitive montate pe semafoare pentru nevăzători și sunt funcționale.

Dacian Pribeanu, reprezentantul Asociației Nevăzătorilor: „E mai complicat, că la treceri nu funcționează sistemele, ba că sunt stricate... Mai nou, acum le strică și oamenii care stau în apropiere, pentru că fac zgomot, sau am mai auzit că sunt demontate de unii oameni întreprinzători, care le vând că boxe”.

Reporterul Știrilor Pro TV a făcut un mic experiment și, cu lista de la Primărie în buzunar, a mers prin câteva intersecții unde sunt montate astfel de dispozitive pentru nevăzători. Din 10 intersecții prin care a trecut, în patru dintre ele sistemele nu funcționau.

STand up Andreea Marinescu-iată că și aici la Piață obor sistemele pentru nevăzători nu funcționează ...

România are 100 de mii de nevăzători, iar autoritățile locale sunt obligate să le asigure condiții optime pentru a se deplasa în siguranță. Din păcate, nu au fost niciodată o prioritate pentru administrație, constată, cu amărăciune, reprezentanții nevăzătorilor.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62102671
Numele Sfântului Ioan este din nou la modă în România

Anul trecut, s-au născut în România 21.000 de copii botezați Ion, Ioana și Ionuț. Sărbătoresc și ei, alături de 1,9 milioane de concetățeni, ziua onomastică.

62102649
Pârtie de 5,5 milioane de euro construită în Bistrița. De ce nu poate fi folosită de turiști

Pârtia "Cocoș", din Bistriţa, pentru care primarul a îndatorat oraşul, cu 5,5 milioane de euro, a ratat şi anul acesta startul sezonului de schi.

62102630
Ce se întâmplă cu brazii de Crăciun aruncați de români la gunoi după sărbători

Operaţiunea "cum scăpăm de bradul de Crăciun" este în plină desfăşurare în toată ţara. Unii îl taie bucăţi, alţii îl cără pe casa scărilor şi se uită cu groază la urma lăsată.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 13h36m50s667
Noi detalii în cazul româncei ucise în UK cu 78 de lovituri de cuțit. Ce a spus criminalul obsedat de „Dexter”

O româncă de 24 de ani, stabilită în Marea Britanie, a fost ucisă macabru cu 78 de lovituri de cuțit de un student la criminalistică.