O fetiță de 6 ani a căzut din telescaun, la Sinaia. Care este starea ei

×
Publicitate

O fetiță de numai 6 ani din Sinaia a căzut, vineri dimineața, din telescaunul de pe pârtia Valea Soarelui. Copila, membră a unui club sportiv, era la un antrenament de schi când s-a petrecut incidentul.

 

Totul s-a întâmplat în jurul orei 11, la puțin timp după ce fetița a urcat în telescaun alături de o prietenă de-a ei, membră la același club, și un adult - un turist.
Într-un moment de neatenție cel mai probabil, copila a alunecat pe sub bara de protecție care era trasă și nu a mai apucat să se prindă cu mâinile de aceasta.

A fost clipa în care care a căzut 7-8 metri, potrivit salvamontiștilor. Foarte repede, în numai 4 minute, salvatorii au ajuns la fața locului și au preluat-o pe fata care în acel moment era extrem de speriată, dar era conștientă și a cooperat cu echipa care venise să o ajute.

 

Marea ei șansă a fost zăpada moale

 

A fost dusă cu un snowmobil la Cota 1400 la cabinetul salvamont unde a primit primele îngrijiri.

De aici a fost transportată cu un elicopter la spitalul din Târgu Mureș pentru investigații suplimentare. În aceste momente, este în salon, mănâncă și se joacă, deci starea ei este una bună, din fericire.

Marea ei șansă, spun salvamontiștii, a fost că zăpada moale, pentru că a fost o zi însorită, i-a atenuat căderea și a contat și faptul că era echipată corespunzător și purta cască de protecție.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62176355
ÎPS Teodosie vrea să înființeze mitropolie la malul mării. Ce spune despre funcția de patriarh
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, vrea mitropolie la malul mării și a depus în acest sens o solicitare la Sfântul Sinod.
62174358
Cîţu, despre protestul poliţiştilor: Nu înţeleg rostul. Mi se pare necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat
Florin Cîţu a declarat, vineri, întrebat despre protestul unor reprezentanţi ai poliţiştilor, că nu înţelege rostul acestora, pentru că veniturile rămân la nivelul din 2020 și i se pare "necinstit faţă de ceea ce se întâmplă în sectorul privat".
62167341
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19. Timiș și Maramureș rămân în zona roșie
Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, cu 4,61 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară. La fel se întâmplă și în judeţul Maramureş, unde incidența a ajuns la 3,08.