O campanie a organizației „Salvați Copiii” expune pericolele distribuirii imaginilor intime cu minori în mediul online

62569897
Inquam Photos / George Calin

Organizaţia „Salvaţi Copiii” lansează campania „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”, în contextul în care, în primele şapte luni ale acestui an au fost raportate către polițiști 16.212 materiale online cu abuzuri asupra minorilor.

Prin această campanie, iniţiatorii vor să atragă atenţia asupra dimensiunii fenomenului şi să sublinieze impactul psihologic şi social al distribuirii unor imagini intime ale minorilor.

În plus, prin această campanie poate fi raportat conţinut explicit cu minori găsit online, în mod anonim, pe www.oradenet.ro.

Într-o proporție destul de mare, imaginile sunt generate chiar de către copii şi adolescenţi, cel mai probabil sub presiunea manipulării, a şantajului emoţional sau a promisiunilor false, mai precizează organizația.

În primele şapte luni ale anului 2025, linia de raportare esc_abuz, unicul punct civil de contact unde se pot raporta anonim materialele online cu abuzuri asupra minorilor, a raportat 16.212 materiale CSAM (Child Sexual Abuse Material) către IGPR. Într-o proporţie covârşitoare, imaginile sunt generate chiar de către copii şi adolescenţi, cel mai probabil sub presiunea manipulării, a şantajului emoţional sau a promisiunilor false. Prin comparaţie, pe tot parcursul anului 2024 au fost procesate 19.369 de materiale cu caracter dăunător pentru copii. Dintre acestea, 84% reprezintă materiale generate chiar de către minori, majoritatea lor (99%) înfăţişând persoane de gen feminin”, informează organizaţia într-un comunicat de presă.

În acest context, „Salvaţi Copiii” lansează campania „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe”, pentru a atrage atenţia publicului asupra dimensiunii fenomenului şi pentru a promova conştientizarea impactului psihologic şi social al distribuirii imaginilor intime ale minorilor.

Mai mult, campania îşi propune să aducă în faţă posibilitatea raportării conţinutului explicit cu minori găsit online, în mod anonim, pe www.oradenet.ro.

Mesajul campaniei este un clip video cu care adolescenţii se pot identifica uşor.

Tocmai pentru că ne-am dorit să îi inspirăm, personajul feminin are în această poveste o poziţie de putere. Pentru că scopul nu a fost să o portretizăm ca pe o victimă, am creat o perspectivă care să încurajeze adolescentele, cu un mesaj clar: poţi oricând să alegi să răspunzi inteligent acestui tip de cereri şi să dovedeşti că eşti cu un pas înainte”, explică iniţiatorii campaniei.

Campania va fi susţinută printr-o serie de acţiuni în social media, dar şi offline, pentru a atrage atenţia asupra fenomenului, a evidenţia caracterul ilegal al producerii şi distribuirii acestor materiale şi, mai ales, pentru a oferi soluţii şi a încuraja raportarea abuzurilor, potrivit sursei citate.

Organizația consideră că responsabilitatea nu se opreşte la momentul în care fotografia este trimisă, ci continuă prin fiecare persoană care alege să o dea mai departe sau să o păstreze.

Riscul psihologic trăit de copii în astfel de situaţii este devastator: ruşinea, vinovăţia şi frica se transformă adesea în anxietate, depresie, retragere socială şi chiar gânduri de autovătămare. Pentru un adolescent a cărui identitate este în formare, circularea unei fotografii intime devine o traumă greu de gestionat şi o povară care îi poate afecta încrederea în sine şi relaţiile viitoare”, precizează sursa citată.

Campania „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe” îşi propune să schimbe perspectiva asupra distribuirii imaginilor explicite care implică minori, aducând în prim-plan o realitate ignorată: atunci când astfel de imagini circulă online, există mai multe niveluri de responsabilitate – persoana care le-a generat, cea care le-a primit şi, mai ales, cei care aleg să le redistribuie.

Campania derulată de „Salvaţi Copiii” vizează prevenţia, printr-un mesaj care nu judecă, ci oferă încredere şi opţiuni. Scopul este acela ca adolescenţii să înţeleagă că au puterea de a opri un abuz, că pot alege să nu dea mai departe şi că pot acţiona inteligent şi curajos într-o situaţie vulnerabilă. Dacă o imagine nu e de pus în ramă, atunci nu e de dat mai departe.

Ce temeri au dezvoltat victimele care își găsesc pozele făcute publice

Alături de analizele statistice oferite de Salvaţi Copiii, apelurile adolescenţilor la linia de consiliere din cadrul programului Ora de Net se transformă în întrebări presante, rostite cu teamă şi vinovăţie:

Cum fac să şterg poza?”,

Dacă au văzut-o alţii, mai pot să scap?”,

Ce fac să nu afle părinţii?”.

Aceste întrebări scot la iveală un adevăr tulburător: pentru mulţi tineri, pericolul cel mai mare nu este doar imaginea care circulă, ci şi teama de judecata celor din jur.

Ruşinea devine atât de apăsătoare, încât copilul preferă să ascundă totul, chiar şi de cei care ar putea să îl sprijine, explică iniţiatorii campaniei.

În intervalul ianuarie - iunie 2025, în cadrul liniei de consiliere care se adresează în principal copiilor şi adolescenţilor care întâmpină dificultăţi în mediul digital, au fost primite 1001 solicitări, subiectele cel mai des întâlnite fiind nevoia de educaţie media, identitate online, cyberbullying-ul şi abilităţile tehnice.

Fiica mea se închide în cameră cu telefonul şi refuză să-mi răspundă. Îi spun că vreau doar să ştiu ce se întâmplă, dar ea strigă să o las în pace”, mărturiseşte Ioana, o mamă în vârstă de 39 de ani.

Şi profesorii confirmă acelaşi impas: „Avem elevi care vin obosiţi, care evită să privească în ochi colegii, care izbucnesc din nimic. Şi părinţii ne spun că nu reuşesc să vorbească cu ei. Adolescenţii rămân prizonierii unor frici pe care nu le împărtăşesc nimănui”, explică un cadru didactic de gimnaziu din Bucureşti.

Pentru a susţine părinţii, profesorii şi adolescenţii, Organizaţia Salvaţi Copiii pune la dispoziţie un pachet de resurse educaţionale şi psihologice, disponibile pe portalul Ora de Net (www.oradenet.ro), care include ghiduri, planuri de lecţie şi materiale video pentru profesori şi părinţi.

Anul trecut, un raport realizat tot de către reprezentanții organizației Salvați Copiii România a scos la iveală un adevăr crunt. Mai mult de jumătate din elevii români trec prin „stări emoţionale negative asociate cu mediul şcolar”, iar peste 80% au fost martori la cazuri de bullying.

Articol recomandat de sport.ro
Dacia a prezentat noul Logan! Cum arată și cât costă ”cel mai puternic de până acum”
Dacia a prezentat noul Logan! Cum arată și cât costă ”cel mai puternic de până acum”
Citește și...
Cum ajung românii să plătească sute de lei lunar pe abonamente digitale fără să realizeze. Dezabonarea, tot mai dificilă

În România, beneficiem de tot mai multe servicii pe bază de abonament, de la filme și muzică, până la livrări și aplicații de fitness. Sunt variante confortabile, pentru că plățile sunt automate, iar accesul este instantaneu.

Babele și Sfinxul au proprietar. Decizie definitivă a instanței cu privire la simbolurile Bucegilor

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat vineri, după decizia instanţei privind disputa cu judeţul Prahova referitoare la apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul că s-a făcut dreptate.

Wizz Air și Ryanair mai au kerosen pentru avioane până în iulie, biletele se scumpesc cu certitudine. Ce se va întâmpla apoi

Wizz Air și Ryanair, companiile aeriene cele mai folosite de români, au anunțat că mai au kerosen până în luna iulie. După aceea, situația devine imposibil de prevăzut, criza combustibililor urmând să dureze și dacă războiul din Iran se oprește.  

Recomandări
Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra prima casă cu TVA redus. Ce prevede proiectul

Cu o piață a locuințelor cu prețuril exorbitante, tranzacțiile imobiliare sunt în scădere. Iar potrivit datelor oficiale, decalajul este de peste 15% față de anul trecut.

Mai mult de jumătate dintre români vor alegeri anticipate, arată un sondaj CURS. Partidul care conduce în intenția de vot

Mai mult de jumătate dintre români consideră că este nevoie de alegeri anticipate. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pe primul loc s-ar clasa AUR, urmat de PSD, PNL, USR şi UDMR, arată un sondaj CURS realizat în perioada 1-14 mai.

Cartoful românesc, o specie pe cale de dispariție. Ce a mai rămas din institutul care trebuie să producă soiuri noi

„Agricultură fără rădăcini”, partea I. Revenim la o temă ce ne privește pe toți: ce punem pe masă? Vorbim despre cartof, al doilea cel mai consumat aliment al românilor, dar și despre cercetarea agricolă aflată pe marginea prăpastiei.