Numărul bolnavilor care au nevoie de oxigen, tot mai mare. Autoritățile pregătesc pacienți pentru transferul în străinătate

×
Publicitate

România se agață cu ultimele degete de marginea prăpastiei, însă nu mai este mult până la dezastru.

În spatele cifrelor sumbre de vineri sunt nume de oameni pe care îi plâng familiile. Vorbim despre 385 de morți raportați, între care 357, în ultimele 24 de ore. Aproape 14.000 de români au fost diagnosticați cu COVID-19, dar, potrivit unui studiu dat publicității de Medlife, numărul real al celor care se îmbolnăvesc, de la zi la zi, este de 100.000. În tot acest timp, ambulanțele stau la coadă în fața spitalelor.

Sirenele ambulanțelor străbat înnebunitor Capitala. Vineri dimineață, salvările stăteau la coadă în curtea Spitalului Universitar. La fel s-a întâmplat și la Spitalul Sfântul Pantelimon. Instituțiile sanitare sunt deja pline. Situația este critică, inclusiv în camerele de gardă.

În prezent, sunt internați peste 15.000 de români. 1.561 se zbat între viață și moarte la Terapie Intensivă.

Este cea mai rea zi din România de la începutul crizei sanitare. În ultimele 24 de ore, 357 de români au murit din cauza infecției Covid. Lor li se adaugă încă 28 din alte zile. Alți 13.852 au aflat că au boala.

Cumplit este că numărul celor care au nevoie de oxigen este tot mai mare.

Doctor UPU: ”Am improvizat aici cu butelia, pentru că nu poate fi conectat la stația centrală de oxigen a spitalului.''

Autoritățile pregătesc pacienți pentru transferul în străinătate.

Se pregătesc locuri pentru cei cu SARS-CoV-2 și la spitalele Sfântul Ioan, Sfântul Ștefan și Spitalul Witting din București. Vor fi redeschise spitalele Pipera și Lețcani, unde vor fi trimiși medici rezidenți.

Și spitalele de pediatrie sunt pline de copii bolnavi de Covid. 424 sunt internați acum, 23, la terapie intensivă.

Raluca Alexandru: ''15 pe zi diagnosticăm. Suntem la capacitate maximă, încercăm să suplimentăm.''

Autoritățile admit că suntem într-o situație critică, fără medicamente și paturi ATI suficiente, iar vina este rostogolită dintr-o parte în alta.

Florin Cîțu, premierul demis al României: ”Se pare că a fost o licitație care a început în aprilie pentru Tocilizumab. Deci din aprilie și până acum o săptămână această licitație a tot fost tergiversată. Aș vrea să știu cine din Ministerul Sănătății a ținut și a tergiversat această achiziție pentru acest medicament atâtea luni de zile. Au fost spitale care au făcut solicitări pentru a li se repartiza sau dona ventilatoare încă din luna august. Ministerul Sănătății avea un stoc de 40 de bucăți primite prin donație la sfârșitul lunii decembrie 2020 din partea Germaniei. Totuși, Ministerul Sănătății nu a luat act de aceste solicitări ale spitalelor de boli infecțioase.''

Raed Arafat, șeful DSU: ”Nu toți bolnavii din UPU sunt de terapie intensivă. Mulți sunt într-o situație intermediară, sunt bolnavi pe care în alte țări i-ar trimite acasă și mulți nu vor să meargă acasă. Este o situație care înseamnă că avem reursele mai puține decât cererea.''

Specialiștii atenționează că acest val mult mai puternic decât celelalte ar putea avea mai multe vârfuri.

Raed Arafat, șeful DSU: ”Hai să ne înțelegem. Pe mapamond sunt peste patru miliarde de oameni vaccinați. Media de vaccinare pe plan mondial e de 45%. Dacă patru miliarde de vaccinări nu sunt o dovadă că acest vaccin face ceva și că face ravagiile de care zic unii că le-ar face, nu-i făcut să cipuiască sau să le facă rău, ci să-i ajute.''

În România procentul celor vaccinați abia trece de 30 de procente.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Peste 67.000 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

67.252 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, anunță Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Anvelopele a zeci de mașini au fost distruse peste noapte într-o parcare din Cluj-Napoca

Șoferii a 36 de mașini lăsate într-o parcare de lângă un campus studențesc din Cluj-Napoca s-au trezit cu anvelopele tăiate peste noapte. Păgubiții au depus plângeri la poliție, în speranță că făptașul o să fie prins.

Un român, acuzat de autoritățile din Italia că și-a răpit copilul, a fost prins în Arad, la vamă

Un cetățean român, acuzat de autoritățile din Italia că și-ar fi răpit copilul în vârstă de cinci ani, a fost prins de autorități în județul Arad, la vama Curtici.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.