Asta prevede noul Cod al Urbanismului care schimbă modul în care românii își pot ridica sau modifica locuințele. Adoptarea Codului este și un jalon important din PNRR, care permite României să acceseze 972 de milioane de euro, din fonduri europene.

Noul Cod al Urbanismului simplifică autorizarea pentru anumite lucrări de construire. Va fi nevoie doar de un aviz de amplasare sau de o simplă notificare transmisă primăriei.

Ce se schimbă

De pildă, la sate, cei care vor să-și facă un garaj, o terasă acoperită sau o piscină nu vor mai avea nevoie de autorizație dacă suprafața totală a acestor construcții nu depășește 50 de metri pătrați.

Aceeași regulă se aplică și pentru cei care construiesc o casă de cel mult 150 de metri pătrați cu un singur etaj.

Atenție, proiectele trebuie însă realizate de arhitecți și ingineri autorizați, iar primăria poate cere documente suplimentare. Dacă din partea instituției nu răspunde nimeni în 15 zile lucrătoare, notificarea poate fi considerată aprobată.

Matei Sumbasacu, inginer structurist și fondator al Re:Rise: Realitatea este că implementarea acestui cod al urbanismului și al construcțiilor va dura, pentru că trebuie create noi structuri. Pentru procesul de autorizare simplificată la nivel rural, nu poți să te apuci, tu să faci orice trebuie să alegi dintr-un așa zis catalog de proiecte.

Corespondent ȘtirileProTV: Și în orașe pentru o serie de lucrări va fi suficient un aviz de amplasare sau o notificare transmisă primăriei. De exemplu, vor putea fi montate fără autorizație de construire rastele pentru biciclete și trotinete automate de vânzare, stații de încărcare pentru mașinile electrice sau anumite amplasări temporare pentru spectacole târguri sau concerte.

În București, autorizațiile de construire ar urma să fie emise de Primăria Capitalei, nu de primăriile de sector. Schimbarea va intra însă în vigoare după o perioadă de tranziție de un an și jumătate.

Pe de altă parte, Codul înăsprește regulile pentru construcțiile făcute fără autorizație.

Matei Sumbasacu, inginer structurist și fondator al Re:Rise: Dacă ți-ai construit o anumită structură tot de importanță redusă, adică o casă de maxim 150 de metri pătrați, o anexă gospodărească, o închidere de balcon, aceasta să poată fi adus în legalitate cu mențiunea că ea trebuie să fi respectat cerințele urbanistice.

Pentru locuințele ilegale, impozitul va fi dublu, până intrarea în leglaitate sau până la demolare.

Noul Cod al Urbanismului intră în vigoare pe 25 august.