Nouă din zece români confirmă că, în copilărie, au fost pedepsiți fizic de părinți și profesori. Concluziile unui studiu
Nouă din zece români confirmă că, în copilărie, au fost pedepsiți fizic de părinți și profesori, potrivit unui studiu recent. Din păcate, multe din metodele cu care adulții alegeau în trecut să își constrângă copiii, fac parte în continuare din normal.
Există, totuși, o diferență. Dacă înainte de Revoluție, copiii erau pedepsiți preponderent fizic, după 1990, adulții au apelat mai mult la agresiune verbală și emoțională asupra copiilor. Psihologii atrag atenția că modul în care ne comportăm cu cei mici afectează mai mult decât ne imaginăm felul în care ei vor crește ca adulți.
„Bătaia e ruptă din rai”, „Unde dă mama crește” sau „Dă-ți singur două palme”, sunt doar câteva dintre expresiile cu care au crescut generații de români și care, din păcate, fac parte și acum din normal. Un studiu recent, realizat de compania de cercetare de piață Daedalus, arată că nouă din zece români adulți au fost pedepsiți fizic în copilărie, în familie și la școală. Cei mai mulți, înaite de anii 90.
Român: „Cu rigla, asta pățeam. Nu ne lăsau să mai ieșim afară, pur și simplu. Asta era. Stăteam în casă, la curte, și învățam. N-aveam voie să ieșim afară. Asta era pedeapsa”.
Român: „Doar atât îmi amintesc. Că mă certau”.
În topul corecțiilor aplicate acasă sunt palmele la fund sau după cap, pe care le au primit peste 62%, apoi țipetele și jignirile, peste 40% dintre cei chestionați le-au suportat, și mai bine de o treime au fost loviți cu cureaua. Și la scoală, pe vremuri, copiii aveau parte de agresiuni de la lovit cu rigla peste palme, peste 56%, până la urecheli, trași de perciuni, pus la colț, peste 45%.
Sabina Strugariu, psiholog: „Dacă o comunitate sau o societate se raportează la același tip de valori, bineînțeles că nu pare ceva grav. Când toată lumea consideră că un lucru este normal, avem tendința să îl considerăm ca normal, indiferent dacă ne afectează negativ. Dacă respectă valorile comunității, înseamnă că fac ce trebuie, că de aici plecăm și aici vorbim despre educația bazată pe frică, dar, de fapt, ce facem este că îi învățăm pe copii că nu au resursele necesare să facă față și să își asume responsabilități”.
Dacă înainte de Revoluție pedepsele se bazau mai mult pe agresiune fizică, după 1990, agresiunea în familie ori la școală s-a bazat mai mult pe vorbe, țipete ori jigniri.
Daniel Enescu, reprezentantul companiei de cercetare de piață: „După 1990, pedepsele fizice încep să scadă și vedem asta cu preponderență în școli. Acolo, scăderile sunt mult mai puternice decât în rândul familiei, ceea ce arată că politicile publice pot să schimbe lucrurile. Oamenii care au fost născuți înainte de 1990 aveau una din două șanse să fi fost bătuți cu cureaua”.
Român: „Tata mai trăgea și de urechi câteodată. La copilul meu, o mai certăm, dar niciodată n-am pleznit-o”.
Chiar dacă pedepsele fizice sunt mai rare în ultimii ani și asta pentru că putem fi trași la răspundere mai ușor decât în trecut, pentru mulți atitudinea rămâne aceeași. Patru din zece români consideră că pedepsele sunt benefice pentru copii, arată același studiu.
Român: „Cu siguranță, copiii care primesc sau sunt lăsați mai liberi, cel puțin vorbim de ziua de azi, față de anii trecuți, au tendințe de a o lua pe căi greșite. Atunci când părintele este puțin mai drastic și în momentul în care îți arată calea cea bună, prinde mai bine. Eh, aici, fiecare”.
Psihologii atrag atenția că felul în care ne purtăm cu copiii noștri contează mai mult decât ne imaginăm.
Toate lucrurile pe care le-am trăit când eram mici ne afectează într-un fel sau altul și ies la iveală, mai departe, în viața de adult. Felul în care ne vorbesc și ne tratează părinții, învățătorii ori ceilalți adulți care apar în viața noastră când suntem copii, rămân în subconștientul nostru și ajung să definească modul în care vom fi noi mai departe ca adulți.
Așadar, un copil crescut într-un mediu în care părintele comunică și îi explică unde și de ce a greșit, are șanse mai mari să devină un adult echilibrat, capabil să se descurce singur în viață.
Cazurile de abuz pot fi raportate fără ezitare la protecția copilului, la numărul 119.
Mădălina Turza: „În 12 luni de zile s-au făcut peste 100.000 de apeluri la 119. Au fost câteva zeci de mii de cazuri care au fost soluționate prin consilierea copiilor sau a părinților, prin anchete sociale și în peste 1.200 de cazuri, copilul a fost luat din familia respectivă. Adică s-a intervenit pentru a fi salvat dintr-o situație critică”.
În aceste cazuri, adulții responsabili au fost amendați sau chiar trimiși după gratii.
