Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei, miercuri

61990021

Un nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei va avea loc miercuri la nivel naţional, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

 

Exerciţiul “Miercurea Alarmelor” va avea loc în intervalul 10.00-11.00, în toate judeţele ţării.

IGSU spune că aceste exerciţii lunare sunt necesare şi utile, deşi pot genera disconfort în rândul populaţiei.

Sirenele din ţară vor emite semnalul „Prealarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populaţiei civile asupra apariţiei pericolului.

În România există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) şi alarmă aeriană (15 sunete).

Acţiunea, denumită generic ”Miercurea alarmelor”, se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, pentru testarea mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirea timpului de reacţie a autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă.

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61990019
Impact violent pe o șosea din Sectorul 2 al Capitalei. Doi tineri, aflaţi pe o motocicletă, au ajuns la spital
Un bărbat de 31 de ani și prietena lui au ajuns cu răni grave la spital, după ce motocicleta pe care se aflau a izbit cu putere un taximetru.
61990018
Incendiu puternic izbucnit în centrul Iașului. Pompierii au intervenit timp de 6 ore
Flăcări amenințătoare s-au ridicat marți spre cer în centrul orașului Iași. Incendiul a cuprins inițial o anexă folosită pentru depozitare și s-a extins cu repeziciune la o clădire de birouri aflată în vecinătate.
61989955
Oamenii au început să se mute înapoi în blocul ars. Unii susţin că dezvoltatorul le-ar fi cerut bani pentru reconstrucţie
La aproape o lună de la incendiul care a devastat un bloc construit ilegal în sectorul 5 al capitalei, unele familii se întorc acasă. Lucrurile sunt însă, departe de a fi lămurite.