Noi reguli înainte de Paște. Cum se va ține slujba de Înviere

×
Publicitate

După bâlbâieli, scandaluri, și un mesaj dur din partea șefului statului, avem reguli noi înainte de Paște.

Slujba de Înviere se va ține cu bisericile închise, iar lumina și pâinea sfințită vor fi distribuite, la cerere, doar de preoți și de cel mult cinci voluntari.

Mare atenție, însă! Nimeni nu va ieși din case, iar la bloc va fi desemnat, de către asociația de proprietari, un singur locatar care să ia lumina și să o împartă vecinilor. Până atunci, în lăcașurile de cult, au început pregătirile.

Noul acord dintre Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhie interzice implicarea forțelor de ordine în distribuirea Luminii ori a pâinii sfințite.

Marcel Vela: „Am urmărit discuțiile apărute în spațiul public și îngrijorările exprimate legate de riscurile epidemiologice în creștere. Am avut o nouă discuție cu Preafericitul Patriarh al BOR și am ajuns la un nou acord. Slujbele din seara de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și a prevederilor din ordonanțele militare, fără participarea oamenilor în incintă, în curtea sau în apropierea lăcășurilor de cult”.

Conform înțelegerii, preoții din fiecare parohie vor fi ajutați de cel mult cinci voluntari. Aceștia vor avea banderole albe pe braț și ecuson de acreditare. În momentul în care vor distribui pâine sfințită și lumina de Paște, NU vor întra în contact direct cu oamenii.

Oamenii nu vor putea ieși în afara caselor sau pe stradă pentru a ridică lumina ori pâinea binecuvântată. Acestea vor fi distribuite de voluntari echipați cu mănuși și mască de protecție în pragul casei ori direct la fereastră. Cei care locuiesc la bloc trebuie să știe că va fi un reprezent desemnat de Asociația de Proprietari care va ridică pachetele închise de la voluntari și le va distribui mai departe. Forțele de ordine se vor asigura că toate aceste reguli sunt respectate cu sfințenie.

În parohii au început pregătirile

 

 

În parohii au început pregătirile. S-au împărțit echipamentele de protecție voluntarilor și preoților, iar de dimineață s-a rostit rugăciunea pentru binecuvântarea pâinii numită, în popor, „paști”.

În biserici, preoții pregătesc pâinea sub formă de prescuri mici sau chifle unse cu vi,n cu ajutorul unei pensule, și stropite cu aghiazmă mare. Apoi, sunt introduse în pahare de plastic închise ermetic. Vor fi distribuite la cerere credincioșilor cu ajutorul voluntarilor echipați cu masca și mănuși de protecție, vineri și sâmbătă, între orele 8 și 17, dar și în prima zi de Paște, între orele 6 și 12.

Toate pachetele sigilate se distribuie la cerere. Într-o parohie din Sectorul 2 al Capitalei, de exemplu, administratorii au trimis bisericii solicitările, iar cei din zonele de case au sunat personal sau au trimis mesaje pe Whatsapp ori email. Au fost pregătite peste 2.000 de pâini sfințite.

Preot Stoica: „Le vom pune în lăzi și, începând de mâine dimineață, la scările de bloc, fiecare președinte și adminstrator va primi o lădiță cu pahare solicitate ca număr și apoi vor fi împărțite credincioșilor care doresc. Prin toate aceste măsuri speciale nu facem altceva decât să respectăm toate ordonanțele militare, în sensul că cel puțin spiritual să fim uniți. Am îndemnat să rămânem împreună prin comuniune și rugăciune”.

Voluntarii sunt membri tineri din parohie, iar măștile și mănușile au fost cumpărate din fondurile bisericii.

Voluntar: „Sunt oameni perfecți sănătoși cei care sunt voluntari și ne-am luat și măsuri de protecție. Credința mea personală e că simbolul acestui Paști e practic readucerea aminte a faptului că Dumnezeu e iubire și e în fiecare dintre noi”.

Și preoții români din străinătate încearcă să ajute comunitățile de acolo. În Franța, lângă Colmar, Tanca Emilian, preot român și medic totodată, a sfințit pâinile pentru credincioși. Preotul a trecut deja de o mare cumpăna - a fost infectat cu coronavirus în urmă cu o lună, dar s-a vindecat.

Preotul Emilian: „Am avut febră, am tușit, am pierdut gust, miros. Ceea ce a fost dificil, însă, e că a trebuit să mă izolez departe de familie. Îmi curgeau lacrimile când îi vedeam pe copii. Biserica a rânduit, pentru că suntem într-o situație extraordinară, ca un fel de excepție, să biencuvantăm Paști și noi la biserică. Medicii vin la bsierică după punguțe și le vor depune la intrarea în casă sau jos la bloc, iar persoanele vor fi sunate. Din păcate, Lumina de la Ierusalim nu ajunge la noi, dar lumina o avem în sufletele noastre și o aprindem fiecare acasă și facem asta prin dragoste, prin gesturi frumoase, familiei, prietenilor, și cuvinte frumoase spuse soției”.

În România, Lumina adusă de la Ierusalim cu un zbor special va fi distribuită tot la cerere, începând de sâmbătă, de la ora 20.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne vor duce lumina și pâinea sfințită doar în spitale ori centre sociale și de carantină.

Joia Mare, pentru creștinii ortodocși și greci-catolici

 

 

Joia Mare este o zi cu o încărcătură specială pentru ortodocși și greco catolici, chiar dacă acum, în vreme de pandemie, preoții slujesc în biserici pustii.

Joi dimineață a avut loc Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Preoții au pregătit împărtășania pentru oamenii bolnavi pentru un an de zile, apoi au sfințit Pastile însemnate cu simbolul grecesc, care înseamnă biruința lui Iisus în față morții, prin Înviere.

Ziua continuă cu Denia, slujba care a început în toate bisericile în jurul orei 18.

Joi seara, preoții citesc cele 12 Evanghelii, care rememorează cele mai importante momente din ultimele zile petrecute de Iisus Hristos pe pământ: spălarea picioarelor apostolilor de către Iisus Hristos - o invitație la smerenie și un îndemn de a lua aminte că nu suntem unii mai mari decât alții.

Ziua de astăzi ne amintește și de Cina cea de Taină, când a fost instituită împărtășania, de rugăciunea din Grădina Ghetsimani a lui Iisus Hristos, cu puțin timp înainte de a fi arestat, dar și vinderea Lui pentru 30 de arginți.

Și tot de astăzi, până de Paști, nu se mai trag clopotele, ci se bate toaca.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Haos în piețele din țară, din cauza nerespectării restricțiilor. „Ne-a întors pe vremea lu' împușcatu!”

Oricât de mare ar fi frica de boală, un frigider gol îi sperie mai tare pe mulți dintre noi.

DOCUMENT. Textul integral al ordonanței militare nr. 9

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat, joi, ordonanța militară 9, care anulează interdicția exportului de cereale și prelungește suspendarea zborurilor către mai multe state. 

Coronavirus România, LIVE UPDATE 16 aprilie. Bilanțul orei 13:00: 7.707 cazuri confirmate și 392 decese

Coronavirus România, LIVE UPDATE 16 aprilie. Bilanțul deceselor a ajuns la 392, în timp ce 7.707 oameni sunt infectaţi cu noul virus, potrivit ultimului bilanț anunțat de autorități.

Recomandări
Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.