Noi detalii despre criminalul din Cosmopolis. Ce spun cunoscuții despre Robert Lupu: Un pic nebun, sărit

×
Publicitate

Anchetatorii refac filmul tragediei din cartierul Cosmopolis, de lângă București, unde o tânără de 23 de ani, însărcinată și mama unei fetițe de 3 ani, a fost împușcată de un individ de 49 de ani.

Victima era pe stradă, cu fiica ei în brațe, înconjurată de alți copilași și trecători. Femeia și băiețelul nenăscut au murit la spital. Călăul lor și-a luat viața cu aceeași armă când a fost încolțit de polițiști.

Individul avea antecedente penale, iar vecinii săi din Onești îl descriu drept o persoană violentă. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Scenele înfiorătoare s-au derulat în complexul rezidențial Cosmopolis din Ilfov. Mai multe camere de supraveghere au surprins momentul când ucigașul se apropie de victima, trage și dispare.

Tânăra mama de 23 de ani tocmai pleca de la un loc de joacă împreună cu verișoara ei. Lângă ea erau cei doi nepoței, iar în brațe își ținea fetița de doar 3 ani.

Alertați, mai mulți martori au sunat la 112 în timp ce un bărbat a început resuscitarea victimei. După 6 minute au apărut și primii polițiști.

Atacul s-a petrecut pe strada principală din cartierul rezidențial de la marginea Bucureștiului. Imediat după ce a împușcat-o pe femeie individul a plecat pe jos în acea direcție. Victima însărcinată în 20 de săptămâni a fost dusă la spitalul Floreasca, dar nu a supraviețuit.

Ucigașul ei a încercat să se ascundă, dar a fost încolțit de trupele speciale. După 4 ore de la momentul atacului, timp în care a fost căutat de polițiști, individul și-a luat viața. Investigațiile erau în desfășurare când s-a auzit și împușcătura.

Dragoș Ungureanu, șef Serviciul pentru acțiuni speciale: „Echipele SAS au văzut suspectul, și s-au apropiat la un unghi de 90 de grade. Practic nu avea ce să facă".

Criminaliștii au găsit asupra lui două pistoale, unul încărcat cu 14 gloanțe.

Mădalina Mosoiu, șefa IPJ Ilfov:Autorul nu locuia acolo. Avem indicii că la ora 12 se afla la Bacău. Cu mașina s-a deplasat în complex. Era cunoscut cu antecedente penale violență sau patrimoniu. Crima a rezultat pe fondul unei foste relații, verificăm dacă așa a fost”.

Cine este victima

Tânăra ucisă se numea Teodora Marcu și a devenit cunoscută după ce a participat cu logodnicul ei, care i-a devenit apoi soț, la o emisiune pentru cupluri. S-a născut în Onești la fel ca ucigașul ei și potrivit polițiștilor din Bacău, în anul 2021 ceruse în instanță un ordin de protecție împotriva lui.

Florea Mugurel, adjunctul IPJ Ilfov: „Pe numele autorului a fost emis un ordin de protecție în anul 2021 de judecătoria Bacău în urma unei sesizări depuse de victimă. A fost supravegheat de poliția Bacău, nu au fost observate încălcări.”

Rudele Teodorei susțin că nu știau că individul o amenința.

Vasile Mădălina, rudă cu victima: „A fost fată cuminte o învăţat foarte bine la şcoală nu s-a auzit nimic despre ea. O tragedie ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat doar Dumnezeu ştie”.

Reporter: Pe el l-aţi văzut vreodată pe aici? Ea v-a zis vreodată despre el că ar fi violent şi că s-ar simţi în pericol?

Vasile Mădălina, rudă cu victima: „Nu, nu l-am văzut. Nu, nu, niciodată.”

Cine este criminalul

Bărbatul care a ucis-o pe Teodora se numea Robert Lupu, iar vecinii lui din Bacău știau că e un om violent.

Nicolae Bogea, vecin cu suspectul: „Îl ştiu că m-am certat cu el o dată. Era în bloc la nepotul meu şi făcea figuri. Un pic nebun sărit. Aici a avut nişte fete cu videochat. Cam aşa îşi câştiga el banii”.

Sorin Vrânceanu, vecin cu suspectul: „Știu că a fost abandonat de părinţi şi a crescut la orfelinat. Tatăl e decedat şi are un frate vitreg. L-am mai văzut acum 2 luni. Am stat de vorbă cu el şi mi s-a părut că are un comportament ciudat”.

Polițiștii din Bacău au mai aflat că suspectul a fost căsătorit și are o fată de 18 ani. Aceasta a reclamat că soțul Teodorei i-ar fi transmis mesaje de amenințare. Așa că polițiștii din Bacău au emis un ordin de protecție provizoriu.

Soțul Teodorei este artist, iar în momentul când i-a fost ucisă soția se întorcea din Republica Moldova unde susținuse un spectacol.

Cum a ajuns criminalul în complexul rezidențial

Polițiștii au audiat mai multe persoane, martore la crimă și au stabilit că individul ar fi intrat în cartierul rezidențial folosind parcarea unui centru comercial. Așa ar fi reușit să se strecoare fără să atragă atenția paznicilor.

În cadrul dosarului penal deschis pentru omor, procurorii din Ilfov vor să afle de unde avea individul cele două arme letale, întrucât nu figura în evidențele poliției cu permis de portarmă. Unul dintre pistoale de calibru mare, e produs în Italia și pare că are intactă și seria de identificare, cealaltă armă pare mai veche, de producție belgiană, calibru mai mic, dar mult mai periculoasă, spun specialiștii, fiind o armă ușor de ascuns.

Anchetatorii așteaptă și rezultatul expertizei medico-legale, inclusiv despre cum a murit bebelușul nenăscut al Teodorei. Surse medicale spun că una din plăgile împușcate era la nivelul abdomenului inferior. Apoi vor clasa cel mai probabil cazul pentru infracțiunea de omor. Ancheta privind deținerea ilegală a armelor letale va fi preluată cel mai probabil de polițiștii din Bacău, unde avea domiciliul criminalul.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Caz înfiorător la Craiova: O fată de 14 ani, violată de propriul tată. Minora a povestit coșmarul prin care a trecut

Caz îngrozitor de abuz în familie, la Craiova. O copilă de 14 ani a fost violată de propriul tată. Bărbatul de 35 de ani a fost găsit după ce a încercat să fugă de poliție.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.

Un turist a suferit fractură de bazin pe un traseu de mountain-bike din Azuga. A fost evacuat cu elicopterul

Un turist în vârstă de 37 ani din Bucureşti, care s-a accidentat grav duminică pe un traseu de mountain-bike din Azuga, a fost evacuat de pe munte cu ajutorul elicopterului IGAv-SMURD de la POA Braşov.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.