„Uraganul nevăzut”: Niveluri alarmante de polen de ambrozie în aerul din România. Chiar și nealergicii pot fi afectați

×
Publicitate

România este învăluită de un nor de polen în aceste zile, iar vârful va fi atins peste 2-3 zile. De vină este sezonul de înflorire al ambroziei, dar și lipsa ploilor.

Anul acesta, alergicii au resimțit simptomele mai târziu, însă din cauza încărcăturii mari de granule din aer, inclusiv cei care nu se știu alergici pot fi afectați. Reacțiile pot fi confundate ușor cu o răceală, iar tratamentul trebuie prescris de un specialist.

În România se înregistrează cantități uriașe de polen în aer în aceste zile, potrivit monitorizării europene Copernicus. Aerul este cel mai încărcat cu polen dimineața, între orele 9 și 11, moment în care nu este recomandat să aerisim locuința sau să ne plimbăm în aer liber.

Inclusiv cei care nu se știu alergici la ambrozie pot fi afectați.

Carmen Panaitescu-Bunu, președinte Societatea Română de Alergologie: „Acest polen provoacă simptome chiar dacă sunt doar 5-6 granule pe metru cub. În momentul de față sunt peste 79 de granule și au fost zile cu 150, adică de 15 ori mai mult decât ceea ce poate provoca rău. E ca un uragan dat de această încărcătură.”

Care sunt simptomele alergiei la polen

Reacțiile alergice la polenul de ambrozie - nas înfundat, tuse, mâncărimi ale ochilor, nasului și gâtului - sunt adesea confundate cu o răceală și tratate greșit. De aceea este necesară o vizită la medicul alergolog.

Dr. Bianca Matiș, medic primar alergolog: „Cel mai mic pacient testat de mine a fost un copil de zece luni, cu test pozitiv la polenul de ambrozie.”

Specialiștii spun că granulele de polen pot călători sute de kilometri. Sursa lor sunt terenurile necosite, pentru care polițiștii pot aplica amenzi. Sezonul înfloririi ambroziei se întinde, de obicei, pe parcursul lunilor august, septembrie și octombrie, dar anul acesta a început cu două săptămâni mai târziu.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62569972
Alternativă la DN1: Au început lucrările la drumul care leagă județele Prahova și Brașov, prin Valea Doftanei

Au început lucrările la modernizarea drumului care leagă județele Prahova și Brașov pe Valea Doftanei.

62569783
Supraviețuitorul accidentului din Munții Iezer a fost găsit în râpă după 10 ore de la tragedie. Ce le-a spus salvatorilor

A fost declarată zi de doliu în comuna Lerești din Argeș, locul din care plecaseră în excursie cei patru tineri care au murit în accidentul din Munții Iezer. Șoferul și iubita lui, născuți și crescuți în sat, au fost înmormântați acolo.

62568524
De ce au explodat facturile la curent. După ce statul și-a luat partea, ANPC și Consiliul Concurenței se uită la furnizori

După ce facturile la electricitate au venit duble sau chiar triple pentru unii români, Asociația Furnizorilor de Energie vine cu lămuriri. Canicula, sistarea subvenționării prețurilor și creșterea TVA au mărit facturile.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62604739
Cum a prevenit ANI conflicte de interese în contracte publice de 2,3 miliarde lei. Cazul căsătoriei neprevăzute

Algoritmii sistemului Prevent 2.0 utilizat de Agenția Națională de Integritate (ANI) au prevenit conflicte de interese în contracte publice cu o valoare de peste 2,3 miliarde de lei în doar 4 luni, potrivit unui comunicat al instituției.