Nicuşor Dan: Nu o să avem târg de Crăciun în această iarnă. Suntem pe marginea prăpastiei în Bucureşti

62154572
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că nu va exista târg de Crăciun în această iarnă, din cauza situaţiei sanitare.

 

”Noi, din punct de vedere sanitar, suntem pe marginea prăpastiei în Bucureşti”, a afirmat Dan, precizând că medici şi angajaţi din sistemul sanitar mor, şi ”nu ne pemitem să amplificăm această pandemie”.

”Nu o să avem târg de Crăciun în această iarnă pentru că suntem într-o situaţie sanitară excepţională. Suntem în situaţia în care mor medici şi personal sanitar, nu ne pemitem să amplificăm această pandemie”, a declarat Nicușor Dan, joi seară, la B 1 TV.

Primarul a explicat că în anii următori va exista o astfel de manifestare.

 

Cum vor fi târgurile de Crăciun în anii viitori

 

”În anii următori, când vom fi trecut prin această pandemie, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, o să avem târguri de Crăciun. Primăria va fi într-un parteneriat cinstit, comercial, cu operatori privaţi. Primăria va pune spaţiu la dispoziţie, aceştia vor plăti o chirie care pote să fie mare/ mică, o să vedem ce va spune piaţa în momentul acela şi la rândul lor vor subcontracta, vor plăti pentru evenimente culturale. E o chestiune comercială în care niciodată Primăria nu plăteşte nimic. Asta este modul în care o să facem”, a mai declarat Dan.

Întrebat de ce la Sibiu se poate organiza târgul de Crăciun - chiar dacă oraşul a depăşit incidenţa cumulată de trei cazuri la mia de locuitori – Nicuşor Dan a afirmat: ”Eu spun cu toată responsabilitatea: noi, din punct de vedere sanitar, suntem pe marginea prăpastiei, în Bucureşti. Opinia fermă pe acest subiect este că nu trebuie să avem un târg de Căciun în această iarnă”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62155766
Orban, despre numărul testelor COVID efectuate în România: "S-a testat cât s-a cerut"
Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Constanţa, referitor la afirmaţiile potrivit cărora în unele judeţe sunt efectuate prea puţine testări COVID-19, că este vorba de "o teorie fără fundament".
62155711
Remus Rădoi, patronul implicat în cazul Caracal, dus la sediul IGPR. Este acuzat că a obținut ilegal 1.600.000 de lei
Omul de afaceri Remus Radoi, zis și Codiță, a intrat din nou în atenţia procurorilor. Este acuzat că ar fi obținut ilegal peste 1 milion 600 de mii de lei de la CFR Marfă, cu care a încheiat un contract pentru pază.
62155526
O casă monument din centrul Capitalei, construită în anii '20, s-a prăbușit miercuri seară. Cum arăta înainte
Numeroase clădiri istorice din Capitală sunt atât de șubrede, încât nici nu e nevoie de un cutremur ca să se prăbușească.