Cum plătește Bucureștiul de două ori mai mult decât Viena pentru luminițele de Crăciun. ”Ce, nu sunt frumoase?”

62155169

Primăria București plătește din bani publici peste 2 milioane de euro pentru luminițele de Crăciun, în timp ce Viena are alocate în acest sens 1,2 milioane de euro, practic de două ori mai puțin, iar finanțarea vine din fonduri private.

În București a început zilele acestea montarea luminițelor de Crăciun, mai târziu decât anul trecut, în condițiile în care noul primar ales Nicușor Dan a anunțat că va opri montarea decorațiunilor până se va lămuri cât costă și unde ar fi mai bine să fie amplasate, scrie corespondentul Pro TV Vitalie Cojocari.

”Aceste imagini au fost filmate în parcarea de lângă Ateneul Român. Muncitorul cu care am discutat spunea că este prima zi la muncă, dar se bucura că participă la montaj: ”ce, luminițe de Crăciun nu sunt frumoase?”. Mi-a zis că nu știe despre faptul că noul primar nu vede cu ochi buni activitatea sa”, se arată în postarea lui Vitalie Cojocari.

 

”Între timp, am aflat de la Primăria Capitalei cât ne costă luminițele din acest an. Este vorba de un contract anual. Adică se va lua din bugetul Capitalei cât s-a dat și anul trecut. Aproape 10 milioane de lei, peste 2 milioane de euro”, mai scrie acesta.

Comparația cu Viena, care găzduiește în fiecare an unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din lume, este deosebit de interesantă.

 

Viena cheltuiește de două ori mai puțin și nu din bani publici, ca Bucureștiul

 

Luminițele de Crăciun din capitala Austriei se montează în special în zonele pietonale, și nu pe arterele intens circulate de mașini, ca în București.

De asemenea, decorațiunile de aici sunt aceleași în fiecare an, iar asta nu este avantajos numai din punct de vedere financiar, întrucât oamenii s-au obișnuit atât de mult cu ele, încât așteaptă cu drag aceeași atmosferă, înaintea fiecărui Crăciun.

”Ca un fel de ”Home Alone” pe care nu te saturi să-l vezi an de an”, scrie Vitalie Cojocari.

Anul trecut, municipalitatea vieneză a cheltuit pentru luminițele de Crăciun 1,2 milioane de euro, adică jumătate din banii alocați de Primăria Capitalei în acest scop.

Cu deosebirea că, la Viena, cea mai mare parte a banilor vin de la Camera de Comerț, comercianți și fonduri private, în timp ce la București provin în totalitate din bugetul public.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62155166
Un bărbat, bătut și împușcat cu o armă pneumatică pe stradă. Ce s-a întâmplat

Doi frați din Chișinău, Moldova au bătut un bărbat, după care au tras în el cu o armă pneumatică de mai multe ori.

62153626
O asistentă de ambulanţă din Arad, infectată cu Covid-19, a murit. Alți nouă angajați sunt infectați

O asistentă de ambulanţă din judeţul Arad a decedat din COVID-19, la vârsta de 48 de ani, iar alţi nouă angajaţi din Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) sunt infectaţi în prezent.

62155165
Reacția României după ce Ambasada Rusiei la Chișinău i-a făcut pe soldații români căzuți pe front ”ticăloși fasciști”

Ambasada României la Chișinău a declarat că ”nu este surprinsă” de faptul că reprezentanța diplomatică a Rusiei în Republica Moldova a spus despre soldații români căzuți pe front că erau ”ticăloși fasciști”.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.