Nereguli grave descoperite la mai multe firme din țară. S-au dat sute de amenzi în doar o săptămână

×
Publicitate

Nouă realitate a venit la pachet cu multe reguli noi la locul de muncă, pe care însă nu toţi le respecta. Aproape 700 de angajatori din toată ţara au fost amendaţi doar săptămâna trecută, mulţi dintre ei proprietari de restaurante.

 

Autorităţile au găsit printre altele bucătării în care mâncarea era preparată de oameni fără măşti de protecţie. Au fost şi situaţii în care în unele localuri mesele erau prea apropiate.

Cele mai multe controale s-au făcut în judeţul Constanța, unde sunt şi cei mai mulţi turişti în această perioadă. Cum patronii de restaurante cu terasă au fost nevoiţi să angajeze chelneri
într-un timp scurt, multe probleme au fost legate de muncă la negru.

 

De exemplu, inspectorii au mers în control la un bar de pe plajă şi odată ajunşi, s-au prezentat şi au arătat legitimaţiile unor angajaţi ai terasei. Doar că în acel moment, ca la un semn, respectivii au rupt-o la fugă, îmbrăcaţi şi încălţaţi cum erau şi s-au aruncat în mare. Au fost imposibil de găsit, aşa că au scăpat de o posibilă amendă, pentru că inspectorii bănuiesc că lucrau fără forme legale.

Alţii doar au mimat respectarea regulilor pentru a preveni infecţia cu coronavirus.

In urma unui control la o terasă inspectorii au stabilit că toate măsurile sunt respectate şi au urcat în maşină să plece. Dar în momentul în care s-au uitat în oglindă retrovizoare au văzut că nici nu au plecat bine, iar angajaţii terasei deja montau încă o masă între alte două mese distanţate conform legii, pentru a putea primi mai mulţi clienţi. Evident, inspectorii s-au întors şi au sancţionat conducerea localului cu 5.000 de lei.

Au fost amendaţi şi patronii teraselor care nu erau închise la ora impusă de lege, în timp ce în unele bucătarii angajaţii preparau mâncarea fără să poarte mască.

După Constanța, cele mai multe controale s-au făcut în Capitală şi în Gorj. La numărul de amenzi, însă, fruntaş este judeţul Argeş, unde mulţi dintre patroni nu au oferit suficiente măşti de protecţie oamenilor.

Inspectorii au verificat în primul rând dacă sunt purtate măştile de protecţie, dacă angajaţilor şi clienţilor li se ia temperatura înainte de a intra în spaţii închise şi dacă zonele de lucru sunt dezinfectate.

Pot fi şi excepţii. De pildă, în industria de prelucrare a oţelului, angajaţii lucrează la temperaturi ridicate, iar purtarea măştii este imposibilă.

Daniel Micilescu, expert în sănătate şi securitate în muncă: "Atunci trebuie luată măsură distanţării sociale, atâta timp cât permite procesul de producţie. Aceste măsuri le discutăm de fiecare dată cu medicul de medicina muncii, pentru că şi ei sunt implicaţi în zona de evaluare de risc".

La rândul lor, angajatorii cer reguli clare, anunţate public şi unitar.

Daniel Micilescu: "Să accesăm un singur site. Să ştim care este ultima normă legală ce se aplică astăzi, nu trebuie să intru pe site-ul ministerului Muncii, ministerului Sănătăţii, ministerului de Interne".

În doar o săptămână, inspectorii de muncă din toată ţara au aplicat 900 de sancţiuni, în valoare de aproape 360.000 de lei pentru nereguli ce ţin de sănătatea în muncă. Au dat însă mai multe avertismete, peste 1.100, celor cu abateri mai puţin grave.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Speriaţi de aglomeraţia de la mare, tot mai mulți turiști optează pentru ”Mamaia” dintre betoane

Speriaţi de aglomeraţia de la mare sau cu mai puţini bani unii orăşeni se consolează că se pot bronza ieftin şi în siguranţă aproape de casă.

A mers pe o plajă aglomerată din Eforie Nord deși se simțea rău. Ce au constatat medicii

O femeie a stat două zile la plajă, deşi se simţea rău. Abia marți, când nu a mai putut să respire şi avea febră, a cerut ajutor, moment în care s-a declanşat alerta de coronavirus.

Sunt mai mulți polițiști care refuză șpaga. Procentul a crescut cu un sfert față de anul trecut

Numărul polițiștilor care refuză șpaga a crescut, statisticile arătând un plus de 30 % față de anul trecut. Procentul se aplică oamenilor legii care au denunțat la DGA încercările de a fi mituiți.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.