Negocierile de la Finanțe au eșuat. Camionagiii și agricultorii rămân pe stradă: „Nu eram niște criminali”

×
Publicitate

Negocierile de la Ministerul Finanțelor dintre fermieri și transportatori veniţi din toată țara au eșuat! Iar manifestațiile vor continua.

Și duminică, în a cincea zi de protest, traficul a fost dat peste cap. Polițiștii au organizat filtre care să dirijeze circulația și să nu le permită protestatarilor să intre cu utilajele în orașe.

Dănuț Andruș, liderul protestatarilor: „Nu am ajuns la niciun acord, protestul continua la nesfârşit"

Au fost cel puțin 100 de autoturisme și utilaje agricole staționate pe Dn 2, din Afumați, aproape de intrarea în București. Sunt prezente și forțele de ordine, iar pe lângă polițiștii și jandarmii de la fața locului sunt filtre organizate la toate intrările din oraș. Acestea sunt acolo de cel puțin cinci zile, de când a început protestul.

Însoțită de prefectul Capitalei, o delegație formată din reprezentanții fermierilor și transportatorilor a mers la ministerul de Finanțe pentru negocieri. Sâmbătă, discuțiile purtate succesiv cu oficialii de la Agricultură, Transporturi și Autoritatea de Supraveghere Financiară s-au încheiat aproape de miezul nopții. Inițial - pe listă apăreau în jur de 50 de revendicări, dar liderii celor două tabere s-au rezumat în final la cele mai importante probleme.

De la Finanțe, reprezentanții fermierilor și transportatorilor ar fi cerut să beneficieze de mai multe facilități fiscale, adică să nu plătească asigurările sociale de sănătate și să fie eliminată acciza la combustibili.

Zeci de camioane au circulat cu viteză redusă și în Galați.

-Taxele, e-factura, RCA-ul scump, prețurile de la raft.

-Cât aveți RCA-ul pe an?

-147 de milioane am plătit în luna a 10-a.

Șofer: „Anii trecuți era 5.000 de lei, n-a zis nimeni să fie 1.000 de lei asigurarea, dar nici 20.000 de lei o asigurare la un cap tractor, chiar dacă n-ai incidente, în fiecare an crește, crește, crește. Nu scade niciodată.”

Între Vaslui și Crasna, protestării au circulat cu zece kilometri pe oră, iar pe drum, coloanei i s-au alăturat și alți șoferi din Huși.

Fermier: „Dorim să se stopeze importurile de cereale, să se regleze prețul la cereale, cum era înainte. Am trecut în 2024 cu datorii.”

Și la Vama Siret, sute de protestatari au blocat circulația.

Daniel Prelipcean, protestatar: „Toate benzile de circulație sunt complet blocate. Protestatarii au spus că nu vor pleca de aici până când revendicările lor nu vor fi luate în seamă”

Șofer amenințat cu arma de un mascat

Transportatorii care protestau în noaptea de sâmbătă spre duminică pe centura orașului Constanța au fost opriți de poliție, pentru că nu aveau autorizație.

Traficul pe centura orașului Constanța a fost blocat de mai bine de 4 ore. În toate colțurile și la toate sensurile giratorii erau mașini ale poliției și ale jandarmilor și nimeni nu putea să treacă.

La un moment dat, un mascat de la trupele speciale a scos o armă cu muniție neletală și a îndreptat-o spre mașina unui șofer, în timp ce stătea cu genunchiul pe capotă.

„Ia, uite, mă, a scos arma!” spuneau martorii.

Reprezentanții IPJ Constanța susțin că șoferul nu a respectat indicațiile agenților și s-a îndreptat cu mașina către participanții la protest și spre cei care asigurau paza.

Bărbat: „Era un băiat care avea un copil mic, voia să plece acasă. S-a urcat pe bordură că era blocată șoseaua. A urcat pe trotuar ca să treacă de mașina poliției.”

Bărbat: „Ceva ciudat, ieșit din comun. Nu eram niște criminali, am ieșit să protestăm, eram pașnici.”

Protestele continuă în marile orașe din țară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62408310
Fost șef al Școlii de Poliție Câmpina, reținut pentru braconaj. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Un fost șef al școlii de poliție din Câmpina a fost reținut pentru braconaj, împreună cu mai multe persoane. Polițiștii au găsit la percheziții animale sălbatice împușcate ilegal și au ridicat arme și muniții.

62330979
Mașină a Poliției Rutiere, lovită în Cluj Napoca. Ce a indicat etilotestul

O mașină a Poliției Rutiere a fost lovită de un alt șofer care nu s-a asigurat, duminică, în Cluj Napoca.

62417594
Gătea pentru copii și a avut parte de o surpriză. O femeie a sesizat că ceva se mișcă în tigaie. Ce a descoperit este șocant

O femeie care gătea pentru cei cinci copii ai săi a avut parte de un șoc. Pregătea de mâncare orez când a văzut că ceva a început să miște în tigaie.

 

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.

Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe.