Necolaiciuc asteapta sentintele in alte trei dosare. Prejudiciul adus CFR e de peste 56 milioane de euro

Mihai Necolaiciuc

Fostul al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat definitiv la patru ani si sase luni de inchisoare, nu incheie problemele pe care le are cu justitia, el fiind judecat in alte trei dosare penale, aflate inca in faza primei instante.

Cele trei dosare in care este implicat fostul director al CFR sunt inca in etapa in care sunt efectuate expertize financiar contabile. Chiar daca a fost citat de numai putin de 234 de ori, Judecatoria Sectorului 1 nu a putut emite, in cei sase ani de cand Necolaiciuc se afla pe listele de sedinte ale instantei, o sentinta in aceste trei dosare. Abuzul in serviciu si coruptia sunt infractiunile care l-au adus in fata instantei pe Necolaiciuc, iar faptul ca fostul director al CFR ar fi prejudiciat compania cu aproximativ 56,7 milioane de euro i-a facut pe procurori sa redacteze alte trei rechizitorii, pe langa cel care a fost deja confirmat de catre Curtea de Apel Bucuresti, prin condamnarea sa la patru ani si jumatate.

In primul dintre aceste procese, Mihai Necolaiciuc a fost trimis in judecata in 1 februarie 2008. De la primul termen, din 22 februarie 2008 si pana in prezent au avut loc nu mai putin 79 de termene, perioada in care judecarea procesului s-a amanat de mai multe ori, motivele invocate fiind ca unii inculpati nu aveau avocati, din cauza lipsei raportului de expertiza a bunurilor mobile sau pentru ca a trebuit sesizata Curtea Constitutionala.

In acest dosar, fostul director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane a fost trimis in judecata cu acuzatia de implicare intr-o frauda de 18 milioane de euro.Alaturi de alte noua persoane, Mihai Necolaiciuc este acuzat ca in calitate de director general al Companiei Nationale a Cailor Ferate Romane (CNCFR), in perioada 2001-2003, a angajat compania intr-o serie de relatii contractuale nelegale, in urma carora au fost platite din bugetul companiei, in mod ilegal, produse, bunuri si servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzatoare calitativ si nefolositoare companiei.
Prin aceste operatiuni a fost creat un prejudiciu de 18,3 milioane de euro.

Necolaiciuc a fost ajutat, sustin procurorii de mai multi complici, care faceau parte din fosta conducere a CNCFR sau erau sefi de servicii - Mihail Gabriel Misir, Viorica Olaeru, Ilie Vladut, Dragos Vasile Vladut, Maria Ana Matei, Octavian Costea, Adrian Tolea-, dar si de administratorii unor firme – Marius Ilisca si Ovidiu Lucian Nicula.

Citește și
Necolaiciuc
Mihai Necolaiciuc, achitat in dosarul in care este acuzat de frauda de peste 2,7 milioane de euro
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

"O parte din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective, 4.525.570 euro, au provenit dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeana de Investitii (BEI) care era destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamitati naturale", potrivit rechitioriului procurorilor.

La patru luni de la prima trimitere in judecata, procurorii au finalizat un al doilea rechizitoriu, iar in 24 iunie 2008 Mihai Necolaiciuc a fost deferit din nou justitiei. Primul termen a a vut loc in 7 octombrie 2008, iar pe parcursul celor 75 de termene s-a discutat pe marginea unei expertize intocmite de experti judiciari, inculpatii din dosar ridicand mai multe obiectiuni impotriva acesteia, motiv pentru care procesul s-a amanat de mai multe ori.

In acest al doilea dosar, Mihai Necolaiciuc este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, dar si de faptul ca a utilizat subventii in alte scopuri decat cele pentru care au fost acordate, in urma actiunilor sale prejudiciind CNCFR cu circa 35,5 milioane de euro. Mai exact, procurorii spun ca intre 17 iulie 2000 si 21 octombrie 2003, Necolaiciuc, ajutat de aceiasi Mihail Gabriel Misir si Viorica Olaeru, functionari din subordinea sa, a traficat resursele financiare si activele companiei in folosul unor societati comerciale private.

"Astfel, in perioada 2001 - octombrie 2003, compania, invocand in fals urgente in aprovizionare, a achizitionat in mod nelegal produse inutile (rulmenti, suruburi, piulite, trandafiri, etc.) la preturi supraevaluate si in cantitati mai mari decat necesarul, de la mai multi furnizori privilegiati, pe care i-a ales cu incalcarea legislatiei in vigoare si prin proceduri neconcurentiale. Inculpatul a achitat produsele, prejudiciind in acest mod compania cu suma de 84.086.783,2 lei", conform rechizitoriului DNA.

Toate produsele de care vorbesc anchetatorii au fost vandute in octombrie 2003 catre trei firme, vanzare facuta cu conditia ca marfa sa fie achitata de catre cumparatori la momentul revanzarii de catre acestia. In realitate, aceste bunuri nu au fost revandute si astfel nu au fost achitate de catre cumparatori. "In plus, in aceeasi perioada, inculpatul Necolaiciuc Mihai a schimbat destinatia sumei de 4.123.829,3 de lei (reprezentand subventii primite de la bugetul de stat pentru reparatii capitale la infrastructura feroviara), utilizand-o in alte scopuri decat cel pentru care a fost acordata. Astfel, suma a fost folosita pentru diverse achizitii de bunuri si servicii (paza, delegatii in strainatate, dictionare, butasi de trandafiri, reparatii la case de odihna) sau plata salariilor", spun procurorii.

Mai mult, CFR a cumparat in acea perioada trandafiri in valoare de 50.000 lei, la preturi supraevaluate. "De asemenea, in perioada 2002 - 2004, inculpatul Necolaiciuc Mihai a scos nelegal din functiune si a valorificat prin vanzare 23.000 de vagoane si 1.059 locomotive necasate si neevaluate, care au fost vandute catre diverse firme la pret de fier vechi. În acest mod patrimoniul companiei a fost prejudiciat cu suma de 17.659.042,4 de lei", potrivit DNA.


Potrivit materialelor care au ajuns in instanta, Mihai Necolaiciuc s-a specializat in achizitii publice nelegale, motiv ce i-a adus un al trailea dosar penal, instrumentat tot de Directia Nationala Anticoruptie. Astfel, la un an distanta de la prima trimitere in judecata, in 16 februarie 2009, un al treilea rechizitoriu ajunge pe masa magistratilor de la Judecatoria Sectorului 1, pionul central al actului de sesizare a instantei fiind tot fostul director general al CFR.

Mihai Necolaiciuc a ajuns in fata magistratilor de fix 80 de ori, in acest dosar, pentru ca procurorii spun ca el a prejudiciat compania cu alte 2,9 milioane de euro. Din nou, el nu a actionat singur, fiind ajutat de subalternii sai, respectiv de Mihail Gabriel Misir, Viorica Olaeru, Dragos Vasile Vladut, Ilie Vladut si Nicolae Alexandru, care facut diverse activitati nelegale.

Conform DNA, in perioada 2002 - 2003, Mihai Necolaiciuc a semnat 23 de comenzi de achizitii de piese pentru instalatii feroviare catre firma General Comelectrica. Aceste comenzi au fost semnate prin incalcarea prevederilor legale si in lipsa oricaror documente care sa ateste necesitatea si oportunitatea achizitiei.  De asemenea, procurorii vorbescu in rechizitoriu despre faptul ca intre 2002 si 2003, Mihai Necolaiciuc a semnat alte patru comenzi catre firma Nurelo Prest Com, incalcand din nou legea si fara a avea documente care sa ateste necesitatea si oportunitatea achizitiei.

Ambele comenzi au fost semnate fara derularea unor proceduri de achizitii publice si fara incheierea unor contracte prevazute in mod obligatoriu de lege.Pana in acest moment, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat intr-un al patrulea dosar, cel care de altfel a ajuns si cel mai tarziu la instanta. El si-a primit sentinta de patru ani si sase luni vineri, in timp ce se afla la Judecatoria Sectorului 1, la un termen din cel de-al treilea dosar. Fostul sef al CFR a fost ridicat de politisti chiar din sediul instantei si dus la Penitenciarul Rahova, unde urmeaza sa stea 21 de zile in carantina, pentru a se stabili regimul in care va executa pedeapsa, dar si locul de detentie.

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a primit condamnarea de patru ani si sase luni de inchisoare cu executare in dosarul privind frauda de 2,7 milioane de euro produsa prin achizitionarea de bunuri intr-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundatiile din 2000.Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scazuta perioada in care a stat in arest, respectiv din 17 iunie 2009 pana in 18 octombrie 2011.In acelasi dosar, Viorica Olaeru, fost director al Directiei Economice din CN CFR SA, a fost condamnata la trei ani ani de inchisoare cu executare, pentru aceeasi infractiune.

Judecatorii au admis actiunea civila formulata de Ministerul Transporturilor si i-au obligat pe inculpati sa ii plateasca, in solidar cu SC CNCF-CFR SA, suma de 8.459.972 de lei.Instanta a lasat nesolutionata actiunea civila in regres in cazul inculpatilor si actiune civila exercitata de SC CNCF-CFR SA.De asemenea, judecatorii au mentinut sechestrul asigurator pus de procurori pe un imobil al Vioricai Olaeru si pe bunuri mobile si imobile ale lui Necolaiciuc. Prin decizia de vineri, Curtea de Apel Bucuresti a schimbat pedeapsa data de prima instanta, Judecatoria Sectorului 1, care a hotarat, in 7 ianuarie, ca Mihai Necolaiciuc si Viorica Olaeru nu sunt vinovati de faptele de care au fost acuzati de procurori in rechizitoriul care a ajuns in fata judecatorilor, motiv pentru care i-a achitat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Mihai Necolaiciuc, ridicat de politisti si dus la Rahova. A fost condamnat la 4 ani si 6 luni de inchisoare cu executare
Mihai Necolaiciuc, ridicat de politisti si dus la Rahova. A fost condamnat la 4 ani si 6 luni de inchisoare cu executare

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost ridicat de politisti si dus la Penitenciarul Rahova, dupa ce a fost condamnat, vineri, la patru ani si sase luni de inchisoare cu executare.

Mihai Necolaiciuc, achitat in dosarul in care este acuzat de frauda de peste 2,7 milioane de euro
Mihai Necolaiciuc, achitat in dosarul in care este acuzat de frauda de peste 2,7 milioane de euro

Judecatoria Sectorului 1 l-a achitat, marti, pe fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc in dosarul in care este acuzat pentru o frauda de peste 2,7 milioane de euro.

Recomandări
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți

Alţi doi români dați dispăruţi după inundaţiile din Valencia au fost identificaţi si declarati morți, a anunțat joi seară ministerul nostru de Externe.

Până și televiziunile din Rusia se arată îngrijorate de alegerile lui Trump. Un antivaccinist ar putea conduce Sănătatea
Până și televiziunile din Rusia se arată îngrijorate de alegerile lui Trump. Un antivaccinist ar putea conduce Sănătatea

Donald Trump continuă să facă numiri controversate în administrația pe care o va conduce în al doilea mandat la Casa Albă. Joi a venit rândul celui care va gestiona Ministerul Sănătății.

Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi
Rusia a atacat cu drone sudul Ucrainei, în special Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi

Armata rusă a lansat joi seara un atac cu drone dinspre Marea Neagră către regiunile sudice ale Ucrainei, lovind cu precădere Odesa. Cel puţin un om a murit, iar alți opt sunt răniţi, relatează Ukrainskaia Pravda, potrivit News.ro.