Navigația pe Dunăre, în zona Galați-Brăila, se va desfășura cu program din cauza lucrărilor la pod

×
Publicitate

Traficul pe Dunăre, în zona Galați – Brăila, se va desfășura cu program, din cauza lucrărilor de la podul suspendat.

Constructorul a început să aducă din șantierul naval de la Brăila segmentele din metal care vor fi sudate, pentru a forma calea de rulare auto. Autoritățile fluviale vor stabili un program, astfel încât navigația să nu fie prea mult afectată de aceste lucrări.

Primele operațiuni pe Dunăre s-au derulat la sfârșitul săptămânii trecute. Din șantirul naval de la Brăila, segmentele metalice vor fi transportate cu ajutorul unor barje.

Deocamdată au fost făcute doar câteva probe. Urmează ca autoritățile fluviale să stabilească, împreună cu antreprenorul, un program, în așa fel încât ceilalți operatori economici importanți din zonă, cum ar fi chiar combinatul siderurgic, să nu fie afectați de aceste proceduri.

Atât portul mineralier din Galați, cât și portul Docuri sau Portul Brăila trebuie să poată opera fără a suferi prea mult din cauza lucrărilor de la pod. La pod se lucrează non stop.

„Vor fi transportate cu un sistem transportor numit SPMT, de la malul Dunarii catre turnuri. Vor fi primele 4 segmente care vor fi montate. Există o secvență de montaj și un grafic de montaj și de sudură a acestor segmente. Toată operațiunea se va desfășura pe parcursul mai multor luni de zile”, a spus un responsabil de șantier.

„Urmează să avem o întâlnire miercuri, joi cel târziu, să punem la punct ultima strategie privind programul de trecere nave, inclusiv lucrările ce se vor desfășura în deplină siguranță”, a declarat un reprezentant al Administrației Fluviale a Dunării de Jos.

În total, vor fi 86 segmente din metal care vor alcătui calea de rulare. Podul va face legătura dintre Brăila și Tulcea și va fi cel mai mare din țara noastră și al treilea din Europa. Este cel mai important proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani și va costa aproape jumătate de miliard de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62243511
Bărbatul care a tăiat cu flexul bariera de la intrarea pe drumul Cotei 1400 din Sinaia este cercetat penal de poliție

Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere după ce a tăiat cu flexul bariera montată la intrarea pe DC 134 - Drumul Cotei 1.400 din Sinaia, a informat, luni, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, scrie Agerpres. 

62229099
Nicolae Ciucă, despre repatrierea românilor din Ucraina: Nu am primit cereri până acum

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că nu există solicitări de repatriere din partea românilor aflați în Ucraina, dar că autoritățile sunt pregătite pentru astfel de situații.

62226121
ANI a constatat că mai mulţi poliţişti nu au declarat venituri din jocuri de noroc în valoare de peste 200.000 de lei
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că mai mulţi poliţişti nu au declarat venituri din jocuri de noroc în valoare totală de peste 200.000 de lei, în aceste cazuri fiind sesizaţi procurorii, scrie News.ro. 
Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.