Monica Ridzi face un "apel disperat" pe blog: "Moartea in chinuri este mult mai dureroasa si este o forma de tortura"

61634859

Fosul ministrul Monica Iacob Ridzi face un "apel disperat" la ministrul Justitiei sa mearga in penitenciare si sa vada conditiile in care stau detinutii.

Ea spune ca sistemul medical din inchisori nu este bine gandit si ca pentru un om bolnav ca ea condamnarea la inchisoare este condamnare la moarte.

Fostul ministru al Tineretului, condamnata la cinci ani de inchisoare, a scris, marti, pe blogul sau, un mesaj intitulat "Apel la reflectie". "Sunt doua saptamani de cand sunt in penitenciar dintr-o grava eroare judiciara, doua saptamani de chin, de umilinta, de durere, de suferinta. Doua saptamani in care m-am simtit tot mai rau, doua saptamani in care medicul penitenciarului - o doamna careia nu am ce sa-i reprosez - vazand cat imi este de rau, a facut eforturi sa ma trimita la un spital pentru investigatii ce imi sunt urgente si necesare avand in vedere bolile grave de care sufar", scrie Monica Iacob Ridzi.

Ea spune ca sistemul medical din penitenciar nu este bine gandit, asistenta medicala fiind bine reglementata in lege, dar greu aplicabila in practica.

"Medicamentele sunt foarte putine, cele extrem de necesare lipsesc, medicamentele sub forma de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie sa le cumpere chiar daca ai reteta, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… Toate acestea se intampla deoarece in ultimii 25 de ani in Romania toti cei care au fost la sefia Ministerului Justitiei au subfinantat Administratia Nationala a Penitenciarelor si cei care au facut unele reguli nu au trecut pe aici", mai arata Ridzi.

Aceasta mai spune ca pentru conditiile din penitenciare nu sunt vinovati directorii penitenciarelor, pentru imposibilitatea efectuarii unor investigatii necesare detinutilor nu sunt vinovati medicii din penitenciare, vinovatii fiind cei care, subfinantand in mod constant Administratia Nationala a Penitenciarelor, au generat o situatie critica in acest moment si "ar trebui sa raspunda penal pentru asta".

"Ma intreb cati oameni trebuie sa mai moara in penitenciare sau sa se imbolnaveasca grav, cate procese sa mai piarda Romania la CEDO pentru ca sa se faca ceva si pentru cei care, odata ajunsi in penitenciare, sunt condamnati, a doua oara, la umilinta? Condamnare primesc, deopotriva, si familiile detinutilor, si copiii lor care vin sa-si vada parintii in conditii improprii, greu de descris. Copiii mei au fost deja grav afectati de vizita cu dispozitiv de separare la care au avut dreptul. Si nu doar ai mei. La acesti copii nu se gandeste nimeni? De ce trebuie pus un geam intre o mama si copiii ei de doar cativa anisori? Daca mama nu a fost acuzata de fapte de violenta, vizitele cu dispozitiv de separare pot fi considerate tratament inuman, o forma de tortura atat pentru mama, cat si pentru copii, tratament interzis de lege", mai spune fostul ministru.

Monica Iacob Ridzi mai arata ca situatia sa medicala este agravata de conditiile din penitenciar, care "nu asigura respectarea demnitatii umane, cum prevede Legea 254/2013 la art. 4".

"Pot sa va spun ca nu am fost condamnata doar la o pedeapsa privativa de libertate. Am fost condamnata sa stau in frig, ma incalzesc - ca si celelalte detinute - cu sticle de apa incalzita la filtrul de cafea, am fost condamnata sa fac dus de trei ori pe saptamana in cele zece minute cat este apa calda acum (cele zece minute le impart cu colega de camera pentru ca avem un singur dus, de fapt o teava in loc de dus, dar ne bucuram ca niste copii cand o avem (...) Mai mult, am fost condamnata sa ma plimb maxim o ora pe zi intr-o «cusca» de aproximativ 10 m / 4 m in care cerul il vezi tot prin gratii acoperite cu plasa deasa. Sau am fost condamnata sa nu ma plimb deloc daca ora de «plimbare» se suprapune ca program cu ora de vizita", mai arata Ridzi.

Ea sustine, de asemenea, ca, in conditiile in care pe langa afectiunile grave pe care le are sufera si de o forma grava de trombofilie, pe care nu o poate trata din cauza unei alte afectiuni, boala Von Willebrand, "singura varianta de a evita decesul prin trombembolie" este sa faca miscare cat mai des.

"Prin urmare, fac sute de pasi pe lungimea de trei metri a celulei in care stau si ma rog la Dumnezeu in fiecare clipa sa nu mor in penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi in penitenciarele din Romania. Desi nu am voie sa stau langa persoane bolnave, racite sau cu alte infectii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunitatii, acest lucru este imposibil in penitenciar din cauza supraaglomerarii. Desi stau tot timpul cu masca de protectie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contractarea unei alte infectii pe langa pielonefrita de care sufar in acest moment, riscul de a contracta o alta infectie este mare si poate duce chiar la decesul meu", mai scrie Monica Iacob Ridzi.

In finalul scrisorii sale, ea il roaga public pe ministrul Justitiei sa mearga in penitenciare si sa vada conditiile in care sunt tinuti detinutii si in care lucreaza angajatii.

"Poate atunci veti aloca mai multi bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnati a doua oara odata ajunsi in penitenciare. Sper, domnule ministru, ca nu ganditi ca: «asa le trebuie, au gresit, sa sufere. Nu trebuie sa investim in penitenciare». Stiti, domnule ministru, moartea in chinuri este mult mai dureroasa si este o forma de tortura. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la inchisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru ca sistemul penitenciar, gestionat de dumneavoastra, nu poate asigura mie si sutelor de detinuti din Romania minimul de decenta si non-umilinta umana. Este un apel la reflectie. Este un apel disperat. Inteleg sa imi duc crucea pana la capat. Insa inteleg sa vreau sa traiesc cu gandul la copiii mei, de care nicio instanta, de care nimeni nu ma poate desparti. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am", isi incheie Ridzi mesajul postat pe blogul sau.

Marti seara, dupa aproximativ 27 d ore, Monica Iacob Ridzi a ajuns la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferata de la sectia exterioara Cluj a Penitenciarului Gherla, in baza unei solicitari personale de internare in spital, ea motivand ca sufera de mai multe boli si ca se simte rau. "Monica Iacob Ridzi a fost transferata nu in baza unei decizii a instantei, ci in baza unei solicitari personale de internare in spital, motivand ca sufera de mai multe boli si ca se simte rau. (...) Va fi consultata, i se va aplica tratamentul de care are nevoie, iar daca medicii vor decide, cel mai probabil, va fi adusa inapoi la sectia exterioara a Penitenciarului Gherla", au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul penitenciarului clujean.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi a cerut Penitenciarului Gherla stabilirea unui regim semideschis de executare a pedepsei, invocand faptul ca sufera de numeroase afectiuni medicale, printre care trombofilie si leuconeutropenie.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnata definitiv, in 16 februarie, de catre instanta suprema, la cinci ani de inchisoare pentru abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Politia Judeteana Cluj, fiind incarcerata la sectia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta in perioada de carantina.

Potrivit DNA, in perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi , in calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotarat ca, sub pretextul realizarii unor manifestari de amploare la nivel national dedicate Zilei Nationale a Tineretului si externalizarii serviciilor de organizare aferente, sa atribuie ilegal unor firme private contracte de prestari servicii avand acest obiect.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Au plecat doua ore la discoteca si au ramas fara 17.000 de euro si 12.000 de lei. Pagubita: "M-a nenorocit"

De la extaz la agonie au trecut doi soti din Dambovita, pradati de hoti in timp ce se distrau la discoteca. Tinerii au muncit ani buni in Grecia si au reusit sa stranga o mica avere, dar au facut greseala sa-si lase banii si bijuteriile in sifonier.

Dan Diaconescu a fost condamnat la 5 ani si 6 luni de inchisoare. "Pentru prima data, voi fi intretinut de telespectatori"

Zi grea pentru realizatorul de televiziune Dan Diaconescu. Curtea de Apel Bucuresti a dat publicitatii decizia in procesul in care acesta a fost judecat pentru santaj. El a fost condamnat la 5 ani si 6 luni de inchisoare cu executare.

Biciclist calcat de un TIR in Buzau. Soferul sustine ca barbatul statea intins pe sosea cand a trecut peste el

Un accident in urma caruia un biciclist si-a pierdut viata le da mari batai de cap politistilor din Buzau. Barbatul a fost zdrobit marti noapte sub rotile unui TIR, insa soferul sustine ca in momentul in care l-a lovit zacea deja pe sosea.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.