Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom

×
Publicitate

Modelul Boeing 737 MAX 8, care s-a prăbușit duminică în Etiopia, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, va intra și în flota companiei naționale Tarom.

În iulie, anul trecut, operatorul de stat Tarom a semnat contractul pentru achiziţia a cinci aeronave 737 MAX 8, unul dintre modelele cel mai bine vândute ale producătorului aerian.

Cele cinci aeronave Boeing 737 MAX 8 care vor intra în flota Tarom, vor fi construite special pentru acest contract, au anunțat reprezentanții companiei anul trecut.

Aeronavele 737 MAX 8 au cea mai avansată tehnologie Boeing de până acum, inclusiv lumina diferită la interior, în funcţie de momentul zilei sau de destinaţie, ferestre cu 20% mai mari ca ale avioanelor din prezent, ecrane pe toate tetierele fotoliilor.

“Cele cinci noi aparate de zbor 737 MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanți de pe piața transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea Tarom în direcția corectă”, declara, la semnarea contractului, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Lucian Șova.

Cele cinci aeronave costă 586 de milioane de dolari şi vor fi fabricate special pentru Tarom. Boeing 737 MAX 8 este un model nou, inaugurat în 2015, care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai comandate avioane din lume.

Are aproape 40 de metri lungime şi 35 de metri anvergura aripilor. Amenajat cu două clase, poate primi la bord 178 de pasageri, în condiţii de confort excepţional dacă e să comparăm cu ce are acum Tarom în flotă. Zboară pe distanţe medii - până la 6.150 de kilometri autonomie. Nu vom putea zbura cu ele direct, din păcate, spre Statele Unite, spre China sau Canada.

Livrarea va fi făcută în anul 2023, potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor.

Și operatorul low-cost românesc Blue Air anunța, în 2017, că a comandat șase aeronave Boeing 737 MAX 8. Cele șase aeronave au o valoare de listă de peste 600 milioane dolari.

Anunțul a fost făcut în cadrul Paris Air Show 2017, cel mai mare eveniment al industriei aeronautice mondiale, unde s-a semat contractul de achiziție.

Reprezentanții companiei afirmau, la acea dată, că modelul Boeing 737 MAX va permite companiei Blue Air să zboare spre destinații noi și pe distante mai mari.

”737 MAX este avionul care a înregistrat cele mai rapide vânzari din istoria companiei Boeing, acumuland peste 3.700 de comenzi, de la 87 de clienți din întreaga lume”, preciza compania Blue Air.

Avionul unei companii aeriene din Etiopia – un Boeing 737 MAX 8, care transporta 149 de pasageri și opt membri ai echipajului, s-a prăbușit duminică, în timpul zborului spre Kenya, la doar câteva minute de la decolare. Nu există supraviețuitori.

Compania aeriană a precizat că, înainte de tragedie, pilotul a anunțat turnul de control că are probleme și că vrea să se întoarcă la aeroport.

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62027696
Episcopul Huşilor recomandă credincioşilor să se abţină de la TV şi Facebook în post

Episcopul Huşilor, PS Ignatie, le-a recomandat credincioşilor, în slujba Vecerniei de dinainte Postului Paştelui, să înceapă prima săptămână de post şi rugăciune cu renunţarea la canalele media.

62027687
Mii de persoane, la protestul pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, în Târgu Mureş

Peste 2 mii de maghiari au pornit duminică într-un marş pe străzile oraşului Târgu Mureş pentru a comemora Ziua Libertăţii Secuilor.

62027686
Accident în lanţ pe DN72, din cauza unui foc aprins pe câmp. Doi oameni au fost răniţi

Două persoane au fost rănite şi şase maşini au fost avariate după un carambol produs pe Drumul Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti.

Recomandări
Politie anglia
Alertă în apropierea unei baze militare britanice, unde se află și trupe ale SUA. Locuințe evacuate și mai multe arestări

A fost declarată o situație de urgență majoră, iar locuințele au fost evacuate într-un sat situat în apropierea unei baze a Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) care găzduiește Forțele Aeriene ale Statelor Unite.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.