Ziua mitingurilor in Capitala. Basescu: Ne vedem la Cotroceni. 35.000 de oameni la evenimentul USL

×
Codul embed a fost copiat

Joi seara, in Bucuresti, USL si PDL si-au chemat sustinatorii la doua mitinguri uriase, ultimele pana la referendum.

21:16  Presedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, la mitingul USL, ca toti cei care au profitat de pe urma regimului Basescu si s-au imbogatit, au mintit si le place sa fie mintiti si umiliti, sa stea acasa in 29 iulie, iar la vot sa vina doar romanii cinstiti.

"Basescu si grupul lui de profitori, de corupti, de evazionisti fiscali, de propagandisti mincinosi, platiti din bani furati din buzunarele voastre, ei le spun romanilor: Stati acasa, stati la locul vostru, faceti-va ca nu existati, lasati-i pe ei in continuare sa conduca tara, sa fure tara, sa umileasca tara, sa o faca de rusine", a spus presedintele interimar.

Antonescu le-a spus participantilor ca "toti cei care au profitat de pe urma regimului Basescu si s-au imbogatit furand din banii tuturor romanilor, sa stea acasa, toti cei care au mintit si mint din banii lui Basescu sa stea acasa, iar cei carora le place sa fie mintiti si umiliti, sa stea acasa".

"Noi spunem sa vina la vot romanii cinstiti. Oare suntem noua milioane? Eu spun sa vina la vot romanii curati. Oare suntem noua milioane? Eu spun sa vina la vot romanii care au suferit si sufera. Oare suntem noua milioane? Eu spun sa vina la vot romanii care inca mai spera. Oare mai suntem noua milioane? Eu spun sa vin la vot toti romanii de peste tot care vor ca aceasta tara sa fie respectata. Vom veni duminica cu totii, la vot, in picioare, curati, cinstiti, cu suferinta, speranta si mandria noastra", a mai afirmat Crin Antonescu.

Citește și
Cristian Boureanu
Cristian Boureanu: PDL va organiza mai multe mitinguri pentru sustinerea lui Traian Basescu
Șeful spionajului militar ucrainean spune că rușii au pregătit liste cu execuții: „Profesori, preoți, jurnaliști”

El a mai precizat ca unii vor avea o surpriza, pentru ca vor vedea ca Romania este o tara, si nu doar un teritoriu.

"Toata lumea va vedea ca romanii sunt un popor, si nu doar o populatie. Sufletul nostru bate hotia lor, speranta noastra bate minciuna lor, adevarul si dragostea inving intotdeauna frica si umilinta", a sustinut presedintele interimar.

20:59 Premierul Victor Ponta le-a spus, joi seara, participantilor la mitingul USL din Capitala, ca dupa ce au scapat de Emil Boc, de Elena Udrea si de Roberta Anastase, in 29 iulie romanii vor scapa si de Traian Basescu.

Ponta le-a spus participantilor la miting ca viitorul acestei tari poate fi scris, construit, daca in 29 iulie romanii voteaza "Da".

"Am scapat deja de Udrea, Boc, Anastase. Pe 29 scapam de Basescu! Trebuie sa facem acest lucru, pentru ca Romania sa poata avea un viitor. Basescu s-a dus si ne-a parat ca nu mai suntem o tara democratica. Cu regimul Basescu, intr-adevar Romania n-a mai fost o democratie. Dar noi, aici, suntem de zece ori mai multi decat sunt ei acolo. Cum e democratic, sa hotarasca Basescu cu Boc, Blaga si Videanu sau sa hotarasca poporul roman? Dumneavoastra sunteti cei care aveti dreptul sa hotarati!", a spus premierul.

Victor Ponta a mai sustinut ca va munci pentru Romania, alaturi de presedintele Crin Antonescu.

"Impreuna ne-am luptat cu Basescu si vom da socoteala pentru lucrurile pe care le-am facut, nu Basescu si gasca lui care a furat", a afirmat premierul.

Premierul le-a mai spus oamenilor ca presedintele suspendat Traian Basescu si fostul premier Mihai Razvan Ungureanu "au vandut Romania catre cei de afara", pe care Ungureanu i-ar fi reprezentat: "Am venit la guvernare si am spus ca trebuie sa oprim vanzarea acestei tari de catre Traian Basescu si Ungureanu catre cei din afara tarii, pe care Mihai Razvan Ungureanu ii reprezenta aici si de la care Basescu lua bani ca sa vanda ce a mai ramas Romaniei. Trebuie sa spunem «da» la referendum ca sa-l oprim", a mai spus Victor Ponta.

In incheiere, premierul a sustinut ca ine 29 iulie "nu se poarta albul hotilor de la PDL, ci culorile tricolorului".

20:51 Premierul Victor Ponta le-a spus, joi seara, participantilor la mitingul USL din capitala, ca romanii trebuie sa spuna "Da" la referendumul din 29 iulie "pentru a-l da jos pe Traian Basescu si pentru a-l vedea la inchisoare impreuna cu Videanu, pentru banii furati".

"Impreuna cu ceilalti colegi am spus ca trebuie sa oprim contractele cu baietii destepti, cei care prin Videanu l-au platit pe Basescu in toti acesti ani ca sa fure peste un miliarde de euro. Trebuie sa spunem «Da» pentru a-l da jos pe Traian Basescu si pentru a-l vedea la inchisoare pe Basescu cu Videanu, pentru banii furati", a spus Ponta.

Victor Ponta a facut referire si la vila Dante, despre care a spus ca Traian Basescu a vrut sa si-o atribuie si a intrebat multimea daca acolo ar trebui sa stea Basescu, raspunsul oamenilor fiind "la puscarie".

"Ati vazut unde voia sa stea Basescu, in ce casa? Unde trebuie sa stea Basescu?", a spus Ponta, multimea raspunzandu-i: "La puscarie, Basescu la puscarie".

Ponta a mai spus ca Basescu trebuie dat jos prin votul cetatenilor, urmand ca justitia sa-l trimita "acolo unde ii este locul".

"Eu mi-am facut datoria si am luat casa luxoasa. Dumneavoastra trebuie sa votati «DA» si justitia trebuie sa-l trimita acolo unde merita cu adevarat", a mai spus Ponta.

Potrivit organizatorilor, la mitingul USL care s-a desfasurat de la Romexpo au participat aproximativ 35.000 de oameni.

20:47 Presedintele suspendat, Traian Basescu, a spus, joi seara, la mitingul din Piata Revolutiei din Capitala, ca "este esential ca Victor Ponta si Crin Antonescu sa paraseasca functiile dupa data de 29 iulie".

El a tinut sa explice de ce discursul utilizat de Crin Antonescu si Victor Ponta in relatia cu partenerii europeni este "antinational".

Basescu a mentionat ca, prin Tratatul de aderare la UE, Romania s-a angajat sa respecte valorile democratice, adica institutii care functioneaza independent, o justitie independenta, o tara in care politicienii nu sunt deasupra legii, ci sunt egali in fata legii cu orice cetatean.

"Ei nu vor o astfel de Romanie. Ei vor o Romanie care sa nu indeplineasca aceste valori, dar respectarea acestor valori ne mentine in clubul tarilor civilizate si ne garanteaza sustinerea financiara a statelor membre mai bogate decat noi pentru agricultura, pentru autostrazi, pentru mediu, pentru educatie si multe alte avantaje. Ni se cere un singur lucru - respectati valorile europene. Oamenii acestia, prin modul in care au decapitat structurile statului roman, sunt recunoscuti a fi incapabili de democratie. De aceea, ziua de 29 este fundamentala pentru a demonstra Europei ca romanii sunt deasupra clasei lor politice. Prin atitudine, romanii pot respinge ceea ce Antonescu si Ponta au comandat sa se intample pe 6 iulie in Parlamentul Romaniei", a mai spus Traian Basescu.

El a continuat spunand: "Sa nu existe dubii: in Romania a avut loc o lovitura de stat utilizandu-se mijloace aparent legale".

"Aceste actiuni fac din Romania un stat care nu mai poate fi considerat stat de drept. De aceea, este esential ca Antonescu si Ponta sa paraseasca functiile dupa data de 29", a sustinut Basescu.

Presedintele suspendat a adaugat ca "ziua de 29 iulie este ziua in care poporul roman isi va proba maturitatea democratica".

"Daca, prin votul romanilor, propunerea pe care cei 256 de parlamentari au facut-o va fi respinsa, va fi proba ca poporul roman a avansat consistent in democratie si ca nu mai permite abuzurile politicului. Indiferent care va fi rezultatul referendumului, eu am constiinta impacata, am facut tot ce a tinut de mine pentru democratizarea institutiilor statului roman, pentru cresterea prestigiului Romaniei in interiorul UE si al NATO. Daca va fi sa plec, sunt impacat, daca va fi sa raman, mergem mai departe impreuna", le-a mai spus Traian Basescu participantilor la miting.

20:41 Presedintele suspendat, Traian Basescu, i-a indemnat, joi seara, pe participantii la mitingul din Piata Revolutiei, sa nu mearga la vot la referendumul de duminica pentru a nu valida "lovitura de stat din perioada 3-6 iulie".

Basescu a citit din protocolul atribuit liderilor USL si Consiliului National al Societatii Civile (CNSC), care ar fi fost semnat si de presedintele Sindicatul Cadrelor Militare Disponiblizate, Mircea Dogaru.

"Rezervistii nu sunt reprezentati de acest colonel anarhist aflat in solda lui Voiculescu. Aceasta este misiunea principala a domnilor Ponta, Antonescu, Constantin: sa desfiinteze institutiile care lupta impotriva coruptiei. Pentru ei, perspectiva puscariei e cea pe care n-o pot accepta, pentru ca inca mai gandesc ca intr-o tara care a intrat de 5 ani in UE ceasul mai poate fi dat inapoi. astia sunt oameni care astazi detin puterea in Romania, oameni care au toate usile inchise", a mai spus Traian Basescu.

Presedintele suspendat a adaugat ca poporul roman nu vreo o tara izolata.

"De aceea, trebuie sa le spunem acestor oameni, prin atitudinea noastra, prin modul de a ne manifesta in 29 ca a venit vremea sa plece din politica. Noi nu vom merge sa le validam lovitura de stat din perioada 3-6 iulie", a spus Basescu.

Traian Basescu a sustinut ca Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Dan Voiculescu "si altii ca ei" incearca sa-si puna pavaza in fata loviturii de stat votul poporului roman.

"Asa cum au mintit cand erau in opozitie, acum incearca sa atraga poporul roman in pozitia de a le apara nelegiuirile. De aceea, indemnul meu este: nu mergeti sa le validati referendumul celor 256 de parlamentari care vor sa ascunda lovitura de stat sub votul democratic al romanilor", i-a indemnat Traian Basescu pe participanti.

In finalul discursului, incheiat cu formula "La revedere! Ne vedem la Cotroceni!", Basescu a primit de la tineri "flacara democratiei" si si-a pus o sapca marinareasca pe cap, primita de la unul dintre participanti.

20.34  Fostul premier Mihai Razvan Ungureanu a spus, joi, la mitingul organizat de PDL, ca dupa ce se va termina referendumul presedintele ales se va duce inapoi la Cotroceni si ca duminica cetatenii nu trebuie sa vina la referendum deoarece nu trebuie puse "caramizi la temelia raului".

"Luni, dupa ce se va termina referendumul, noi ne vom recupera Constitutia si presedintele ales se va duce inapoi la Cotroceni. Noi, luni, le vom fi demonstrat ca puterea se afla in mainile noastre, a celor care cred ca au dreptul la democratie", le-a spus Ungureanu participantilor la mitingul organizat de PDL pentru sustinerea lui Traian Basescu.

El a afirmat ca doi oameni si politicienii din spatele lor "incearca sa dea foc" Romaniei, aratand ca nu le rosteste numele. El a spus ca acestia incearca sa arate ca minciuna, furtul, ura si dezbinarea reprezinta tot ce inteleg ei ca politica.

Ungureanu a mai spus ca dupa ziua de luni va veni vremea de reconstructie a ceea ce au stricat acestia si ca duminica la referendum cetatenii nu trebuie sa mearga.

"Nu-i vom lasa nici sa ne ia tara, istoria, sufletul atunci din tot pieptul nostru un singur raspuns este la adresa lor. Care este acela? Nu vom pune niciodata caramizi la temelia raului, duminica nu vom ajuta raul sa creasca. Duminica luptam pentru bine, duminica nu mergem la referendum, pentru ca suntem multi, pentru ca avem ochii deschisi, pentru ca auzim foarte bine, pentru ca vrem o Romanie europeana, frumoasa, demna, cinstita, onesta, libera si democratica. Victorie!", a incheiat Mihai Razvan Ungureanu.

20.33 Traian Basescu le-a spus, joi seara, participantilor la mitingul din Piata Revolutiei din Capitala ca in 2007, cand a fost suspendat prima data din functie, i s-a spus ca a incalcat Constitutia, dar ca atunci nimeni nu a stiut sa ii spuna ce articol a incalcat, iar acum situatia este similara.

Presedintele suspendat Traian Basescu a venit la mitingul din Piata Constitutiei alaturi de sotia sa, cu care a urcat pe scena de unde s-a adresat multimii.

El a spus ca in 6 iulie 2007 a fost suspendat pentru ca ar fi incalcat Constitutia, iar atunci niciun politician, niciun jurnalist si niciun cetatean al tarii nu au reusit sa ii spuna ce articol din Constitutie a incalcat.

"Am acum o intrebare pe care am pus-o si in 2007, cand am fost suspendat din functie prin votul Parlamentului din 6 iulie. Au spus ei impotriva avizului Curtii Constitutionale ca as fi incalcat Constitutia. Pe atunci niciun politician, niciun jurnalist si niciun cetatean al acestei tari nu a reusit sa-mi spuna ce articol din Constitutia Romaniei am incalcat. stie cineva din aceasta piata care este articolul din Cosntitutie pe care l-am incalcat?", a afirmat Traian Basescu.

El a spus ca nu stie ce articol din Constitutie a incalcat, dar stie ca a incalcat "ceea ce oamenii politici de dupa revolutie cred ca trebuie sa fie o lege nescrisa - aceea de a fi intangibili pentru justitie".

"Oamenii politici din Romania, cei mai multi, cred ca acesta este un pacat capital. si in 2009, ca si in 2007, au votat pentru suspendarea presedintelui care refuza cardasia cu puscariabilii, refuza cardasia cu o clasa politica ce crede ca este deasupra legii", a declarat presedintele suspendat.

El a spus ca in 2007 a fost suspendat dupa ce au avut loc "doua evenimente": "A fost condamnarea comunismului si momentul in care am aratat public o scrisoare prin care premierul in functie imi cerea sa intervin la Parchetul General in favoarea unui prieten al sau. Din acel moment procedura de suspendare a presedintelui s-a declansat pentru ca incalcasem ceea ce oamenii politici credeau ca e ceva ce le apartine: dreptul de a nu ajunge in fata justitiei. Acum nu difera lucrurile. A fost condamnat Iacobov, a fost condamnat Vantu, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan, a fost condamnat Nastase si multii altii urmeaza. Acest lucru ii inspaimanta. Ei nu au vrut sa nu fie Basescu presedinte, ei au vrut doar functia de presedinte ca sa poata numi conducerea la Parchetul General, la DNA, la inalta Curte, acolo unde ajung oamenii politici".

Traian Basescu a mai spus ca este de opt ani la conducerea tarii si ca oricand un presedinte care a stat opt ani in fruntea tarii poate spune "ajunge", poate sa nu il mai intereseze scaunul.

"La acest referendum nu discutam despre scaunul lui Basescu, discutam despre Romania. La referendumul din 29 iulie avem de aparat tara noastra, de aparat romanii, valorile pe care tara noastra a inceput sa le dobandeasca dupa ce a intrat in Uniunea Europeana. Nu lupt pentru scaun, lupt pentru Romania", a mai afirmat Basescu.

Presedintele suspendat le-a mai spus participantilor la miting ca Ponta si Antonescu "lupta pentru puscariabili", in timp ce el lupta "pentru o Romanie europeana, pentru o Romanie care sa fie parte a Europei".

Potrivit organizatorilor, la mitingul PDL din Piata Revolutiei din Capitala participa aproximativ 9.000 de oameni.

20.29 Presedintele PC Daniel Constantin a declarat, joi seara, la mitingul USL de la Romexpo, ca regimul condus de Traian Basescu este in genunchi si trebuie sa i se dea lovitura finala.

Daniel Constantin a aratat ca Traian Basescu si-a dat seama ca nu mai are nicio sansa de a reveni la Cotroceni.

"Ii este frica sa traiasca in Romania, ca ceilalti cetateni, pentru ca ii este frica ca statul politienesc ii va asculta telefoanele cum vi le asculta si dumneavoastra. Vrea sa se intoarca la Cotroceni pentru a-i acoperi pe Udrea, pe Videanu, pe Blejnar, pe Flutur, pe Falca de la Arad", a sustinut presedintele PC.

El a mai spus ca, de opt ani, opozitia se lupta pentru a "indeparta raul" pe care il reprezinta acesti oameni.

"Regimul Basescu este in genunchi, trebuie sa ii dam lovitura fatala. Traian Basescu trebuie sa plece", a mai declarat Constantin.

20.10 Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi seara, la mitingul USL de la Romexpo, ca in ziua referendumului, pe 29 iulie, este si Ziua Imnului si ar trebui sa isi aminteasca toata lumea versul: "Desteapta-te, romane!".

"Duminica, pe 29 iulie, este si ziua imnului national, intamplator si referendumul de demitere al presedintelui. Este bine sa ne gandim la versurile imnului: «Desteapta-te, romane!». Pe 10 iunie ati votat din dragoste pentru Bucuresti, in 29 iulie votati din dragoste pentru Romania", a declarat Oprescu in fata celor aproximativ 50.000 de sustinatori ai Uniunii Social Liberale.

El a mai aratat ca ar dori si toata lumea ar dori ca, la sfarsitul zilei de 29 iulie, din suflet, poporul roman sa poata spune: "Pe 29 ne-am luat portia de libertate".

"Important este sa mergem sa votam «da» si sunt convins ca asa va fi", a mai spus Oprescu.

20.03  Liderul democrat-liberal Vasile Blaga le-a spus, joi, participantilor la mitingul organizat de PDL, ca partidul a hotarat "sa spuna nu referendumului" si ca cei aflati la manifestare sunt alaturi de Traian Basescu, "presedintele ales al Romaniei, care de luni isi va relua locul la Cotroceni".

"Am venit azi atati sa fim alaturi de Traian Basescu, presedintele ales al Romaniei, care de luni isi va relua locul la Cotroceni, acolo unde l-au ales romanii", a spus el.

Blaga a aratat ca PDL a hotarat "sa spuna nu referendumului". "Nu putem valida prin votul nostru un sir de faradelegi", a continuat el.

Si europarlamentarul PDL Monica Macovei a indemnat, in interventia sa, la neparticipare la referendum.

"Buna ziua, romani, nu trebuie sa mergem la referendum, pentru ca acesta nu e un referendum, e o viclenie a USL, o capcana pe care o intinde cetatenilor Romaniei pentru a lua toate puterile in stat", a sustinut ea.

19.47 Mitingul USL de la Romexpo a inceput, joi, pe esplanada complexului expozitional, potrivit organizatorilor participand 35.000 de oameni.

Cei care participa la mitingul USL au asistat la un concert sustinut de Antonia, care a cantat melodia "Pleaca, maine o sa-mi treaca", aceasta fiind urmata de o reprezentantie a Loredanei. De asemenea, pe scena de la Romexpo este asteptata trupa Vunk, care va interpreta melodia "Vreau o tara ca afara".

Dupa acest concert, va incepe partea politica a mitingului USL.

Majoritatea participantilor la miting poarta tricouri albe, inscriptionate cu "Ba!SE taie salariile, demite-l", "Ba!SE taie pensiile, demite-l", dar si sepci albe pe care scrie "DA". Acestia au adus si pacarte pe care scrie "Hai la referendum", "Demite-l pe Basescu", "Eu decid", "Vin la referendum", "DA, votez", "Demite-l".

La eveniment sunt asteptati sa tina discursuri presedintele interimar, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, dar si primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

19.05 Mitingul organizat de PDL in Piata Revolutiei din Capitala a inceput, la manifestare fiind, potrivit organizatorilor, 9.000 de oameni.

Majoritatea participantilor sunt imbracati in alb. De asemenea, unii dintre ei au sepci marinaresti pe cap.

Pe scena se afla liderii PDL Vasile Blaga, Cristian Preda, Monica Macovei, Theodor Stoloja, precum si Mihai Razvan Ungureanu si Mihail Neamtu.

De asemenea, urmeaza sa le vobreasca participantilor si presedintele suspendat, Traian Basescu.

17.57 Peste 100 de persoane, in majoritate membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, in Rezerva si in Retragere (SCMD), participa, in Piata Victoriei din Capitala, la un miting anti-Basescu, in care indeamna populatia sa vina la referendumul privind demiterea presedintelui suspendat.

Pensionarii militari, care se afla pe trotuarul din fata Muzeului Antipa, au venit cu fluiere, steaguri si pancarte cu mesaje printre care "Da, votam la referendum", "Vrei un nou inceput? Demite-l!", "A alungat medicii din tara, alunga-l si tu pe el. Hai la referendum!", "PD-Lasii stau acasa" si "Mai bine cu dottore, decat cu dictatore. Romani, veniti la vot! Nu ghilimele ne-au saracit".

Participantii la miting, indemnati de cei cu portavoce, scandeaza "Jos Basescu!" si "Veniti la vot!".

"Am venit aici pentru ca nu mai putem trai pe vremea lui Basescu, nu mai putem trai cu Basescu", a declarat presedintele SCMD, Mircea Dogaru.

Unei femei din randul participantilor i s-a facut rau, cel mai probabil din cauza caldurii. Politistii au precizat ca se asteapta interventia unei echipe medicale.

Organizatorii anuntasera ca mizeaza pe participarea a 600-700 de persoane.

Mitingul a inceput la ora 17.00 si este programat sa se incheie la 21.30, traficul rutier in zona nefiind restrictionat.

SCMD a organizat un miting anti-Basescu si la 14 iulie, cand aproximativ 300 de persoane au indemnat populatia sa vina la referendum.

Peste 50.000 de persoane sunt asteptate la mitingul USL, care se desfasoara la Romexpo. Liderii USL le cer oamenilor sa iasa la vot, ca sa fie validat referendumul si demis presedintele Traian Basescu.

Si PDL a organizat un miting in Bucuresti. Ca sa-si convinga electoratul ca nu este cazul sa se prezinte la referendumul de duminica, democrat-liberalii si-au dat intalnire cu sustinatorii in centrul orasului.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate organizeaza o adunare publica in Piata Victoriei, pe trotuarul din fata muzeului „Antipa”, in intervalul orar 17.00 - 21.30. Organizatorul anunt ca vor participa 600-700 de persoane.

Partidul Democrat Liberal (P.D.L.), organizeaza un miting electoral in Piata George Enescu, in intervalul orar 18.30 - 21.30. Sunt asteptate sa participe 6.000 de persoane.

Uniunea Social Liberala (U.S.L.), va organiza la Romexpo, in intervalul orar 17.30 - 21.30, un eveniment la care organizatorul estimeaza ca vor participa aproximativ 54.000 de persoane.

Jandarmeria Capitalei va asigura masurile de ordine si siguranta publica in zonele de desfasurare a adunarilor publice dar si pe traseele de deplasare ale participantilor care converg catre locurile respective.

Jandarmeria recomanda tuturor participantilor la aceste adunari publice:

- sa respecte conditiile de organizare si desfasurare a adunarilor publice;

- sa respecte orele de desfasurare si locurile destinate adunarilor respective;

- sa nu participe in stare de ebrietate;

- sa nu consume si sa nu distribuie bauturi alcoolice.
 

Articol recomandat de sport.ro
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Postecoglou a descris într-un cuvânt prestația lui Radu Drăgușin din Manchester City - Tottenham 0-4
Citește și...
Aproximativ 15.000 de oameni, la mitingul USL de la Iasi, unde se afla si Antonescu si Ponta
Aproximativ 15.000 de oameni, la mitingul USL de la Iasi, unde se afla si Antonescu si Ponta

Aproximativ 15.000 de persoane participa, duminica dimineata, la mitingul USL din din Piata Unirii din Iasi, la care sunt prezenti presedintele interimar Crin Antonescu, premierul Victor Ponta si lideri USL.

Cristian Boureanu: PDL va organiza mai multe mitinguri pentru sustinerea lui Traian Basescu
Cristian Boureanu: PDL va organiza mai multe mitinguri pentru sustinerea lui Traian Basescu

Vicepresedintele PDL Cristian Boureanu a declarat, sambata, ca partidul va organiza mai multe mitinguri in tara pentru sustinerea presedintelui suspendat Traian Basescu

Protestele pro si contra Basescu continua in Capitala si in tara. Conflicte la Arad si Cluj
Protestele pro si contra Basescu continua in Capitala si in tara. Conflicte la Arad si Cluj

Protestele pro si contra Basescu continua in Capitala. Manifestantii care il sustin pe actualul presedinte s-au adunat in Piata Victoriei, acolo unde s-au strans si joi seara.

Recomandări
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”

Peste 150.000 de români au votat până acum în cele 950 de secții deschise în toată lumea. Votul în diaspora a început vineri și ține 3 zile.  

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”

Lumea artistică este în doliu, pentru una dintre cele mai vibrante voci din ultimele decenii. La 69 de ani, muzicianul Gabriel Cotabiță a murit la Spitalul Universitar din Capitală. 

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.