Mircea Geoană rămâne favoritul românilor pentru prezidențiale. Șoșoacă îi depășește pe Ciucă și Simion - Sondaj INSCOP

×
Publicitate

Mircea Geoană continuă să se situează pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26,5%.

Adjunctul secretarului general al NATO este urmat de Marcel Ciolacu (18,9%), Diana Şoşoacă (14%), George Simion şi Nicolae Ciucă, conform datelor unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

În varianta în care ar candida şi liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta, Geoană ar obţine 24,6% din voturi, Marcel Ciolacu - 15,1, Diana Şoşoacă - 14,8, urmată de Nicolae Ciucă, Victor Ponta şi George Simion.

”Fostul premier, care păstrează un nivel ridicat de notorietate, pare a lua cele mai multe voturi de la candidaţii PSD, Marcel Ciolacu şi AUR, George Simon. De asemenea, pierde două puncte şi Mircea Geoană, ceilalţi candidaţi înregistrând schimbări minime în intenţia de vot”, a precizat Remus Ştefureac, director general al INSCOP.

Estimare participare la vot pentru alegerile prezidenţiale

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot la alegerile prezidenţiale şi 10 ”sigur da” vor merge la vot, 9,8% dintre români au ales 1, 1% au ales 2, 1,2% au ales 3, 1,1% au ales 4, 7,1% au ales 5, 1,3% au ales 6, 4,7% au ales 7. 5% indică 8, 3,9% aleg 9 şi 64,4% indică 10. 0,5% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

alegeri prezidențiale

Varianta 1 – alegeri prezidenţiale

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale, din cei 80,2% dintre români care au o opţiune de vot clară, 24,6% l-ar alege pe Mircea Geoană (candidat independent), 15,1% i-ar da votul lui Marcel Ciolacu (PSD) şi 14,8% ar pune ştampila de vot pe Diana Şoşoacă (din partea SOS România).

În clasament urmează Nicolae Ciucă (PNL) cu 10,8%, Victor Ponta (Pro România) cu 10,7% şi George Simion (AUR) cu 10,4%.

Clasamentul opţiunilor de vot este încheiat de Cătălin Drulă (din partea Alianţei Dreapta Unită) cu 4,7%, Dacian Cioloş (REPER) cu 4,1% şi Kelemen Hunor (UDMR) cu 3%. 1,7% dintre români ar alege un alt candidat.

alegeri prezidențiale

Varianta 2 – alegeri prezidenţiale şi comparaţie cu septembrie şi noiembrie 2023

În varianta de candidaţi testată inclusiv în septembrie şi noiembrie 2023, dacă duminica viitoare ar fi chemaţi să voteze noul preşedinte al României, din cei 78,3% dintre români care au o opţiune de vot, 26,5% l-ar alege pe Mircea Geoană, candidat independent, (25,3% în septembrie şi 26,2% în noiembrie 2023), 18,9% ar pune ştampila pe Marcel Ciolacu, candidat din partea PSD (19,5% în septembrie şi 20,8% în noiembrie 2023) şi 14% pe Diana Şoşoacă, din partea SOS România (10,1% în septembrie şi 14,4% în noiembrie 2023).

În clasament urmează George Simion (AUR) cu 13,3% (18,7% în septembrie şi 14% în noiembrie 2023), Nicolae Ciucă (PNL) cu 11,4% (11,2% în septembrie şi 12,1% în noiembrie 2023), Cătălin Drulă (din partea Alianţei Dreapta Unită) cu 5,9% (5,6% în septembrie şi 4,2% în noiembrie 2023), Daacian Cioloş (REPER) cu 5,1% (4,1% în septembrie şi 3,9% în noiembrie 2023) şi Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,6% (2,7% în septembrie şi 2,4% în noiembrie 2023). 1,3% dintre români ar alege un alt candidat (2,8% în septembrie şi 1,9% în noiembrie 2023).

alegeri prezidențiale

”Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale pentru varianta de candidaţi testată în septembrie şi noiembrie 2023 şi repetată în ianuarie 2024 rămâne relativ constantă, schimbările fiind neglijabile. Pe de altă parte, introducerea unui nou candidat în listă şi anume Victor Ponta (Pro România), modifică cifrele. Fostul premier, care păstrează un nivel ridicat de notorietate, pare a lua cele mai multe voturi de la candidaţii PSD, Marcel Ciolacu şi AUR, George Simon. De asemenea, pierde două puncte şi Mircea Geoană, ceilalţi candidaţi înregistrând schimbări minime în intenţia de vot. Alegerile prezidenţiale vor fi principala competiţie care va influenţa anul electoral 2024, motiv pentru care desemnarea candidaţilor ar putea juca un rol esenţial în calibrarea performanţei partidelor la alegerile europarlamentare, locale şi parlamentare”, declară Remus Ştefureac, director general al INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 16 - 24 ianuarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație peste Ocean: decizia luată de Donald Trump în privința Iranului
Răsturnare de situație peste Ocean: decizia luată de Donald Trump în privința Iranului
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Premierul Ilie Bolojan a explicat ce se întâmplă dacă moțiunea de cenzură trece sau pică. Care sunt scenariile

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Suceava, că în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată, Guvernul va rămâne în funcție în regim de interimat până la instalarea unui nou Executiv.

Ce prevede Constituția României despre moțiunea de cenzură. Mecanismul prin care Parlamentul poate demite Guvernul

Moțiunea de cenzură revine frecvent în centrul dezbaterilor politice din România, fiind unul dintre cele mai puternice instrumente democratice aflate la dispoziția Parlamentului. 

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Marea Britanie. Nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la „sever”

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord că a fost ridicat nivelul de ameninţare privind posibilitatea unui atentat terorist.